20.3 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăCulturăDouă artiste celebre, Sofia Vicoveanca și Daniela Condurache, au fost concediate

Două artiste celebre, Sofia Vicoveanca și Daniela Condurache, au fost concediate

Două dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară, Sofia Vicoveanca și Daniela Condurache, au fost concediate de la Orchestra Rapsozii Botoșanilor. Ambele artiste ar fi fost convinse să plece pe motiv că erau deja ieșite la pensie și că, dacă rămâneau angajate, cumulau pensia cu salariul.

Informația despre concedierea celor două artiste, apărută inițial din surse neoficiale, ne-a fost confirmată de managerul interimar al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, Dan Doboș. Acesta ne-a precizat că ambele artiste și-au încheiat contractul de muncă la această instituție, de la data de 31 martie 2021. Astfel, Sofia Vicoveanca și-a încetat contractul „prin acordul părților”, iar Daniela Condurache avea contract pe durată determinată, până la data de 31 martie 2021, contract care nu a mai fost prelungit.

Interesant este faptul că nu a fost încă aprobată o lege care să interzică, în România, cumulul pensiei cu salariul – deși despre o asemenea lege se discută de luni de zile. În această situație pare inexplicabil de ce Sofia Vicoveanca și Daniela Condurache au vrut să renunțe la contractul de muncă pe care-l aveau de mulți ani. 

Managerul interimar, Dan Doboș, ne-a precizat că pe viitor cele două artiste vor putea continua să fie invitate la spectacolele Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, urmând însă a fi plătite în regim de colaborare.

Potrivit unor informații neoficiale, concedierea celor două interprete a fost posibilă doar după ce a fost îndepărtat și dirijorul Ciprian Potoroacă – întrucât dirijorul conduce departamentul artistic. Managerul interimar Dan Doboș ne-a precizat că dirijorul Ciprian Potoroacă avea contract doar pe jumătate de normă, care, de asemenea, a expirat la data de 31 martie 2021.

Tot potrivit unor surse neoficiale, în spatele acestor decizii de concediere s-ar afla Doina Federovici, președinta Consiliului Judetean Botoșani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Băsescu acuză „blocaj constituțional” la Cotroceni: Statul se șubrezește încontinuu

Traian Băsescu a declarat că președintele nu poate condiționa formarea unui guvern, de existența unei majorități deja confirmate înaintea votului din ParlamentFostul președinte Traian...

Băsescu acuză „blocaj constituțional” la Cotroceni: Statul se șubrezește încontinuu

Traian Băsescu a declarat că președintele nu poate condiționa formarea unui guvern, de existența unei majorități deja confirmate înaintea votului din ParlamentFostul președinte Traian...
Ultima oră
Pe aceeași temă