Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat duminică, pe 9 august, cu două proiecții sold-out ale comediei franceze Șterge istoricul / Delete History (r. Benoît Delépine, Gustave Kervern), desfășurate în paralel în Piața Unirii și la USAMV.
Chiar și în condiții de siguranță sporită, organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului a atras, în perioada 31 iulie – 9 august, un număr de 45.000 de participanți.
Timp de zece zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de filme din 49 de țări, prezentate până târziu în noapte în cadrul a 232 de proiecții (față de circa 400 în 2019), în 14 locații.
În topul preferințelor celor care au ales să-și petreacă serile de vară la TIFF s-au aflat, în acest an, filmele La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), Mama (Madre, r. Rodrigo Sorogoyen), Corpus Christi (r. Jan Komasa) și La dolce vita (r. Federico Fellini), precizează un comunicat de presă transmis de Festivalul Internațional de Film Transilvania.