Stresul la job este o problemă care îi afectează în egală măsură pe angajaţi şi pe angajatori. Pentru a preveni diferite probleme de sănătate sau scăderea gradului de productivitate, salariaţii ar trebui să îşi amenajeze birourile cu obiecte personale, să nu mănânce în faţa computerului şi să facă pauze la intervale de până la două ore, în cazul în care lucrează în poziţie statică.
Munca la birou timp de opt ore, cu o pauză şi într-un ambient lipsit de armonie, afectează modul de lucru al angajatului. Acest dezechilibru poate fi atenuat printr-o atmosferă relaxantă în birou şi printr-un program cu pauze pentru odihnă. „Relaxarea, dacă este tradusă prin capacitatea de a lucra şi a lua decizii în condiţii optime, cu responsabilitate şi autoritate, fără teama de a greşi, este extrem de benefică şi poate aduce un randament cu peste 30% mai mare faţă de deciziile luate într-un mediu de lucru în care se exercită presiune din toate părţile”, explică Sorin Păun, partner Ascendis.
Pe lângă asta, Eduard Ezeanu, managing partner Social Arts, sfătuieşte angajaţii să ia decizii înţelepte când acceptă un job, să îşi seteze clar limitele în faţa şefilor, astfel încât să nu ajungă să muncească de dimineaţa până seara.
Ezeanu crede că relaxarea este o stare naturală, care trebuie alternată sau combinată cu starea de focalizare pe sarcini, pentru ca angajatul să fie mai performant.
Spaţiu de lucru comod
Pentru a crea un ambient cât mai plăcut pentru angajaţi, ar trebui respectate câteva caracteristici ale spaţiului de lucru. „Biroul să fie cât mai aerisit, spaţiile cât mai largi, fără prea mult mobilier, iar încăperea să fie cât mai luminoasă, pe cât posibil să se utilizeze sursele de lumină naturală, care să cadă pe birou din partea dreaptă”, recomandă Cristina Toma, career coach la Wellness Area. Pe lângă acestea, mobilierul utilizat ar trebui să fie cu cât mai puţine colţuri, cu margini rotunjite, care pot contribui la crearea unei atmosfere de bună înţelegere şi cooperare, iar poziţionarea optimă a unei persoane este cu faţa spre uşă, în aşa fel încât accesul cuiva în birou să nu necesite mişcări bruşte sau întreruperea activităţii deseori.
Verificarea foarte des a e-mail-ului reprezintă de cele mai multe ori un factor negativ pentru sarcinile de lucru. „E-mail-ul ar trebui verificat doar de două ori pe zi, iar discuţiile pe chat, dacă au loc în paralel cu activitatea de la serviciu, distrag şi defocalizează angajatul de la activităţile sale şi îl fac mai puţin eficient”, susţine Ezeanu.
Nu se stă picior peste picior
Repausul are un rol bine determinat în cadrul oricărui program de lucru, fapt ce nu ar trebui evitat, pentru că în această perioadă angajatul se reface atât fizic, cât şi psihic. „În timpul pauzei, fiecare ar trebui să se ridice de pe scaun, să se uite pe geam, să asculte o melodie care îl încântă, uitându-se pe fereastră sau stând cu ochii închişi”, spune Sandra Ghiţescu, ambasador al programului „Life after Work”.
Momentul de repaus este recomandat şi pentru uşoare exerciţii fizice. Simona Negrilă, terapeut World Class Health Academy, indică pentru momentele în care un angajat stă până la două ore în aceeaşi poziţie la birou să ia pauze de câte cinci minute pentru a pune sângele în mişcare, pentru a oxigena creierul şi pentru a detensiona muşchii.
Cristina Toma consideră că se pot face câteva mişcări uşoare ale capului dreapta-stânga, ridicări ale umerilor şi reveniri în poziţia normală, care pot contribui substanţial la restabilirea tonusului unei persoane care are o activitate statică. Mai mult, pentru o circulaţie sanguină optimă este de preferat ca picioarele să nu fie ţinute unul peste altul, ci întinse, evitându-se umflarea acestora sau crearea de varice.
Momente de energie, oferite de şef
Alimentaţia la locul de muncă este importantă, fapt pentru care pauzele de masă nu ar trebui evitate şi ar trebui să se ţină în condiţii prielnice luării unei gustări. „Masa trebuie respectată şi luată într-un spaţiu liniştit, vorbind despre altceva decât despre problemele de serviciu”, specifică Ghiţescu. Cristina Toma adaugă că atmosfera de la masă ar fi ideal să fie plăcută, fără zgomote, fără discuţii în contradictoriu şi preluări de telefoane.
Problema angajaţilor stresaţi este şi a şefilor, fapt pentru care aceştia ar trebui să se preocupe să ofere subalternilor momente care îi pot încărca de energie. „Angajatorii ar trebui să susţină demersuri ce pot oferi echipei sale acces la diferite activităţi, precum cele din domeniile artei, culturii, sportului, istoriei, ce pot naşte pasiuni care pot determina ulterior relaxare şi împlinire personală”, precizează Sorin Păun.
Cinci trucuri pentru a crea o atmosferă plăcută
· Aducerea unor plante la birou, de preferinţă cu frunze rotunde, care să asigure o cantitate suplimentară de oxigen, dar şi o atmosferă plăcută din punct de vedere vizual;
· Plasarea unor obiecte familiare pe birou creează un spaţiu personalizat şi automat plăcut pentru oricine;
· Plasarea unor accente de culoare – culorile considerate a avea efect benefic asupra retinei sunt portocaliu deschis, albastru, vernil şi roz;
· Menţinerea spaţiului de lucru curat, organizat, fără prea multe acte sau dosare;
· Plasarea obiectelor necesare în mod frecvent la îndemână;
Sursa: Cristina Toma, Wellness & Career Coach