12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Şomerii cresc cifra de afaceri

Şomerii cresc cifra de afaceri

Florenţa Luca este din Bucureşti şi a lucrat la Poştă. Acum câteva luni însă, doamna Luca a decis să înveţe şi alte meserii, pentru că, s-ar zice, o specializare în plus nu strică niciodată. Atât doar că pentru Florenţa Luca frizeria pe care se chinuie acum să o deprindă nu a fost o alegere, ci soluţia raţională pe care a găsit-o după ce şi-a revenit din şoc: şocul concedierii şi al lipsei de perspective. „Cred că e un atu să am o astfel de diplomă când mă întorc pe piaţa muncii. E bine să ştii ceva în plus, e bine să ştii să faci orice”, iată deviza care o menţine pe femeie pe linia de plutire. Ca să înveţe tainele tunsului, Florenţa Luca a apelat la o firmă specializată în reconversie profesională. Învaţă teorie, dar face şi practică, adesea pe copii şi pensionari, pe care responsabilii firmei îi ademenesc cu un tuns gratuit. Clientul trece prin mâna fiecărui cursant şi, la urmă, dacă e cazul, intervine formatorul.

 

Dar criza financiară a făcut ca Florenţa Luca să nu se simtă singură în ipostaza de şomer care încearcă să se recalifice. Numai în ultimele 12 luni prăbuşirea mediului privat şi concedierile colective din companiile de stat au dus la apariţia a peste 350.000 de noi şomeri.  Însă nu toată lumea a pierdut când economia a început să se rostogolească. Pentru firmele care organizează cursuri de recalificare, precum cele urmate de doamna Luca, criza s-a dovedit gura de oxigen care a săltat cifra de afaceri. O privire aruncată asupra statisticilor existente arată că numai în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) s-au aflat în 2009 peste 36.000 de persoane şi nici 2010 nu se arată mai prejos. Anul acesta numărul celor care vor avea nevoie de recalificare, conform datelor ANOFM, ar putea creşte cu aproape 40%, autorităţile aşteptându-se ca peste 47.000 de persoane să înveţe meserii noi

 

„Am simţit criza pozitiv”

Alexandru Danciu, proprietarul unei firme care oferă astfel de cursuri, este unul dintre cei care au de câştigat în aceste vre­muri. Bărbatul şi-a deschis şcoala profesională în 1999 şi de atunci s-a tot extins. Cursul de frizerie durează trei-patru luni şi costă în jur de 600 lei, iar într-un salon un începător ar primi un salariu de aproximativ 500 lei. „Ne-am axat pe manichiură, pedichiură, frizerie, coafură şi cosmetică şi masaj, dar am avut şi curs de instalator de gaze, informatică, inspector resurse umane, inspector protecţia muncii, vânzător, contabilitate sau ospătar-bucătar.” Managerul apreciază că pentru el, personal, criza financiară a fost un bun aliat în afaceri. „Noi am simţit criza de anul trecut, dar oarecum pozitiv. Foarte mulţi oameni au intrat în şomaj şi au dorit să se recalifice, astfel că am avut o creştere a numărului de cursanţi.”

 Dacă am interpreta mersul economiei prin prisma afacerii domnului Danciu, am putea conchide, la prima vedere, că lucrurile încep acum să se îndrepte. Cifra de afaceri nu mai merge în sus, dar nici aşa nu sunt motive de bucurie. „Avem semnale că mergem în jos, dar asta nu pentru că oamenii şi-au găsit locuri de muncă şi nu mai au nevoie de reprofilare, ci pentru că nu mai au bani să-şi plătească cursurile. Asta se vede şi din faptul că, deşi le dăm posibilitatea să plătească în rate, şi aşa le e tot mai greu”, explică Danciu, care a recalificat peste 7.000 de persoane, din care peste 80% şi-au şi găsit un loc de muncă. Ioana Iaroş, profesoară de frizerie, susţine că pe perioada crizei ritmul a fost de foc continuu. Asta, şi pentru că, spune doamna Iaroş, mulţi şomeri au apelat la o nouă calificare, dar la cursuri s-au îngrămădit şi angajaţi, oameni care încearcă să-şi suplimenteze veniturile prea mici cu o a doua slujbă sau persoane îngrijorate că, la un moment dat, s-ar putea afla pe listele cu disponibilizaţi.

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă