2.9 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăCulturăCel mai vechi cinema din lume a intrat în Cartea Recordurilor

Cel mai vechi cinema din lume a intrat în Cartea Recordurilor

Situat în oraşul La Ciotat, în departamentul Bouches-du-Rhône, lângă Marsilia, „Eden-Théâtre” este cel mai vechi cinematograf în funcţiune din lume, după cum a proclamat la începutul lunii iulie ghidul de referinţă, care recenzează şi certifică recordurile mondiale.

„Este vorba despre un dosar administrativ, cu peste doi ani de cercetare, care îşi primeşte recompensa”, a salutat într-un comunicat Michel Cornille, preşedintele asociaţiei „Les lumicres de l’Eden”, operatorul cinematografului care a sărbătorit în iunie împlinirea a 132 de ani de activitate.

„Este o emoţie extraordinară deoarece de-a lungul întregii mele vieţi mi-am văzut familia luptându-se pentru ca Eden să continue să existe”, a declarat pentru AFP Marie-Laure Smilovici, directoarea Eden şi urmaşa proprietarilor istorici. Ea a explicat că a fost ajutată în acest demers de strănepotul unuia dintre fraţii Lumiere, care și-au proiectat filmele în acest cinematograf.

 

 

Cele mai citite

Gigi Becali, dezvăluire despre taxele clubului FCSB: „Suta de mii la stat în fiecare lună!”

Patronul roș-albaștrilor spune că plătește 100.000 de euro lunar doar pentru impozitele pe salariile jucătorilorGigi Becali (67 de ani), patronul clubului FCSB, a vorbit...

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...

Ziua Culturii Naționale, o hartă vie cu evenimente în țară și peste hotare

Un moment deosebit îl reprezintă sesiunea festivă comună organizată de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, desfășurată simultan la București și ChișinăuZiua...
Ultima oră
Pe aceeași temă