Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Principalii oameni politici pe care s-a sprijinit Carol I. Azi, Al. Marghiloman

Preocupat de elite și de rolul jucat de acestea în societate, istoricul Ion Bulei a publicat mai multe cărți pe această temă. Una dintre ele, „Un Hohenzollern în România: Carol I“, cuprinde un capitol intitulat „Oamenii de lângă mine“, ce ne-a fost pus la dispoziție de autor.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.03.2019 - 14:13

Adept al prudenţei în politică, Al. Marghiloman (n. 27 ian. 1854 Buzău – m. 10 mai 1925, Buzău) îi defineşte esenţa. El face o figură aparte printre oamenii politici aflaţi în preajma regelui Carol. S-a născut ca fiu al lui Iancu Marghiloman şi al Irinei, descendentă a familiei boiereşti Izvoranu. După terminarea studiilor la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, pleacă la Paris, unde îşi ia doctoratul în Drept. Întors în ţară, în 1884 devine avocat al Statului şi, în acelaşi an, intră în politică, în gruparea conservatorilor junimişti, fiind bun prieten cu P.P. Carp şi cu Titu Maiorescu. În 1888 a fost numit ministru la Justiţie şi, vreme de treizeci de ani, va urma un parcurs strălucit ca politician, fiind ministru al Lucrărilor publice, ministru la Externe, la Interne şi la Finanţe. În 1914, îl va înlocui pe Titu Maiorescu la şefia Partidului Conservator, având rolul de a gestiona treburile interne şi externe ale ţării în contextul generat de izbucnirea Primului Război Mondial, pentru ca, în 1918, să fie numit prim-ministru.

 

Personajul care creează şi personifică imaginea tânărului aristocrat

Înalt, frumos, distins, Al. Marghiloman era cunoscut ca un arbitru al eleganţei. Succesele sale au hrănit cronicile de scandal. Imaginea lui în epocă este aceea a unui om „călare pe Albatros“ (se făcea referire la vila sa de lângă Buzău, al cărei nume era preluat de la un armăsar de rasă). La Bucureşti locuia într-o casă somptuoasă (pe locul acesteia s-a construit după 1940 blocul Aro), casă deschisă tuturora. Întâmplător, dar nimic nu este întâîmplător, aici au fost invitaţi la masă, în toate zilele, delegaţii români şi străini la Conferinţele de Pace de la Bucureşti din 1913, respectiv 1918. Marghiloman afişa pretutindeni o eleganţă impecabilă de amfitrion rafinat. Este personajul care creează şi personifică imaginea tânărului aristocrat, care-şi forţa condiţia. Omul Marghiloman apare contradictoriu în mărturiile epocii. Este un remarcabil cozeur, creând în jurul său o atmosferă de înaltă intelectualitate, de serioasă cultură, mai ales juridică. I.G. Duca e convins că dacă n-ar fi avut avere şi ar fi practicat avocatura în loc să se apuce de politică, ar fi fost probabil cel mai mare avocat pe care putea să-l aibă România modernă.

Vila Albatros de la Buzău atrăgea mulţi oaspeţi, fiind renumită pentru partidele de vânătoare organizate aici. Familia regală participa şi ea în mod frecvent. Priceperea lui Al. Marghiloman în creşterea cailor de rasă era cu adevărat excepţională. Preocuparea pentru caii de rasă aşeza România, în vremea aceea, printre cele mai avansate ţări din Europa în sportul hipic. Marghiloman a arătat multă pricepere în administrarea propriei sale averi. La fel de priceput s-a arătat a fi în administrarea Jockey Club-ului al cărui preşedinte executiv era, cel onorific revenindu-i suveranului. I.G. Duca, un mare admirator al celor care ştiau mânui limba română, era încântat şi de însuşirile oratorice ale lui Marghiloman, „cel mai de seamă dintre debaterii noştri parlamentari“ (şi citează faimoasa interpelare din 1908 împotriva generalului Averescu şi activităţii acestuia la Ministerul de Război, o capodoperă a genului). Aşadar, într-o epocă de mari oratori, Marghiloman a fost unul dintre cei mai mari.

 


„România nu trebuie să pună niciodată toate ouăle în acelaşi coş“

Ca om politic, a fost însă prudent. E cunoscută afirmaţia lui potrivit căreia o ţară ca România nu poate niciodată să pună toate ouăle în acelaşi coş. Afirmaţia a făcut-o într-un interviu acordat ziarului „Le Temps“ în 1900, când era ministru de externe. Era răspunsul la întrebarea ziaristului dacă România era sau nu membră a Alianţei Puterilor Centrale. Omul politic român căuta în felul acesta să menţină secretul participării noastre la această alianţă. Felul său prudent de a fi îl dovedeşte la Consiliile de Coroană din 1914 şi 1916 (primul condus de Carol I), când el cere ca România să rămână neutră.

Prin ministerele prin care a trecut a lăsat amprenta unui om politic inteligent, informat, capabil să pună în practică iniţiativele omului de partid de mare încredere. Era prin excelenţă util în orice guvern. Sentimentul de colegialitate şi solidaritate ministerială avea şi reversul medaliei. Când în 1912, în afacerea tramvaielor, şi-a dat demisia, tot guvernul a fost solidar cu el şi s-a retras. Ca să izbândeşti în politică, Marghiloman o ştia, era nevoie de prieteni, dar mai ales de un partid. El a avut şi una, şi alta. Când a plecat de pe prima scenă a politicii, în 1914, Titu Maiorescu l-a recomandat pe el ca şef al conservatorilor. Şi Maiorescu ştia ce face. Marghiloman a avut însă nenorocul să vină Primul Război Mondial. Şi partidul lui a intrat în tumultul politic al neutralităţii şi apoi al beligeranţei noastre.

 

Avea însuşirile  „marelui jucător“

Marghiloman a iubit jocul. L-a iubit şi la propriu. Zilnic, după dejun, câteva ore juca table, alma, poker sau maus, juca săptămâni întregi la hipodrom, la Bucureşti sau la Paris, şi punea patimă în joc. Aşa a făcut şi în politică. După acelaşi I.G. Duca, avea însuşirile „marelui jucător“: îndrăzneala la atac, necruţarea la câştig, neşovăiala la pagubă. Pentru lumea românească Marghiloman este omul politic din vremea neutralităţii, 1914-1916, care propune o alternativă la politica pro Antanta dusă de Brătianu, este omul care salvează ţara în 1918, preluând guvernarea şi semnând Pacea separată de la Bucureşti, este omul care, prin aceasta, se sinucide politic cu sau fără conştiinţa valorii gestului său.

Marghiloman, cel pe care regele Carol l-a cunoscut până în 1914, a fost un valoros ministru. A fost, totodată, şi patronul frumoşilor cai de curse de la Hipodrom şi proprietarul superbei vile Albatros de la Buzău cu mereu întineritul parc ce o înconjoară şi de unde regina Maria culegea încântătoare buchete de flori. A fost şi cel a cărui superbă casă de la Bucureşti, mereu deschisă, îi îndemna pe toţi să se ducă fie şi numai pentru a bea o „cafea Marghiloman“.

Citește totul despre:

#istorie #personalități

Comentarii

loading...