31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăAlegeri 2016Puterea „ascunsă" a inteligenţei nonverbale (1)

Puterea „ascunsă” a inteligenţei nonverbale (1)

Poate nu aţi descoperit încă puterea „ascunsă” a inteligenţei nonverbale. Niciodată nu este prea târziu şi tocmai de aceea scriu acest articol. Să vă ajut să descoperiţi de ce este important să vă dezvoltaţi inteligenţa nonverbală. Poate auziţi în jurul dumneavoastră vorbindu-se despre inteligenţă emoţională, socială, numerică şi altele. Este normal să ne dezvoltăm de-a lungul vieţii diverse tipuri de inteligenţe. Dar de ce inteligenţa nonverbală?

„Inteligenţa nonverbală este abilitatea de a interpreta şi folosi semnalele nonverbale pentru a-i citi, evalua şi influenţa pe ceilalţi”, a spus Joe Navarro*. În plus, vă va ajuta nu doar să descifraţi mesajele, ci să le şi folosiţi în avantajul dumneavoastră.

În acest articol, mă voi referi doar la contextul interviului de angajare, pentru că din ce în ce mai mulţi oameni sunt în căutarea unui loc de muncă mai bun, mai bine plătit, cu cât mai multe beneficii. Poate sunteţi bine pregătit. Poate aveţi experienţa necesară. Dar, cu toate acestea, nu treceţi de întâlnirea faţă în faţă cu recrutorul.

Sunt convinsă că procesul de selecţie s-a schimbat radical în ultimul timp. Atitudinea este cea care face diferenţa la angajare. Iar atitudinea potrivită se reflectă într-o proporţie covârşitoare în limbajul corpului tău. Iată doar câteva aspecte pe care să le aveţi în vedere:

ARĂTAŢI INTERES FAŢĂ DE RECRUTOR: Cum faceţi asta nonverbal? Simplu. Doar orientaţi-vă corpul către persoana din faţa dumneavoastră şi priviţi-o în ochi. Interviul este asemenea unei conversaţii cu un prieten. Depăşiţi teama că sunteţi evaluat.

Săptămâna viitoare, vă voi prezenta alte patru aspecte.   (va urma)

MIHAELA STROE, Profiler&nonverbal expert, www.mihaelastroe.ro

* Sursa: Navarro, Joe, „Louder than words. Take your career from average to exceptional with the hidden power of nonverbal intelligence”, New York, Harper Collins Publishers, 2010.

Mihaela Stroe
Mihaela Stroe
Drd. Mihaela Stroe, expert in limbaj nonverbal
Cele mai citite

Topul serviciilor de informații din Europa. Pe ce loc se află România

Serviciul britanic de informații externe MI6 este considerat cea mai puternică structură de spionaj din Europa, potrivit unui clasament realizat de revista franceză L’Express.Analiza...

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

Escrocii mută frauda în online: împrumuturi false pe Facebook și WhatsApp

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să nu ofere niciodată date personale unor persoane necunoscute întâlnite pe rețelele sociale și să trateze cu suspiciune...
Ultima oră
Pe aceeași temă