22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Câţi angajaţi vor fi concediaţi din primării

Câţi angajaţi vor fi concediaţi din primării

Guvernul urmează să adopte astăzi o ordonanţă de urgenţă care prevede reducerea drastică a cheltuielilor din administraţia locală.

Proiectul ordo­nanţei de ur­gen­ţă pentru mo­­­­­dificarea Legii 273/2006 privind finanţele publice stabileşte un număr maxim de angajaţi la nivelul autori­tăţilor locale, ceea ce va presupune, în unele cazuri, reduceri drastice de personal în rândul bugetarilor. Documentul cuprinde aşa-numi­tele  „standarde de personal” la nivel de judeţ, municipii, oraşe şi comune pentru toate insti­tuţiile locale: primărie, insti­tuţii culturale aflate în subordinea primăriilor (teatru, operă, filarmonică, casa de cultură), servicii publice (ad­ministraţia pieţelor, a parcurilor, poliţie comunitară).  Astfel, pentru comunele sub 1.500 de locuitori, actul nor­mativ prevede maximum 16 an­gajaţi, iar pentru cele de peste 10.000 de locuitori se acceptă între 44 şi 60 de salariaţi. În orăşelele de doar 3.000 de locuitori, primăria poate angaja numai 33 de per­soane, în timp ce în ora­şele de peste 50.000 de locuitori, edilul poate avea în subordine între 131 şi 189 de oameni. În municipiile de 20.000 de locuitori, primăria trebuie să funcţio­neze cu maximum 165 de an­gajaţi, iar în cele cu o popu­laţie cuprinsă între 200.000 şi 400.000 de lo­cuitori admi­nistraţia trebuie să aibă între 700 şi 800 de angajaţi. Primăria Bucu­reşti este nevoită să func­ţio­neze cu maximum 4.391 de an­ga­­jaţi, iar edilii de sector rămân doar cu maxim 950 de an­gajaţi.

Consiliile locale sunt obligate să voteze rapid noile organigrame

Potrivit ordonanţei de urgenţă care se va afla astăzi pe masa Guvernului, primarii au la dispoziţie 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei (trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial) să-şi convingă consiliile locale să voteze noile organigrame. Acestea sunt cele care vor hotărî în ultimă instanţă cine pleacă şi cine rămâne. La Iaşi, de exemplu, primăria este nevoită să disponibilizeze 695 de persoane din întreaga administraţie locală, care adică un procent de aproape 40%. Directorul economic al Primăriei Iaşi, Victor Lupu, susţine că tăierile vor afecta funcţionarea administraţiei. El a precizat că, în organigrama de personal a administraţiei locale din Iaşi, 700 sunt angajaţi direct ai primăriei, la care se adaugă peste 500 de poliţişti comunitari, 13 ai Ateneului din Iaşi, iar 11 ai Casei de Cultură.

În municipiul Bistriţa urmează să fie date afară 12 persoane. Primarul oraşului, Vasile Moldovan, ne-a declarat că în acest moment sunt 653 de angajaţi, iar maximul prevăzut de ordonanţă este de 641 de persoane, la o populaţie de aproape 100.000 de locuitori.  „Acest lucru e pentru că nu am instituţii de cultură: teatru, operă”, a precizat Moldovan. El a adăugat că primăria sa va pierde peste 6 milioane de lei prin măsurile financiare prevăzute de ordonanţa de urgenţă, inclusiv impozitele pe venit, care nu vor mai fi plătite de angajaţii disponibilizaţi.

De asemenea, Primăria din Braşov va trebui să dea afară peste 300 de persoane. În subordinea ei lucrează mai mult de 1.100 de persoane, iar maximul acceptat este de 800. „La primărie sunt 300 de oameni, la operă avem 290, la teatru – 190, iar la Filarmonică – 150″, ne-a detaliat edilul George Scripcaru. În schimb, primarul municipiului Botoşani este mulţumit. „Aşa cum arată ordonanţa, am putea să mai angajăm 40 de persoane. Am luat măsuri din timp pentru restructurarea aparatului bugetar”, a afirmat primarul Cătălin Flutur. Discuţia despre reducerile de personal din primării şi consilii judeţene a început vara trecută, dar încercările Guvernului de a stabili reguli s-au izbit în multe situaţii de opoziţia primarilor care au invocat descentralizarea ca să evite concedierile.  

 

Comune

1.500 locuitori – maximum 16 angajaţi;

între 10.000  şi 20.000 locuitori -maximum 60 angajaţi.

Oraşe

1.500 – 3.000 locuitori – maximum 33 angajaţi;

între 20.000 şi 50.000 locuitori – maximum 189  angajaţi.

 

Municipii

Între 10.000 şi 20.000 – maximum 165 de angajaţi;

Între 200.000 şi 400.000 – maximum 800  angajaţi.

Bucureşti

Primăria Capitalei – maximum 4.391  angajaţi;

Primăriile de sector – maximum 950 angajaţi.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă