23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăCulturăCum a ajuns John Malkovich să-l joace pe Sergiu Celibidache

Cum a ajuns John Malkovich să-l joace pe Sergiu Celibidache

  Celebrul dirijor român Sergiu Celibidache va fi interpretat de cunoscutul actor american John Malkovich în filmul Cravata Galbenă (The Yellow Tie), a anunțat Variety în exclusivitate. Filmările vor fi făcute anul viitor, în România, iar filmul este o coproducție română-britanică.

Filmul Cravata Galbenă va prezenta viața lui Sergiu Celibidache și va fi realizat în baza unui scenariu scris chiar de fiul dirijorului român.

Dirijorul a fost izgonit din casa părintească în perioada adolescenței pentru că părinții nu au fost de acord cu dorința sa de a urma o carieră muzicală. După o perioadă în care nu a avut adăpost, el a câștigat un concurs și a devenit cel mai tânăr dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Ulterior, el a ajuns unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului 20.

Celibidache a câștigat notorietate pentru faptul că a refuzat să facă înregistrări cu muzica sa deoarece a crezut că aceasta nu ar avea același efect în afara sălii de spectacole.

Filmările pentru Cravata Galbenă se vor realiza în România, în perioada primăvară-vară 2022. John Malkovich va interpreta rolul lui Celibidache în partea a doua a carierei, în timp ce pentru perioada de tinerețe încă se caută un actor potrivit.

„Sunt entuziasmat și onorat pentru că mi s-a oferit oportunitatea să joc rolul dirijorului Sergiu Celibidache. Un talent unic, este considerat a fi unul dintre cei mai mari vizionari în muzica secolului trecut. Să joc rolul va fi ca o călătorie fascinantă și provocatoare” a transmis Malkovich.

Cravata Galbenă este o coproducție a Oblique Media Film din România și Celi Films din Marea Britanie.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă