» Cat de sigura este pensia de la stat? Nu va speriati, intrebarea nu ascunde nimic subversiv. Propun doar cateva teme de meditatie generatiei care mai poate cotiza cel putin 15-20 de ani pana la implinirea varstei legale de pensionare.
O precizare din capul locului: personal, nu cred ca ceea ce voi primi de la stat imi va asigura o batranete linistita. Cu atat mai putin decenta… Oarece sperante mai pot avea de la pensia privata. Asta, daca nu prind dupa un an, doi de pensie inca o corectie, fie si pe jumatatea celei prin care au trecut, in ultimii doi ani, pietele de capital. Cum n-am inca motive puternice de optimism, va invit sa privim impreuna partea goala a paharului…
Riscul inflatiei. Se vorbeste tot mai mult in ultimele luni ca economiile nu vor putea scapa de inflatii mari in urmatorii ani. Pretul aurului exprima cel mai vizibil aceste temeri. Cum statul nu inmulteste banii cotizati pentru asigurari sociale, nu e prea complicat de anticipat ce valoare reala vor avea cotizatiile din contul individual. Evident, vor spune optimistii, statul va avea grija sa indexeze permanent punctul de pensie. Asta, daca statul va avea bani; si cum banii vin din economie, asta ne duce la umatorul tip de risc.
Riscul economic. Cunosc pe cineva din strainatate care si-a pus o buna parte din sperante in economia americana. A investit o parte din cotizatiile pentru pensie – un fel de pilon III – in indicele S&P500. Pana in 2007 a fost perfect. In 2008, omul – care se pensionase de vreo 4-5 ani – se gandea ca dracul n-o fi chiar atat de negru si a ramas cu pensia investita. Criza l-a lovit nemilos. Exact cand avea mai multa nevoie de bani, indicele a scazut de la 1.550 puncte la vreo 750. Jumatate din bani s-au dus… Noroc cu ce mai avea pus deoparte prin conturile de la banca! Intre timp, indicele si-a revenit, numai ca operatia complexa pe care trebuia sa o faca nu putea asteapta raliul bursier, care a mai recuperat o parte din pierderi. Ceea ce l-a salvat in parte a fost nu pensia de la stat, ci Sfanta Diversificare, adica banii din depozitele bancare, si ceva plasamente prin obligatiuni.
Riscul demografic. Intr-un fel sau altul, depindem de generatiile viitoare. In vechiul sistem, care a functionat pana la introducerea pilonilor II obligatoriu si III facultativ, copiii care munceau plateau pensiile parintilor. Fragilul raport salariati-pensionari a fost dat peste cap de valurile, de pensionari anticipate din anii ‘90. In mai putin de 15 ani, numarul pensionarilor s-a dublat, iar bugetul de pensii a avut nevoie de administrarea unor puternice transfuzii financiare de la bugetul de stat pentru a putea face fata. Noul sistem, bazat pe contul individual, regleaza partial dezechilibrul, dar viitoarele generatii de pensionari tot vor depinde, chiar daca nu atat de direct, de copiii lor. Un singur exemplu: practica masiva a salariului minimal de pe cartea de munca va crea un "stoc" de pensionari cu pensii derizorii, care – inevitabil – vor astepta ajutor tot de la stat. Iar statul nu poate avea mai multi bani daca are tot mai putini contribuabili.
