Un cotidian francez a calificat scurta vizită de sâmbătă a preşedintelui François Hollande la Moscova, unde a avut o întâlnire de o oră cu Vladimir Putin pe aeroport, drept „o lovitură de teatru diplomatică“, în măsura în care Hollande a devenit primul lider occidental care se deplasează la Moscova după declanşarea conflictului din Ucraina. Hollande, a cărui ţară doreşte să vândă Rusiei nave de luptă Mistral, a vorbit despre „evitarea ridicării de noi ziduri“ între Rusia şi Occident. A doua zi, cancelarul german Angela Merkel a condamnat într-un interviu Rusia pentru politica sa în estul Europei şi în Balcanii de Vest.
Fiecare criză mondială majoră demonstrează faptul că nu există ceva de felul unei “politici externe europene”, iar criza ucraineană nu face excepţie. Ţările apropiate politic şi economic de Moscova au avut o atitudine tolerantă “realistă” faţă de agresiunea rusească asupra Ucrainei, în vreme ce state care cred că au motive să se teamă de extinderea acestei agresiuni şi asupra altor părţi ale Europei şi-au luat ca aliat dreptul internaţional şi au adoptat o poziţie mai intransigentă.
În general, “realiştii” sunt cei care susţin că Rusiei ar trebui să i se recunoască, sub o formă sau alta, o anumită sferă de influenţă, că Occidentul s-a extins destul şi că Ucraina este un pas prea aproape de Rusia. Ceilalţi, “normativiştii”, resping ideea de sferă de influenţă şi susţin că statele suverane au dreptul să decidă din ce alianţe sau organizaţii internaţionale de cooperare să facă parte, fără să se teamă de ingerinţa vreunui alt stat. Or, exact acest lucru l-a afirmat cancelarul Angela Merkel într-un interviu acordat ediţiei de duminică a cotidianului Die Welt, când a acuzat Rusia că încearcă să creeze probleme statelor suverane Moldova, Ucraina şi Georgia, care au decis să semneze Acordurile de Asociere cu UE, şi că “în încercarea de a destabiliza aceste ţări, Rusia nu se dă în lături de la nimic, nici măcar de la încălcarea integrităţii teritoriale a acestor ţări”. În acest context, Merkel a amintit anexarea Crimeii şi conflictul din estul Ucrainei, precum şi conflictele îngheţate din Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria. În special referitor la acesta din urmă cancelarul a exprimat frustrarea Germaniei că “Republica Moldova suferă de ani de zile din cauza conflictului din Transnistria. Am făcut mari eforturi politice pentru a ajuta la rezolvarea acestei crize, dar fără nici un rezultat”.
Această frustrare a Angelei Merkel, că ruşii nu şi-au ţinut nici una dintre promisiunile făcute în legătură de respectarea integrităţii Ucrainei şi că de ani buni, de când Germania s-a implicat în rezolvarea crizei transnistrene, nu s-a făcut nici un progres semnificativ, este considerată principala explicaţie pentru care cancelarul german a evoluat de la o atitudine mai degrabă conciliantă faţă de Moscova la una intransigentă. O intransigenţă pe care a apărat-o chiar şi în faţa criticilor adresate de predecesorii săi, Helmut Schmidt, şi Gerhard Schröder şi Helmut Kohl, ultimul, considerat “părintele politic” al lui Merkel.
Franţa, “spărgător de grevă”
Preşedintele François Hollande a fost într-o vizită de două zile în Kazahstan, iar pe drumul de întoarcere s-a oprit pentru un ceas la Moscova, unde era aşteptat de Vladimir Putin. Le Figaro (dreapta), care numeşte întreaga manevră “o lovitură de teatru diplomatică”, susţine că reuniunea a fost pregătită de mai mult timp de “serviciile” lui Hollande, în vreme ce Libération (stânga) a scris că Hollande a cerut vineri acceptul Moscovei. Se pare că şi dictatorul kazah, Nursultan Nazarbaev, ar fi avut un rol în medierea acestei vizite neaşteptate, în sensul că este prima de acest fel a unui lider occidental dintr-o ţară care a impus sancţiuni Rusiei după invazia Crimeii. Hollande a spart în acest fel “embargoul diplomatic” la care era supusă Moscova şi l-a scos pe Putin din izolarea internaţională. Hollande a vorbit despre nevoia de a “evita ridicarea unor ziduri noi”, de “a depăşi obstacolele şi a găsi soluţii împreună”, precum şi despre nevoia de a “profita de ocazie”, oricare va fi fiind aceea.
Diferenţa de atitudine dintre cei doi lideri nu poate fi mai evidentă şi ea poate fi semnalul naşterii unei dispute în sânul Europei în privinţa crizei ucrainene şi a răspunsului dat Rusiei.
