32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăAlegeri 2016Numărul milionarilor a ajuns la un maxim istoric

Numărul milionarilor a ajuns la un maxim istoric

Numărul milionarilor a ajuns la un maxim istoric, avansând de la 13,7 milioane de persoane în 2012, la 16,3 milioane de persoane anul trecut, a anunțat firma de consultanță Boston Consulting Group, potrivit Mediafax.

Pe lângă umărul milionarilor, şi avuţia aflată în proprietate privată a atins noi maxime istorice în cursul anului trecut la nivel global. Creșterea înregistrată a fost de 14,6%, adică de la 132.700 miliarde de dolari în 2012, la 152.000 de miliarde de dolari anul trecut.

Avandul la acest maxim istoric a avut loc pe fondul avansului burselor, stabilizării economiilor industrializate şi politicilor monetare relaxate ale băncilor centrale, arată studiul citat de Financial Times și preluat de Mediafax.

Pardoxal, de la declanșarea crizei financiare în anul 2008, avuţia aflată în proprietate privată la nivel global a crescut cu 65%, sau 60.000 de miliarde de dolari, fiind susţinută de revenirea burselor şi de recuperarea economiilor industrializate după instabilitatea cauzată de colapsul Lehman Brothers.

Astfel, numărul gospodăriilor de milionari reprezintă la nivel global 1,1% din total, în urcare de la 0,7% în 2007. Statele Unite au cel mai ridicat număr de gospodării cu avere mai mare de 1 milion de dolari, respectiv 7,1 milioane. Cea mai ridicată densitate de milionari este înregistrată în Qatar, unde 175 din 1.000 de gospodării au avere de peste 1 milion de dolari, urmat de Elveţia – cu 127 şi Singapore cu 100.

Creşterea pieţelor de capital a ajutat economiile industrializate să înregistreze un ritm de creştere similar celor emergente. Astfel, Statele Unite şi Australia au consemnat rate de peste 10%, în timp ce în Brazilia, una dintre marile economii emergente, ritmul a fost mai lent. China şi-a consolidat poziţia de a doua ţară la nivel global ca avuţie, după Statele Unite.
Avuţia privată sin Statele Unite s-a situat la 46.000 de miliarde de dolari în 2013, de peste două ori mai mult faţă de China, cu 22.000 de miliarde de dolari. Poziţia a treia a fost ocupată de Japonia, cu 15.000 de miliarde de dolari, urmată de Marea Britanie, cu 8.000 de miliarde de dolari, Germnaia, cu 7.000 de miliarde de dolari.

Cele mai citite

România, în stare de alertă energetică. Ce înseamnă pentru populație și cum sunt îndemnați românii să economisească energia

România va fi în stare de alertă pe întreaga durată a lunii august, după decizia adoptată în ședința extraordinară de Guvern.Măsura vine pe fondul...

Canicula atinge cote extreme: Cod roșu în vestul țării, temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Potrivit meteorologilor, episodul de caniculă va persista sâmbătă, duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țăriiValul de căldură se intensifică și se...

Italia și Franța înăspresc controalele la granițele cu Spania

Roma a propus suspendarea temporară a Spaniei din zona Schengen, inițiativă susținută de Finlanda și DanemarcaValul masiv de migrație care a dus în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă