35 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăAlegeri 2016Apare electorata pentru primari

Apare electorata pentru primari

Guvernul a introdus o derogare de la legea care reglementează modul de folosire a Fondului de rezervă bugetară şi a decis că, pe tot parcursul lui 2014, va avea dreptul să transfere bani din acest fond către autorităţi locale, pentru plata arieratelor şi cheltuieli urgente.

Legea finanţelor publice locale stabileşte că Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul a decis însă că, prin derogare de la această lege, în anul 2014, începând cu acest moment, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pot fi alocate sume autorităţilor locale, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la o poziţie distinctă. Prin ordin al ministrului Administraţiei Publice, post ocupat în prezent de vicepremierul Liviu Dragnea, sumele aprobate vor fi repartizate autorităţilor locale, pentru plata arieratelor şi finanţarea unor cheltuieli urgente.

O derogare similară a fost introdusă şi la finele anului trecut, valabilă doar pentru 2013, cu argumentul că autorităţile locale au nevoie urgentă de bani pentru sezonul rece, deoarece datele meteo indică apropierea unui „ger arctic”. Ulterior, s-a renunţat la acest argument, dar derogarea a fost aprobată şi banii au fost repartizaţi pe primării doar prin ordin al vicepremierului Dragnea, fără o prezentare publică a sumelor şi destinatarilor. Cum campania electorală bate la uşă, fidelizarea şi câştigarea sprijinului “baronilor” locali din teritoriu poate fi motivaţia ascunsă a transferurilor dinspre bugetul de stat spre bugetele locale.

Cele mai citite

Aproape 30.000 de firme au dispărut din economia României, în prima jumătate a anului. Bucureștiul conduce clasamentul dizolvărilor

Cele mai mari creșteri procentuale ale numărului de dizolvări au fost consemnate în județele Călărași, Ialomița și MureșNumărul companiilor care au intrat în dizolvare...

Operațiune pe Dunăre: patru barje vor fi scufundate, după primele semne că nivelul apei începe să crească

Două dintre barje au fost încărcate în apropierea stâncii Pârjoaia, unde au avut loc lucrări de dislocare, iar celelalte două au fost aduse de...

Bogdan Ivan pune condiții pentru votul pe strategia biodiversității: Nu sacrificăm securitatea energetică pentru un miliard din PNRR

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, spune că PSD nu va susține fără modificări Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026–2030Într-o postare publicată pe Facebook,...
Ultima oră
Pe aceeași temă