26.2 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăAlegeri 2016Clienţii corecţi vor plăti falimentul restanţierilor

Clienţii corecţi vor plăti falimentul restanţierilor

„În forma actuală, legea insolvenţei persoanelor fizice va avantaja persoanele care nu îşi plătesc datoriile şi îi va dezavantaja pe bun-platnici”, spune Isabela Iacob, vicepreşedintele Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale. În opi­nia reprezentanţilor Asociaţiei, va fi afectat inclusiv domeniul pe care îl reprezintă, pentru că firmele specializate vor beneficia de oferte mai puţine pentru cumpărarea creanţelor.

„Băncile nu vor sta cu mâinile în sân, vor pune condiţii de creditare foarte dure, iar costul creditului va creşte într-o perioadă în care este nevoie foarte mare de credite. Până acum avem doar efecte negative. În concluzie, existenţa este de bun augur, dar depinde foarte mult cum va fi adoptată această lege”, spune şi Cristian Ionescu, preşedintele AMCC şi director general al Coface România. Oficialul BNR Adrian Vasilescu a avertizat că băncile vor fi nevoite să ceară „garanţii peste garanţii” la credite, îngreunând astfel accesul populaţiei la împrumuturi.

Legea falimentului persoanelor fizice presupune, în primul rând, faptul că debitorul nu mai poate fi executat silit; în al doilea rând, lui nu i se mai pot popri conturile decât în anu­mite limite, în al treilea rand, debitorul intrat în faliment are posibilitatea de a achita doar 75% din creanţă fără a mai avea alte obligaţii către bancă. Legea a trecut deja de Senat şi aşteaptă să fie votată de Camera Deputaţilor, de unde ar putea ieşi în luna iunie a acestui an. 

Cele mai citite

Alphabet și Tesla au pierdut aproape 500 de miliarde de dolari într-o singură zi. Investitorii se tem de costurile uriașe cu AI

Acțiunile Alphabet, compania-mamă a Google, și cele ale Tesla au înregistrat joi scăderi semnificative, după ce ambele companii au anunțat investiții masive în inteligența...

Rogobete îl critică pe Bolojan după analiza privind medicii: Sănătatea nu poate fi condusă după calcule contabile

Social-democratul susține că o reducere a problemei deficitului de medici la simple calcule bugetare este o abordare greșităRogobete declară că afirmația potrivit căreia România...

Real Madrid ia în calcul o despărțire importantă! Tchouameni poate pleca pentru transferul lui Rodri

Real Madrid ar putea renunța la Aurélien Tchouaméni pentru a obține fondurile necesare unui posibil transfer al lui Rodri.Real Madrid analizează posibilitatea de a-l...
Ultima oră
Pe aceeași temă