„Sunt prieten cu computerul meu. Comunic cu el, mă port frumos cu el, îi cer – uneori – sfatul, am convenit împreună regulile de bună purtare tehnologică, coabităm, colaborăm, îl îndemn să fie creativ, să interpreteze onest algoritmii pe care i i-am dedicat. La limită, îi las libertatea să-mi completeze propria creație, să-mi fie coautor. Suntem o echipă, deși interacționăm mult nu ne certăm niciodată. E noua mea interfață cu lumea, facilitator artistic al accesului meu la o zonă magică de tip Matrix, un spațiu al libertății și al provocării mediate tehnologic. E uman, îl respect. Îi sunt fidel, îmi este loial“, spune compozitorul Cătălin Crețu, cercetător științific la Centrul de Muzică Electroacustică și Multimedia al Universității de Muzică din București.
A fost – așa cum spune – primul pacient al Clinicii de umanizare a tehnologiei prin artă. Odată conștientizat pericolul alienării prin frecventarea spațiului virtual de către neinițiați – asemenea unui nou Dante –, a accesat lumi adânci tehnologice, vegheat și protejat permanent de aura prieteniei sale profunde cu inteligența artificială. Stranie și evocând lumi binare, muzica lui Cătălin Crețu este aplaudată în festivaluri în spectacolul de dans contemporan „Counterbody“, în coregrafia Simonei Deaconescu, o producție având la bază formule filozofice și fizice – de la teoriile quantum la post-structuralism. Această viziune s-a numărat printre cele mai bune 20 de spectacole coregrafice din Europa în anul 2017, într-un clasament al rețelei Aerowaves.
Cătălin Crețu a studiat, la primii pași prin universul artelor hibride, mai ales absențele. „Pianistul, de pildă, devine absenţă în universul virtual. Tehnologia a aruncat omul la groapa de gunoi a istoriei, nu mai e nevoie de om în spaţiul în care maşina, ghidată de rămăşiţe ale gândului, joacă rolul sufletului“, spune el. Cercetarea într-un astfel de domeniu, care poate fi aplicată doar de compozitori inițiați, presupune utilizarea unor interfețe și extensii, senzori, gadget-uri, o serie de hiper-instrumente, tehnologii ce permit multiplicarea virtuală a soliștilor sau materializarea emoțiilor – printre atât de multe altele.
Din astfel de experimente s-au născut lumi noi, artistic-vizionare, în formule complicate de alchimie urbană, universuri permanent frecventate, decriptate și reinventate. Cătălin Crețu a conturat, în cadrul proiectului Interfaț@, ideea controlului muzical cu ajutorul emoțiilor, prin intermediul electroencefalogramei. Printre posibilele direcții de dezvoltare, persoane cu dizabilități de vedere sau auz au avut acces la vibrații sensibil-artistice prin mijlocirea instalației interactive „Simte pulsația!“. Conceptul urmează să fie explorat mai departe la Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound, unde compozitorul va prezenta o instalație interactivă utilizând casca EEG – un dispozitiv electronic capabil să citească emoțiile în timp real. „În zona culturii, tehnologia a deschis un spectru de posibilități cvasinelimitat. Coexistă în această zonă artiști onești cu cei care creează forme fără fond, speculând puterea de a seduce a tehnologiei. Într-o lume digitală totul e posibil“, spune Cătălin Crețu.
RL: Am văzut, la Festivalul de Teatru din Târgoviște, spectacolul „Counterbody“ – dans contemporan pe o muzică semnată de dumneavoastră. Vă aflați acum la Timișoara, la Festivalul de Jazz, urmează să ajungeți și la Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound…
Cătălin Crețu: „Counterbody“ este unul dintre proiectele cele mai dragi la care am colaborat în ultima vreme. E un spectacol sincretic, dans, instalație și muzică, în care toate elementele pot fi privite ca particule în mișcare permanentă, permutabile și paralele, dar cel mai important aici este că am avut sentimentul că este pentru prima dată când am lucrat cu adevărat în echipă. O echipă de creație alcătuită din patru artiști care și-au pus amprenta în egală măsură pe conceptul și realizarea spectacolului. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, astfel că producția a fost aleasă printre cele mai bune 20 de spectacole coregrafice din Europa în anul 2017, de către rețeaua Aerowaves. Orașul Târgoviște e una dintre multele stații pe unde a călătorit „Counterbody“. Peste tot, echipa de creație a prezentat publicului workshop-uri despre modul în care a luat naștere producția. La Timișoara am ajuns mai degrabă în rol de pasionat de jazz, savurez trupele prezente pe scena din fața Operei. Admir foarte mult artiștii muzicieni care sunt capabili să improvizeze și merg să-i văd când am ocazia. Urmează, în ordine cronologică, participarea la un curs de vară la Oradea (unde voi iniția tineri muzicieni în arta improvizației), apoi o perioadă de lucru intens pentru proiectele din a doua decadă a verii: Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound, unde voi prezenta o instalație interactivă utilizând casca EEG (un dispozitiv electronic capabil să citească emoțiile în timp real), și voi performa cu Zona-Imaginarium în cadrul unui concert-instalație, expoziția „Fusion“, unde voi prezenta o instalație realizată împreună cu cercetători de pe platforma Măgurele. Mai am în pregătire un spectacol nou, pentru care am început lucrul cu echipa de creație de la „Counterbody“, fac sound design pentru un proiect de arhitectură, pregătesc debutul cu un ansamblu nou, un duo bajan-mediu electronic, între timp am de gând să fac și o scurtă expediție în Retezatul Mic…
Artele hibride, care explorează potențialul de expresie al descoperirilor științei, par a trece de la o zonă de pionierat la una mainstream. Probabil că deschizătoare de pluton au fost artele plastice, însă teatrul pare să se alinieze, la fel și muzica. Dacă în zona pop, jazz sau hip-hop experimentele se fac cam din anii ’80, cu tot ce înseamnă muzica electronică, care ar fi evoluția acestui tip de experiment în zona cultă?
Tehnologia are un potențial uriaș. Ea poate fi folosită în beneficiul sau în detrimentul omului. Pe tărâm artistic lucrurile stau asemenea. În zona culturii s-a deschis un spectru de posibilități cvasinelimitat. Coexistă aici artiști onești – care de cele mai multe ori nu sunt mainstream, dar pot deveni, cu timpul – cu cei care creează forme fără fond, speculând puterea de a seduce a tehnologiei. Într-o lume digitală totul e posibil, un gând sau un concept artistic putând fi încifrat numeric și transformat pe această cale în orice stare de agregare. Modul în care va arăta lumea peste 10 ani ține de negocierea raportului de forțe tradus în procentul de invazie al tehnologiei în spațiul intim al omului. Produsele culturale vor ține cont integral de această negociere.
Ce-ar spune Chopin sau Cortot despre muzica cultă contemporană? Și, de fapt, credeți că suntem într-o zonă de macaz și că va urma o ruptură între epoci, secondată de o redefinire a genurilor? Ce loc are, în noua configurație, Concertul de la Viena, să zicem?
Chopin ar admira, cu siguranță, curentele neo-romantice din muzica cultă contemporană; Cortot ar fi fascinat de extravaganțele pianistice ale lui Stockhausen sau de magia arhetipală a Studiilor lui Ligeti. Cu siguranță însă că Mozart și Wagner ar fi mari admiratori ai curentelor muzicale avangardiste ale secolelor 20-21. Consider că nu există o ruptură între epoci, e mai mult o hibridizare a genurilor, cu extensii și augmentări cu aport tehnologic. Lumea digitală e tărâmul perpetuu al metamorfozelor și coabitărilor de formă și gen. Concertul de la Viena și alte manifestări similare vor rămâne icon-uri ale festivismului burghez. Se pare că lumea contemporană are nevoie încă de evenimente de acest tip, ca rememorări sporadice de pe hard-discul civilizației occidentale.
Admit că a fost de mirare pentru mine, la finalul concertului susținut de pianistul german Hauschka la București, să asist la un moment în care acesta scotea dintre corzile pianului diverse obiecte, de la șipci de lemn la bucăți de pâslă, inclusiv un ursuleț de pluș. Și dvs. preparați pianul pornind de la metoda „clasică“ a lui John Cage, cu cuie, șuruburi, hârtii sau cauciucuri, toate plasate după reguli stricte. Ne-ați putea explica acest concept?
Modul în care Hauschka prepară pianul are un aspect spectacular asumat, ca o completare a show-ului muzical, fiind parte a conceptului său de performance. Ideea de „pian preparat“ ține de nevoia compozitorului sau performer-ului de a extinde capabilitățile instrumentului, de a-l face să sune altfel, neconvențional. Obiectele de hârtie, lemn, cauciuc, plastic, metal sau alte materiale sunt atașate pianului, introduse între corzi sau așezate pe ele, estompându-le rezonanța și modificând timbrul sonor, ce devine astfel percusiv. Modul de preparare a pianului poate fi notat strict în partitură sau poate căpăta valențe improvizatorice. Astăzi, tot datorită mediului digital, pot fi utilizate instrumente virtuale (sampler) care simulează perfect, prin redarea unor fișiere audio înregistrate pe hard-disc, orice tip de preparare a pianului.
Pornind de la pianul augmentat, ați realizat un duet între mediul electronic și pianist, în care calculatorul reacționează, în timp real, în partiturile pianistului. Ne puteți vorbi despre acest proiect?
„Piano Interactions“ este rezultatul cercetării pe care am efectuat-o în 2011 în cadrul Școlii postdoctorale MIDAS, la Universitatea Națională de Muzică din București, și implementată la Centrul de Muzică Electroacustică și Multimedia, locul unde îmi desfășor cotidian activitatea și unde dezvolt majoritatea proiectelor multimedia începând din 2008. Instrumentul hibrid, augmentat, încarnează trei ipostaze diferite – ce coexistă în timp real – ale pianului: pianul acustic, pianul replicat – preluat prin microfon în timp real – și un sampler (pian virtual) ce „sună“ într-o boxă aflată sub pian.
Se creează astfel un fel de dublă schizofrenie acustică, ce induce neliniști și confuzii sonore în rândul ascultătorilor. Pianul e preparat tehnologic, având implementat un set de senzori de diverse tipuri. Întregul sistem e controlat de către un software ce rulează pe computer. Ideea componistică e cea care duce la crearea unor algoritmi ce sunt declanșați de către interpret prin diverse gesturi, în funcție de tipul de senzor utilizat: prin lovire, apăsare, încovoiere… Partitura pianistului conține toate detaliile legate de interpretare, atât la instrumentul acustic, cât și la setul de senzori declanșator al unor procese sonore. Ceea ce ia naștere e o compoziție algoritmică, un exemplu „clasic“ de coabitare a muzicii cu tehnologia, a omului-artist cu mașina.
„Sunt prieten cu computerul meu“, spuneați cândva. Probabil că ne e și greu să ne imaginăm cât de prieteni putem deveni, de fapt. Cum a început această prietenie și unde credeți că va ajunge?
Încercând să răspund acestei întrebări, mi-am reamintit de un text pe care l-am scris acum câțiva ani. N-aș găsi un răspuns mai inspirat acum, de aceea îl redau: „Îi cer – uneori – sfatul, am convenit împreună regulile de bună purtare tehnologică, coabităm, colaborăm, îl îndemn să fie creativ, să interpreteze onest algoritmii pe care i i-am dedicat, la limită îi las libertatea să-mi completeze propria creație, să-mi fie coautor. Suntem o echipă, deși interacționăm mult nu ne certăm niciodată. E noua mea interfață cu lumea, facilitator artistic al accesului meu la o zonă magică de tip Matrix, un spațiu al libertății și al provocării mediate tehnologic. E uman, îl respect, îi sunt fidel, îmi este loial“.
Muzica lui Cătălin Crețu poate fi aplaudată și în spectacolul de dans contemporan „Counterbody“, ales printre cele mai bune 20 de spectacole coregrafice din Europa în anul 2017 (Aerowaves).
