Un cioban spune că ştie poveşti cu alţi ciobani care au fost fulgeraţi şi au murit, relatează Digi24. “Ştiu momente în care a venit lupul. Ştiu ciobani care s-au bătut cu ursul. Nu mi s-a părut că le e frică de asta, asta e o parte din viaţa lor, e firească, e normală. Lâna o scot afară din grajd, afară unde pot să îi dau foc şi îi dau foc. Pun motorină pe ea şi o aprind, că nu am ce face cu ea”, spune oierul.
Ne tragem din ciobani, iar “Mioriţa, laie, bucălaie” rămâne mitul fondator al poporului român. O baladă care simbolizează existenţa noastră pastorală in Munţii Carpaţi şi are la bază contradicţia dintre aceasta şi existenţa invidiei, lăcomiei, furtului şi crimei.
Povestea este simplă. Trei ciobani coboară în vale cu turmele. Unul este vrâncean, unul ungurean şi altul moldovean. Moldoveanului îi dezvăluie Mioriţa, oaia năzdrăvană, planul unei crime puse la cale de ceilalţi doi.
Au o fatalitate în a se percepe pe ei înşişi ciobanii aceştia. Până şi ei câteodată se percep ca fiind depăşiţi, nu îşi înţeleg valoarea în contextul actual. Acceptă cumva faptul că poate vor dispărea.
La sfârşitul anului trecut, undeva în pădurile de lângă Torino, Italia, la o distanţă de aproape 1.800 de kilometri de România a avut loc o crimă care pare decupată din paginile Mioriţei. Doi ciobani moldoveni dintr-un sat de lângă Bacău au fost ucişi de câţiva ciobani italieni, povesteşte Digi24.
Doru a aşteptat să fie major pentru a pleca din ţară. De zece ani păştea oile în Italia, ca să poată să-şi facă o casă a lui.
Petronela Olaru, mama lui Doru, povesteşte:
Aproape a terminat-o, chiar spunea că vine în mai acasă şi nu mai se întoarce înapoi, că s-a săturat, plecând de copil şi greu, cel puţin vara spunea că se ducea câte trei luni în munte, singur. Vedea câte un om la două, trei săptămâni acolo. Şi cât mai dădea telefon, stătea de vorbă cu noi. Atât era de greu. Spunea cum îi ploua şi era foarte greu şi în rulotă.
