Cine citeste insemnarile de front din al doilea razboi mondial, editate impreuna cu cele din detentia in inchisorile comuniste, ale lui Petru Vasilescu capata fara sa vrea impresia de unitate a acestor doua experiente, care poate fi preluata de cititor ca fiind general valabila. Intr-adevar, intamplarile prezentate atesta trecerea consecutiva prin doua orori complementare, similare cu cele prin care au trecut un numar enorm de martori cunoscuti sau anonimi dintr-o intreaga parte a Europei.
Amintirile de front au fost scrise de autor in anii 1974-1976, cand era periculos sa detii cel mai mic document cu caracter politic, daramite sa-l redactezi. In Romania anului 1941, declansarea razboiului spre Est apare din aceste insemnari ca raspunzand agresiunii din 1940 a Uniunii Sovietice care, cu asentimentul Germaniei hitleriste, anexase cu forta provinciile romanesti dintre Prut si Nistru si din nordul tarii. Descrierea luptelor de pe front este punctata si cu instantanee exprimand starea sufleteasca a celor care, luptand slab echipati, dupa ce elibereaza cu entuziasm teritoriul rapit de sovietici, afla cu stupoare ca vor trebui sa continue razboiul si dincolo de Nistru, in spatiul rusesc. Ostasii au ocazia sa vada acolo urmele devastarilor produse anterior de revolutia bolsevica. Luptele devin tot mai crancene, armata germana cedeaza, locotenentul Vasilescu noteaza indignarea militarilor germani, din Caucaz si din Crimeea, impotriva nebuniei hitleriste. Apoi totul se scufunda intr-un dezastru militar caruia ii cad victime sute de mii de oameni.
Avem aici o marturie care depaseste proza abstracta si de fapt superficiala a cartilor de istorie. Mai mult, urmarea infrangerii nu mai apare in cartile de istorie de nicaieri: instalarea ca invingator intr-o tara, nu singura abandonata de democratiile occidentale, a sistemului totalitar comunist pe o durata de 45 de ani. Un esantion din viata sub acest regim ni-l prezinta Petru Vasilescu care, dupa ce luptase pe front, sufera detentia politica in propria sa tara, in puscarii despre care alti martori, “beneficiari” ai lagarelor din Siberia, nu au spus ca erau mai blande. Amintirea celor sapte ani de inchisoare este inca asezata la inceputul cartii, in ciuda cronologiei, poate pentru ca uneori finalul este mai semnificativ decat inceputul. In sila, fostul avocat, care nu a mai putut profesa in regimul comunist si care fusese trimis pe front ca ofiter in rezerva iar apoi arestat pentru opiniile sale democratice, relateaza cate ceva despre acest nou calvar, indurat de alte sute de mii de oameni, sub ochii legati ai justitiei umane. La inceput de secol XXI este prea devreme ca astfel de marturii sa dea de gandit acestei justitii?
