36.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăCoronavirusSUA elimină restricțiile de călătorie pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19

SUA elimină restricțiile de călătorie pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19

SUA ridică restricțiile pentru prima dată, după 18 luni

Statele Unite ale Americii au anunțat că începând cu luna noiembrie, persoanele vaccinate cu schema completă nu vor mai avea restricții de călătorie. Călătorii străini  vor trebui să se testeze înainte de călătoria în SUA şi să poarte măşti. Mai apoi, contactele acestora vor fi monitorizate.

Persoanele vaccinate vor putea intra în țară

Acest sistem de monitorizare va fi pus în practică de companiile aeriene, care vor colecta informații suficiente pentru a-i putea contacta pe călătorii intrați în țară. Astfel, SUA ridică restricțiile impuse încă din martie 2020. Inițial erau vizați străinii din UE, Marea Britanie și China. Ulterior, pe listă au fost adăugate și India și Brazilia.

„Începând din luna noiembrie, cetățenii străini care zboară în Statele Unite vor trebui să fie complet vaccinați și trebuie să prezinte dovada vaccinării înainte de a urca într-un avion cu destinația SUA”, a declarat oficial al Casei Albe, Jeff Zients, reporterilor, adăugând că la începutul lunii noiembrie calendarul de implementare va oferi agențiilor și companiilor aeriene „timp pentru pregătire”, evidențiază jurnaliștii de la CNN.

Primele modificări, după 18 luni

Washington-ul a impus prima dată restricțiile de călătorie în urmă cu 18 luni. Administrația Trump a adoptat o măsură prin care numai cetățenii americani, cei cu pașaport american sau posesorii de cărți verzi mai puteau reveni în SUA din UE sau UK. În prezent, SUA interzice accesul cetăţenilor non-americani care în ultimele 14 zile au mers în Regatul Unit, zona Schengen, Irlanda, China, India, Africa de Sud, Iran şi Brazilia.

În urma unei cereri din partea reprezentanților industriei turismului, restricțiile vor fi ridicate din noiembrie pentru persoanele vaccinate.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Nicușor Dan, după decizia Moody’s: România își păstrează ratingul, dar încă are de convins investitorii

Nicușor Dan susține că decizia agenției reflectă eforturile depuse în ultimul an pentru echilibrarea finanțelor publice și reducerea cheltuielilorPreședintele Nicușor Dan consideră că menținerea...

Dunărea, ținută în viață cu barje. A doua structură a fost scufundată pentru a ridica nivelul apei la Cernavodă

Barja a fost coborâtă gradual, în poziția stabilită de specialiștii ANAR, printr-un proces de inundare controlatăIntervenția pentru susținerea debitului Dunării și redirecționarea unei părți...

Piața muncii străinilor intră într-un nou blocaj. Primele angajări ar putea fi posibile abia în octombrie

Patronatul estimează că numai acreditarea agențiilor și autorizarea angajatorilor ar putea dura aproximativ o lună, urmată de o altă etapă pentru înregistrarea angajatorilorIntrarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă