Cei care au cât de cât idee de istoria Vaticanului ştiu că una dintre figurile sale cele mai criticate a fost aceea a lui Pius al XII-lea, al cărui pontificat a acoperit şi perioada celui de-al doilea război mondial. După ce Hitler a pierdut războiul şi lumea a putut să vadă imensele orori de care acesta se făcuse vinovat, în primul rând Holocaustul, o bună parte a lumii civilizate s-a năpustit asupra Papei socotindu-l într-un fel răspunzător de ceea ce s-a petrecut şi reproşându-i faptul că nu a luat atitudine. Cu alte cuvinte i s-a scos pe nas pasivitatea. Pata aceasta care a lezat mult Sfântul Scaun continuă şi acum să apese conştiinţa prelaţilor de la Vatican. Am făcut aceasta introducere având în vedere reacţia promptă şi severă a actualului suveran faţă de expulzarea ţiganilor din Franţa. Sanctitatea sa, alături de alte nume importante din cancelariile europene, s-a grăbit să penalizeze măsura pripită a preşedintelui Sarkozy. Să nu uităm că la începutul pontificatului Benedict al XVI-lea a fost tras puţin de urechi, umblându-se la dosar cum ar veni spus, şi amintind opiniei publice că în perioada tinereţei a făcut parte din Hitlerjugend.
Cum problema raportării la Germania nazistă este ceva extrem de delicat şi e suficient să fii prins cu ocaua mică fiindcă oricât de mult plăteşti pentru aceasta, actualul Papă, tocmai ca să nu i se reproşeze că închide ochii în faţa unui cert abuz, nu a pregetat şi a trecut la acţiune aliniindu-se şi el celor care au protestat faţă de ce a făcut Sarkozy. De fapt, preşedintele Franţei, prin ce a făcut, a vrut să demonstreze cu tot dinadinsul că este un om de dreapta sau chiar, Doamne fereşte, de extremă dreaptă. Fiindcă una este dreapta şi alta este extrema. În numele extremismului s-au făcut mari crime şi oamenii nu au mai fost judecaţi individual, ci purtând aşa-zisul stigmat al apartenenţei la o rasă sau la o religie. Ţiganii au avut de suferit în timpul celui de-al doilea război mondial. Ei de bună seamă reprezintă o problemă în Uniunea Europeană, dar care nu se poate rezolva prin asemenea măsuri de forţă. Dimpotrivă. Cine face ca Sarkozy se compromite. Dar atunci cum? se întreabă omul de bună credinţă. La o asemenea întrebare poate răspunde numai viitorul. Într-un mod nebănuit.
