Îndrăzneşti să te dai pe mâna unui coach?
Lilia Dicu ajută top managerii îşi rezolve cele mai arzătoare problemele pe care le au la serviciu. Are multă experienţă în domeniul resurselor umane şi de câţiva ani practică coaching-ul, despre care a avut amabilitatea să ne povestească.
Ce este coaching-ul pentru executivi?
Conform definiţiei, coaching-ul este un proces deliberat ce foloseşte conversaţii focalizate care creează un mediu ce duce la creştere individuală, la acţiuni dedicate unui scop concret şi la îmbunătăţire susţinută. Sau, mai simplu, coaching-ul are menirea să ducă la descoperirea unor noi perspective şi la atingerea rezultatelor pe care executivul şi le propune înainte de şedinţa de coaching.
Cu ce fel de oameni lucrezi?
Lucrez cu directori executivi, directori generali, vicepreşedinţi de companii, în mod normal cu oameni din bordul de conducere. Cu toate acestea coaching-ul are o utilitate foarte largă şi, deseori, la serviciile de coaching apeleaza şi specialişti care fac parte din categoria top talents sau din nivelul de mijloc din cadrul unei companii.
Şi cum intră oamenii aştia în contact cu tine?
Până acum au dat ei peste mine, mai mult din recomandări. Alţii mai intră pe siteul meu sau află de la cei care au lucrat cu mine. Un drum tradiţional ar fi să particip la evenimente de networking, să merg la întruniri şi aşa mai departe. Am mulţi clienţi din străinătate pentru că sunt coaching asociat pentru câteva companii internaţionale care îmi trimit clienţii direct.
Cum lucrezi cu un executive care apelează la tine? Ai o structură anume, un număr de ore fix încă de la început?
Şedinţele de coaching variază foarte mult de programul pe care îl oferă fiecare coach în parte. Un coach poate să lucreze două ore – două ore şi jumătate cu un client, dar o sedinta poate să dureze şi 45 de minute. Nu există un standard. Însă de cele mai multe ori o şedinţa durează o oră în fiecare săptămână. Aşa lucrez şi eu. Programele obişnuite sunt de douăsprezece şedinţe, însă pentru o schimbare radicală propun un program de un an de zile. Asta presupune cel puţin 48 de şedinţe şi maxim 52, depinde. Din experienţa mea este un program care nu numai ajută persoana să facă schimbări majore şi să îşi atingă obiectivele, ci şi îl face să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă. Adică chiar îi dă toate ustensilele ca după ce se încheie perioada de coaching clientul să fie capabil să îşi facă un fel de autocoaching. Adică să îşi poată pune întrebările utile sau pe cele puternice singur, pentru că deja cunoaşte procesul. Nu pot spune că la finalul unui program omul nu va mai avea vreodată nevoie de un coach, dar în multe situaţii ulterioare poate găsi singur uşor solutiile, chiar şi la probleme extrem de dificile si provocatoare. În mod normal încep programul cu un pachet de douăsprezece şedinţe, care durează trei luni. Este o perioadă în care clientul vede transformarea şi drumul de la o săptămână la alta. De obicei executivii aleg să meargă pentru programul de un an de zile.
Ai întâlnit şi executivi care au renunţat pentru că nu ajung la niciun rezultat?
Nu am avut, dar cred că pot exista astfel de situaţii. În relaţiile de coaching potrivirea dintre coach şi client este esenţială. Eu personal nu am avut ocazia unei astfel de experienţe, dar asta nu înseamnă că o exclud. Este foarte posibil să nu mă potrivesc cu cineva. Nu mă pregătesc pentru asta, dar ar fi o situaţie cu care aş putea să mă confrunt. Suntem oameni, suntem extrem de diverşi şi nu exclud aşa ceva. Ştiu alte cazuri de coaching în care după câteva sesiuni pur şi simplu nu exista o chimie între coach şi client, care de fapt sunt doi parteneri care trebuie să se potrivească, să aibă încredere unul în celălalt. Pentru asta este nevoie de foarte multe lucruri subtile, care nu pot fi descoperite de la prima şedinţă, ci în timp. Deseori, poate şi din cauza clientului, care are anumite preocupări ale sale sau poate că coach-ul care să zicem că îşi alege un om foarte bun sau încearcă să facă mai mult decât ar putea pentru client, se poate întâmpla ca acest raport să se rupă şi colaborarea devine dificilă sau chiar imposibilă.
Mi-ai zis că ai mulţi clienţi din străinătătate şi mă gândesc că în România mersul la psiholog este un obicei destul de taboo. Ştiu că ce faci tu nu e psihologie, dar se întâmplă şi în domeniul tău asta? Sau îi deranjează că eşti femeie?
În România nu este o cultură masivă de coaching. Nu aş vrea să compar coaching-ul cu psihoterapia, deşi există anumite similitudini, însă pot să spun că am destui clienţi care nu doresc să mărturisească că fac coaching. Poate pentru că trăiesc într-un mediu competitiv unde nu există o asemena cultură sau poate pentu că îşi doresc să demonstreze că au reuşit numai prin propriile forţe. Nu este nimic rău în asta, pentru că orice formă de lucru pe care îl face cineva asupra propriei persoane este binevenit. În companiile multinaţionale de la noi coaching-ul este cunoscut şi executivii apelează fără probleme la acest serviciu.
În alte organizaţii nationale, unde o persoană este în vârful piramidei, nu acceptă foarte uşor iddea de un proces de coaching şi dacă in, sfarsit apeleaza, o face discret.
Se poate face coaching cu mai mulţi manageri în acelaşi timp sau este întotdeauna o relaţie unu la unu?
Eu practic coaching-ul unu la unu, dar există şi coaching-ul de echipă, unde mai mulţi manageri sunt angrenaţi împreună într-un proces care are menirea să dezvolte acea echipă, să o uniformizeze şi să creeze unitatea de valori. Obiectivele pot fi destul de diverse si, de cele mai multe ori, au menirea dezvoltarii organizationale sub o forma sau alta.
S-au înmulţit executivii care apelează la aceste servicii de când este criza economică?
Eu practic coaching-ul de vreo trei ani şi pot să spun că numărul executivilor care apeleaza la coaching a crescut în fiecare an. Tot mai mulţi oameni îşi dau seama şi se bucură de acest serviciu şi îl consideră extrem de benefic, aducator de mari rezultate si schimbari. Desigur, la fel ca orice serviciu care este relativ tanar, are şi el etapele lui de dezvoltare, la fel ca orice alt serviciu modern nou, care apare pe piaţă. La început consumatorii sunt mai puţini, dar în timp, după ce serviciul îşi dovedeşte utilitatea, cei care apelează la acest serviciu se înmulţesc. Profesorii care m-au format pe mine au avut mereu clienţi, deşi practică coaching-ul unul de douazeci si altul de zece ani. Vorbesc de profesori din străinătate, pe pieţe unde consumatorii sunt familiarizaţi deja. Dar există şi la noi mult loc pentru dezvoltarea acestui serviciu, fie că vorbim despre executive coaching, wellness coaching, life coaching, relationship coaching, parent child coaching etc. Pentru că specializările sunt diverse si totodata complexe. Există coachi care lucrează cu o nisa restransa, dar exista coach care activeaza intr-o paleta foarte largă. Depinde de optiunea personala si pregatirea coach-ului.
Tu cum te-ai hotărât să devii coach?
Am fost peste 10 ani Director de Resurse Umane şi ca parte a job-ului aveam sarcina să fiu veriga de legatură dintre forţa de producţie – am lucrat în firme mari care faceau producţie în România – şi managementul companiei. Am fost partenerul strategic din punct de vedere al gestionării resurselor umane mult timp şi am avut norocul să lucrez în companii care puneau mare preţ pe dezvoltare şi pe strategia de formare a efectivului de personal. Am lucrat cu manageri care se confruntau cu diverse probleme şi deseori eram parte la multe din provocarile cu care se confruntau. În acest context, cumva decizia de a face coaching mi-a venit natural. Am apelat eu însămi la serviciul unui coach, pentru a-mi clarifica care vor fi următorii paşi în cariera mea, şi aveam să ţin cont de mulţi factori, am intrat apoi în pregatirea formală cu un mare maestru în ale coachingului. Am decis mai degrabă să folosesc tot ce am acumulat până la acel punct, în termeni de experienţă, cunoştinţe, expertiză, mai degrabă decât să mă axez pe un domeniu nou şi aşa am devenit coach pentru cei care conduc.
