26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăCultură50 milioane de euro pe an pentru cinematografia românească

50 milioane de euro pe an pentru cinematografia românească

“Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost adoptată o hotărâre privind schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică. (…) Această schemă de ajutor îşi propune stimularea producţiei de filme prin încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării producţiei şi distribuirii filmelor româneşti sau realizate cu participare românească. Schema aceasta (…) este multianuală, se va derula până la sfârşitul anului 2020 şi va avea un buget anual de 50 de milioane de euro”, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că vor putea fi acoperite până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de film realizată pe teritoriul României, în următoarele condiţii: alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziţia, închirierea, fabricarea de bunuri şi/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film şi producţie de film în România, precum şi cu onorarii, salarii şi alte plăţi către persoane fizice, aferente implementării proiectului.

De asemenea, sunt prevăzute alocări financiare nerambursabile în cuantum de 10% peste alocarea de bază de 35%, cu condiţia promovării turistice a unei zone geografice, a unui oraş sau a României, în cadrul respectivei producţii cinematografice.

“Aceste alocări financiare se acordă în condiţiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul ţării noastre”, a spus Nelu Barbu.

El a precizat că pot beneficia de această formă de sprijin întreprinderi române sau străine înregistrate, care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii, între care realizarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului în valoare totală de cel puţin 100.000 de euro, dovedirea caracterului de produs cultural al proiectului şi faptul că acesta îndeplineşte condiţiile de eligibilitate aprobate prin ordin de preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

“Ajutorul de stat (…) se acordă pentru producţia de filme, indiferent de mediul prin care sunt exploatate, precum filme de ficţiune de scurt şi mediumetraj, seriale de televiziune, filme destinate distribuţiei direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de suport, documentar-artistice, filme de animaţie”, a precizat Nelu Barbu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, valoarea maximă a ajutorului de stat nu poate depăşi 10 milioane de euro pentru fiecare proiect finanţat din această schemă.

“Această schemă de stat va fi pusă în aplicare de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care va aproba, ulterior publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, documentaţia necesară şi testul de eligibilitate. Aşadar, documentaţia va fi publicată în viitorul apropiat”, a mai afirmat Nelu Barbu.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...
Ultima oră
Pe aceeași temă