Suntem adesea severi, chiar aspri judecandu-i pe semeni, insa prea ingaduitori cu noi; ne trecem cu vederea chiar si faptele rele, urate, care profaneaza fiinta umana. Iata ce spune in acest sens Confucius (numele latinizat al filosofului chinez Kong Qiu sau Kong Fuzi, c.551 – 479 i.H.): "Unde sa gasesti un om care sa fie pentru sine insusi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecator; care sa-si recunoasca vina, sa se cheme el insusi in fata tribunalului constiintei sale, sa se recunoasca vinovat si sa se pedepseasca." Poate ca prin aceste cuvinte Confucius cere omului ceva peste puterile sale morale, spirituale. E tare greu pentru noi sa ne fim martor, acuzator in fata tribunalului constiintei noastre". Ni se potrivesc mai degraba atat de vine aceste versuri ale lui Baudelaire: "Greselile, pacatul, zgarcenia, prostia / cu grija blajine remuscari (…) // Pacatele ni-s aspre, caintele misele, / Marturisirea noastra ne-o rasplatim din gros / si iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros / Crezand cu lacrimi sterpe ca ne-am spalat de rele." ("Prefata", trad. de Al. Philipide).
Pentru multi dintre noi cele spuse de Confucius sunt "porunci" morale greu de indeplinit, dar macar sa ne cercetam din cand in cand si sa ne aratam cu dojana obrazul atunci cand ne-am intinat viata cu pofte urate, murdare, de ocara. Dar… o, zei! cat de mult am innobila fiinta umana avand in noi un "Tribunal al constiintei"!
