Situat în oraşul La Ciotat, în departamentul Bouches-du-Rhône, lângă Marsilia, „Eden-Théâtre” este cel mai vechi cinematograf în funcţiune din lume, după cum a proclamat la începutul lunii iulie ghidul de referinţă, care recenzează şi certifică recordurile mondiale.
„Este vorba despre un dosar administrativ, cu peste doi ani de cercetare, care îşi primeşte recompensa”, a salutat într-un comunicat Michel Cornille, preşedintele asociaţiei „Les lumicres de l’Eden”, operatorul cinematografului care a sărbătorit în iunie împlinirea a 132 de ani de activitate.
„Este o emoţie extraordinară deoarece de-a lungul întregii mele vieţi mi-am văzut familia luptându-se pentru ca Eden să continue să existe”, a declarat pentru AFP Marie-Laure Smilovici, directoarea Eden şi urmaşa proprietarilor istorici. Ea a explicat că a fost ajutată în acest demers de strănepotul unuia dintre fraţii Lumiere, care și-au proiectat filmele în acest cinematograf.