27.4 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăAlegeri 2016Agent imobiliar UE

Agent imobiliar UE

Comisia Europeana si Confédération Européenne de l’Immobilier, organizatie ce cuprinde agentiile imobiliare din UE, a anuntat ca va elabora si implementa un standard european care sa reglementeze meseria de agent imobiliar pe continent.
Proiectul,  aflat in lucru, urmareste stabilirea conditiilor in care o persoana va putea practica profesia de agent imobiliar, cat si cerintele pe care agentiile de profil vor trebui sa le respecte. "Legislatia romaneasca actuala nu prevede masuri in domeniul imobiliar, iar statutul si rolul agentului imobiliar sunt neclare", ne spune George Dimitriu, director general PYF Imobiliare. Astfel ca, "o data cu  adoptarea prevederilor standardului  specializarii in acest tip de activitate, si in Romania va exista un cadru legislativ pentru domeniul imobiliar, iar  principalul avantaj va fi al agentilor imobiliari, fiindca atestatul le va permite sa profeseze in orice tara din Uniunea Europeana", a  explicat Ion Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari (ARAI). Acesta a mentionat ca urmeaza sa se organizeze cursuri de calificare, sa se stabileasca aria curriculara, structura cursurilor si, eventual, modalitatea de reatestare.
Conform lui Zilisteanu, agentii atestati vor dobandi, in urma cunostintelor acumulate la cursuri, abilitati de negociere, tehnici de persuasiune personalizate, functie de tipul tranzactiei si al personalitatii clientului, abilitati de prezentare a ofertei, tehnici de comunicare cu clienti dificili si "vom asista la profesionalizarea  domeniului", a opinat expertul.

Cele mai citite

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...

Fermierii au redus suprafețele cultivate în primăvară la cel mai mic nivel din ultimii șase ani

Suprafața cultivată de fermierii români în campania de primăvară din acest an a coborât la cel mai redus nivel din 2020 până în prezent.Datele...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă