4.4 C
București
duminică, 20 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Somajul, combatut la cursul de coafor

Somajul, combatut la cursul de coafor

» La Bucuresti, cei ramasi fara loc de munca se scolesc gratuit pentru a se recalifica in domenii despre care nu se stie cat de cautate sunt pe piata muncii.

Orice persoana, indiferent de varsta sau de jobul avut anterior, poate beneficia de cursuri de calificare gratuite oferite de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) sau de sectiile teritoriale ale acesteia. Problema care se pune este daca odata absolvit un astfel de curs, mai exista posibilitatea reintegrarii somerilor pe piata muncii. Perfectionarea in domenii precum frizeria, ospataria sau dulgheria nu ofera o imagine foarte optimista a ceea ce ii asteapta pe cursantii ANOFM dupa absolvire.

De la tejghea la coafor
Emilia Stamate, in varsta de 54 de ani, urmeaza in prezent cursul de coafor, pe care spera sa-l termine la sfarsitul lunii. Dupa 37 de ani dedicati comertului, Emilia, care a lucrat ca vanzatoare, a fost disponibilizata in momentul in care s-a redus personalul la firma la care era angajata. Ea mai are dreptul la ajutorul de somaj pana in luna iulie. "La Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti (AMOFM) am dat un test psihologic si nu am fost marginalizata, in ciuda varstei. Pentru mine, acest curs este ca o implinire sufleteasca",  a spus cursanta, care a facut deja patru luni de scoala intensiva de tuns si coafat.
Din aceeasi promotie cu Emilia Stamate face parte si Claudia Tanasescu, care, la 47 de ani, spera sa si profeseze in calitate de coafeza. "Am fost data in somaj de la o firma de constructii unde eram asistent manager. Am liceul, plus alte cursuri de perfectionare (calculator, engleza, ebraica – n.r.) absolvite", a precizat Claudia, care va mai primi ajutorul de somaj pana in aprilie. "M-am intors din Israel, unde lucrarile din sectorul constructiilor au fost sistate. Acum sper sa pot pune in practica ceea ce invat la acest curs", a marturisit femeia.
Dupa 17 de ani in domeniul cizmariei, Elena Buzomitu a fost disponibilizata de la Antilopa, una dintre firmele de incaltaminte care avea capital romanesc. "O data cu aplicarea impozitului forfetar, firma s-a desfiintat si am intrat in somaj", a explicat Elena motivul concedierii sale. La finalul absolvirii cursului de calificare considera ca poate practica meseria de coafeza daca nu i se va cere vechime si daca i se va da un test practic.

3 din 100 de someri bucuresteni au urmat cursurile
Numarul somerilor inregistrati la sfarsitul anului trecut la AMOFM era de 26.156, conform datelor Agentiei. Dintre acestia, doar 661 au urmat cursurile puse la dispozitie gratuit de AMOFM. Mai exact, doar trei someri din o suta au profitat de sansa reconversiei profesionale sau a perfectionarii pe un anumit domeniu.
Reprezentantii Agentiei sustin ca bugetul pe anul 2009 a fost insuficient si spera ca pentru anul in curs sa li se aprobe bugetul propus. "In nici un caz nu ne-au ajuns banii pe 2009", a declarat Mariana Bucalet, sef Seviciu Formare Profesionala in cadrul AMOFM. De altfel, anul trecut cursurile au inceput abia in luna martie din cauza intarzierii bugetului.
"Am cerut un buget pe 2010 cu aproape 20% mai mare, in conditiile in care pe 2009 am avut alocati 150.000 lei", a completat Bucalet, explicand ca bugetul va reflecta numarul de someri care vor fi calificati. Conducerea AMOFM doreste ca numarul cursantilor sa creasca cu cel putin 20% in acest an.

Se lucreaza cu furnizori privati
In Bucuresti nu exista un centru de formare profesionala infiintat de AMOFM, ca in restul tarii. Motivele pot fi rata mica a somajului, existenta unui numar mare de centre private sau un buget prea mic. Prin urmare, anual, Agentia trebuie sa lucreze cu furnizori privati de formare profesionala, selectati, conform Ordonantei de Guvern nr. 34/2006, prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Pe 2009, s-au incheiat parteneriate cu cinci astfel de institutii. "Colaboram de 5-6 ani cu AMOFM, careia ii punem intreaga logistica necesara la dispozitie pentru desfasurarea cursurilor", a declarat Brandusa Pavel, reprezentant al Patronatului National Roman (PNR). Pe anul trecut, din 1.259 de abolventi, 199 au fost someri cursanti ai PNR.
Serviciile gratuite de care au beneficiat somerii sunt mai ieftine, in raport cu cele de pe piata privata, cu aproximativ 20-30%, in functie de gradul de dificultate. De exemplu, un curs de calificare de dulgher-tamplar-parchetar este platit de Agentie cu 240 lei, in timp ce pe piata privata ar fi costat 350 lei.

ETAPE

» Cum se fac inscrieri

Pentru a beneficia de un curs gratuit, somerul trebuie sa se inscrie in baza de date a Agentiei locale de care apartine. Acest lucru este obligatoriu, chiar daca primeste sau nu ajutor de somaj. Odata inscris, viitorul cursant trebuie sa parcurga trei etape pentru stabilirea tipului de calificare sau perfectionare pe care trebuie sa o urmeze.
Prima etapa este aceea de mediere, in care proaspatul disponibilizat este indrumat catre un alt loc de munca, pe baza experientei sale si a ultimei scoli absolvite. Daca procesul de mai sus nu are finalizare, somerul trece printr-o etapa mai ampla, unde este consiliat si informat in legatura cu legislatia muncii si oferta cursurilor disponibile la momentul respectiv. Ultima etapa consta in partea propriu-zisa de calificare sau perfectionare, care se face in urma unor teste de aptitudini si psihologice, pentru a se observa daca ceea ce doreste somerul este compatibil cu profilul sau psihologic.
La finalul absolvirii cursului, care poate fi considerat echivalentul absolvirii unei scoli de Arte si Meserii, prospatul calificat ramane in baza Agentiei pe o perioada determinata. "somerul absolvent al unui curs de calificare este monitorizat timp de 12 luni si are prioritate in oferirea unui job prin Agentie", sustine Bucalet.

STATISTICI

» Perfectionarea, cautata de absolventii de liceu

In 2009, peste o treime din somerii cu studii medii a urmat cursuri de perfectionare, conform datelor AMOFM. Cursuri precum cele de operator calculator electronic, contabilitate sau inspector in resurse umane au fost urmate de catre 222 de persoane, avand liceul absolvit. Dintre cursurile de calificare de nivel 2, pentru cei cu invatamant obligatoriu, s-au cerut cantitativ mai mult cele de coafor (56 cursanti) si cele de bucatar (42 cursanti). Mai putin populare au fost cursurile de dulgher-tamplar-parchetar, frizer si camerista. "Prin oferta cursurilor, incercam sa corelam dorinta somerului cu nevoia angajatorului", explica situatia Mariana Bucalet, sef Seviciu Formare Profesionala in cadrul AMOFM.

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Andrei Munteanu
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă