Demisia demna a profesorului universitar Mircea Miclea de la conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), in octombrie 2006, dupa un mandat de circa 10 luni de zile, a demonstrat ca, deocamdata, in tara noastra nu exista dorinta politica pentru o reforma a educatiei si a cercetarii, domenii prioritare in toate documentele politice ale Uniunii Europene.
Invatamantul superior romanesc, unde pare sa domneasca inca legea bunului plac, este oligarhic, toata puterea a fost si este detinuta, pana azi, de aceiasi oameni, o activistocratie formata inainte de 1989 ce impiedica europenizarea, intinerirea si democratizarea invatamantului romanesc. Sprijinul guvernului Tariceanu acordat reformelor in justitie si sanatate nu are echivalent in domeniul invatamantului, fapt care atesta fara echivoc lipsa unei perspective clare pentru viitorul educatiei natiunii romane. Cum arata scoala astazi, asa va arata Romania maine. Si semnalele nu sunt roze. Nu ne propunem detalierea cauzelor, care au fost prezentate si dezbatute in paginile aldinelor in decursul ultimilor ani. Esenta lor a ramas neschimbata. Aceste cauze au culminat cu greva de la sfarsitul anului trecut a dascalilor, marginalizati constant dupa 1989 si considerati un fel de “servitori cu carte” (G. Schwartz, Revista 22, nr. 822, pg.19), desi in campania electorala s-a promis cel putin 6% din PIB pentru nevoile educatiei si a salariilor.
Nu suntem in top 500
Sa ne reamintim: aderarea la UE, sa speram la 1 ianuarie 2007, insemna pentru Romania nu numai alinierea la normele europene, dar si constrangeri, regulamente disciplinare si, mai ales, modificarea unor mentalitati jenante. Invatamantul superior romanesc dupa 1989 a devenit un invatamant de masa si, practic este in afara celui de elita, in sensul ca nici o Universitate din tara noastra, nu este performanta, mai exact, nu face parte din topul celor 500 de universitati ale lumii conform statisticii Shangai Ranking. Absenta din acest clasament este o dovada mai elocventa decat orice incercare de justificare. Vecinii nostri au cate una, doua sau chiar trei astfel de prezente in acest clasament international. Iar elevii romani, conform unor statistici internationale prestigioase (TIMSS, PISA, PIRNLS), au spulberat mitul “excelentei” educatiei preuniversitare romanesti, si ca sa dau numai un singur exemplu, elevii de clasa a VIII-a au ocupat locul 34 la matematica si 31 la stiinte si citire, situandu-se pe ultimele locuri. Se pare ca aceste situatii punctuale nu au deranjat Guvernele ultimilor 10 ani…
Noua Putere Politica, instaurata dupa victoria in alegeri a Presedintelui Basescu, a insemnat o speranta pentru scoala si cercetarea romaneasca. Ar fi fost prima data dupa 1989 cand se intrevedea un inceput de normalitate si mai ales de intelegere privind aceste sectoare vitale pentru viitorul societatii romanesti.
O reforma a educatiei si a cercetarii s-a dovedit tot atat de dificila ca si reforma justitiei si a sistemului sanitar romanesc. Daca nu cumva, si mai dificila! Numai tineretea si curajul ex-ministrului Mircea Miclea au putut genera inceputul unei adevarate schimbari care a starnit revolta unor membri ai Academiei Romane, a baronilor si microsultanilor de neclintit din invatamant, schimbari de neconceput inainte de 2005! Sa enumeram doar cateva: politica de reformare de substanta a invatamantului superior, aplicarea sistemului Bologna, normele privind asigurarea calitatii, promovarea oficiala a eticii profesionale in universitati dupa modelul marilor Universitati ale lumii, ce urma sa devina un document obligatoriu care sa contribuie la intregirea Cartei fiecarei universitati de stat sau particulare acreditate sau autorizate sa functioneze (document ce a starnit reactii denigratoare in presa si mediul academic!), o prima statistica (clasament) a Universitatilor romanesti bazata pe evaluarea valorii lucrarilor stiintifice dupa criterii scientometrice si a datelor Thomson ISI-WEB of Science, schimbarea sistemului de doctorandura (desfiintarea deci a fabricii de doctori din Romania!), deschiderea spre expertiza interna si internationala bazata pe valoare profesionala atestata, restructurarea sistemelor nationale de educatie etc. Toate aceste inceputuri, unele cu sincope, stangacii, dar si naivitati, erau firesti pentru orice lucru nou facut, intr-o tara cu adanci mentalitati bizantine, dar aceste anuntate schimbari erau si generatoare de speranta, privind innoirea valorica si normativa a Universitatii romanesti, care necesita timp indelungat, un buget corespunzator, deci un sprijin politic constant, eforturi sustinute legate de dorinta si tenacitatea unui ministru de a le realiza.
Necesitatea de asezare valorica si normativa a universitatilor romanesti, a devenit, pentru prima data, o certitudine in 2005. Miclea a inceput o reforma a educatiei si cercetarii care sa asigure calitatea, sa promoveze valoarea si performanta la nivelul international al fiecarui domeniu de activitate.
Din pacate, dupa demisia lui M. Miclea din fruntea ministerului, se pare, toate sperantele au disparut, iar reformele pe care le-a initiat au intrat intr-un con de umbra, ca sa spunem numai atat.
Profesori fara opera stiintifica
Sa discutam numai cateva exemple din numeroasele reforme incepute, fiindca spatiul grafic nu ne permite sa le analizam nici macar succint pe toate; ele vor trebui totusi reluate si realizate, dezbatute si analizate, sa speram intr-o zi nu prea indepartata. De pilda, ordinele ministrului si hotararea de guvern privind sistemul de evaluare pentru conferirea titlurilor de profesor universitar, de conferentiar universitar, cercetator stiintific gradul I si II. Conditiile fundamentale priveau, alaturi de vizibilitatea si impactul national, vizibilitatea si impactul international al activitatii profesionale evidentiate prin publicatii cotate de Institutul pentru Informatie Stiintifica (ISI-Philadelphia-SUa) si/sau indexate in baze de date internationale reprezentative pentru domeniu, precum si prin contracte/ granturi obtinute prin competitie internationala. Printre criterii, se solicita minimum un grant si 5-7 articole/studii/brevete de inventii, dintre acestea cel putin patru sa fie articole cotate ISI, carti etc. In Vest cu aceste cerinte nu poti ocupa nici macar postul de asistent universitar!!! Criteriile enumerate cereau pentru inceputul de reforma acest minimum, in conditiile in care, in Romania, exista foarte multi profesori si conferentiari universitari (din cei peste zece mii!), fara o opera stiintifica si nici macar cu un articol publicat intr-o revista cotata ISI. Si ne mai mira locul ultim pe care se afla Romania?! Criteriile au starnit controverse aprinse intre corpul didactic, unii membri ai Academiei Romane si MEdC. Ba, mai mult, diferite personalitati s-au implicat in blocarea acestor criterii si am constatat cu amaraciune ca pledau nu pentru interesele Romaniei, aflata pe ultimul loc in toate clasamentele internationale, de ex. locul 36 din 36 de tari europene la nr. de patente/un milion de locuitori, ci pentru interesele limitate ale disciplinei lor… In plus, cazurile flagrante de plagiat, implicate in concursurile de promovare pe care acestia se abtineau sa le discute transant (de ce?), dupa demisia lui Miclea au fost rezolvate favorabil de noul ministru (v. “Hotia oamenilor cu carte”, Cotidianul, 30 decembrie 2005, pg. 4), iar sindicatele din invatamant in Acordul semnat cu Guvernul, dupa renuntarea la greva din noiembrie 2005, printre angajamentele obtinute din partea Executivului, se afla si 'reanalizarea ordinelor ex-ministrului Miclea privind criteriile de promovare in cariera universitara”. (Romania libera, 30.11.05).
Nu cunosc limba engleza
Am intrebat mai de mult un distins istoric roman, pe care il apreciez, membru al Academiei Romane, de ce nu publica in reviste internationale cotate ISI. Argumentam ca in una din deplasarile mele peste hotare, rasfoind in biblioteca unei mari universitati o revista de istorie, am gasit articole despre istoria unor imparati africani etc. Il intrebam de ce nu scrie el un articol despre Stefan cel Mare sau alt subiect de relevanta internationala intr-o revista europeana sau americana. Mi-a raspuns transant: nu cunosc limba engleza! Fosti absolventi ai facultatilor de Litere sau al altor discipline umaniste, care lucreaza peste hotare, publica numai in revistele ISI de specialitate din domeniu. De ce profesorii si colegii lor din tara, care lucreaza in diferite facultati, sa fie scutiti – oficial – de aceasta “corvoada” de a publica si ei in reviste de peste hotare? Am ajuns din nou astazi, la inceputul anului 2006, ca intr-o evaluare de promovare a unui profesor universitar, sa echivalam un articol publicat intr-o obscura revista saptamanala sau lunara (parohiala) romaneasca cu un articol care apare intr-o prestigioasa revista occidentala cotata ISI.
Alt exemplu, doctoratele. Limita de varsta impusa de legea Miclea a trebuit abolita datorita vehementei protestelor baronilor gerontocratiei universitare si academice care a depasit uneori si limita bunului simt. Citeam articole si declaratii in presa si ma minunam cum personalitati respectabile, de valoare internationala in domeniul lor, cu o prodigioasa activitate, etichetau in fel si chip noua reglementare. Toti acestia cu varste de 80 de ani si putin sub aceasta, erau cei mai vehementi. Refuzau o evidenta: sa-si asume varsta lor biologica! Ii interesa numai interesul lor, strict personal. Nu ii interesa fabrica de doctori, pe care nu o comentau. Nu ii interesa legislatia europeana in domeniul doctoratului (nu intru in detaliile acesteia care este – stim cu totii – asimilata studiilor universitare, dar ce studii!!). Nu ii interesa procesul Bologna care prevede o armonizare cu acesta a doctoratului pana in anul 2010, proces care trebuia sa inceapa si in Romania fiindca aderarea bate la usa! Si nici faptul ca atat in tarile UE cat si in cele foste socialiste, varsta de pensionare este 65 de ani. Parlamentul elvetian a luat in discutie un caz antologic, al chimistului Vladimir Prelog, laureat la Premiul Nobel (1975), obligat sa se pensioneze la 65 de ani, conform legislatiei, pentru a i se permite sa lucreze si peste aceasta varsta in laboratoarele Universitatii. El a spus ca va accepta noua lege care se preconiza a fi adoptata numai in favoarea lui, daca ea se va aplica tuturor profesorilor peste 65 de ani. Ceea ce nu s-a intamplat. In SUA si Japonia exista norme care reglementeaza posibilitatea de a lucra si dupa 65 de ani, in principal, prin castigarea de contracte, deci de a aduce bani Universitatii. Exista cateva cazuri cunoscute, in acest sens, dar ele nu pot fi generalizate la scara celor 2000 de universitati si colegii americane, cum se cauta a se acredita la noi. Sa fim seriosi! Atestarea unui profesor universitar in SUA confera acestuia dreptul automat de a avea si doctoranzi, care lucreaza non stop pana noaptea tarziu cativa ani buni si produc stiinta si tehnologia care imping societatea civilizata occidentala spre progres si bunastare. In Vest nu se copiaza (plagiaza) ca la noi o carte care sa fie prezentata apoi drept teza pentru obtinerea titlului de doctor, metoda care a devenit o moda. Acest domeniu, al doctoratului, necesita un studiu politic temeinic, daca se va dori respectarea valorii si performantei romanesti, in contextul normalitatii din UE. Altfel, vor fi pregatite conditiile unei colonizari si a educatiei si stiintei in Romania de activistocratii care, asa cum se reflecta in statisticile UE, ne-au condus tara… la coada Europei.
Evaluare dupa ureche
Inca un exemplu care merita amintit. Legea pentru Asigurarea Calitatii promovata de ex-ministrul Miclea printr-o Ordonanta a Guvernului ar fi declansat – teoretic – asa cum cer normele UE evaluarea dupa rezultate a celor eternizati pe un post universitar care nu au dat socoteala nimanui (decat pcr-ului si securitatii inainte de 1989 si dupa, activistocratilor, adica continuatorii acestora). Evaluarea dupa rezultate ar fi insemnat o reformare de la radacina a structurilor universitare, o revolutie a mentalitatilor, o promovare a excelentei si deconspirarea impostorilor si mediocritatilor care, ca o panza de paianjen, domina invatamantul superior si preuniversitar romanesc. Acestia vor sa ajunga nestingheriti la varsta pensionarii si prin reprezentantii lor alesi au strigat in mass media si la poarta MEdC: Mircea Miclea si ai lui sa se duca dracului (cf. Mihaela Miroiu, Revolutia universitara si agentii acesteia, Revista 22, nr. 823, 13-19 decembrie 2005, pg 15). Proiectul legii a fost blocat mult timp in parlament, a trecut de plenul Camerei Deputatilor si va fi supus Senatului Romaniei. Legea va ajunge, din nou, in Senat dupa ce, cu o luna in urma, senatorii o respinsesera, presedintele Basescu fiind nevoit sa o retrimita in Parlament. Aparent, o dezbatere, profesionista. Dar stau si ma intreb cum se poate EVALUA (scriu cuvantul cu majuscule!) calitatea unui cadru universitar, daca instrumentul de evaluare, acceptat de intreaga lume si pe baza caruia se fac evaluarile statistice scientometrice internationale Science Citation Index-ISI – web of science nu exista in Romania? Va fi deci o evaluare dupa ureche. Legea isi propune institutionalizarea managementului universitar, a programelor de studii si a calitatii institutionale a Universitatii. Dar cum sa faci evaluarea conform legii daca nu ai instrumentul de lucru mentionat mai sus? O Clasificare/ierarhizare a universitatilor din Romania – 2004, dupa metodologia Shangai “Academic RANKING Of World Universities” si performanta stiintifica in Universitatile Romanesti, a fost realizata de conf. univ. dr. Daniel David, fost consilier pe probleme de cercetare al ex-ministrului M. Miclea, cu sprijinul Asociatiei Ad-Astra a Cercetatorilor din Romania, care a furnizat pe baza de voluntariat, deci GRATIS, Guvernului Romaniei datele statistice din SCI-ISI, pe care le-a pus la dispozitie autorului. Studiul prima ierarhizare a Universitatilor romanesti dupa criterii internationale scientometrice a aparut in Revista de Politica Stiintei si Scientometrie, nr. 3/2005, pg. 124-132. Studiul, meritoriu, are calitatea de a fi declansat o estimare a valorii institutionale, ceea ce isi propune si legea sus-mentionata.
Nu pot sa nu semnalez, ca o parere personala, faptul ca experti universitari romani, acreditati la UE Bruxelles, pe baza c.v.-ului lor, a valorii lor profesionale, pentru probleme de calitate a invatamantului, nu isi gasesc locul in comisia nationala ARACIS (Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior), din care fac parte membri al caror CV personal nu este facut cunoscut pentru a se putea compara competenta lor in evaluarea (nu controlul!) unei universitati.
Imobilismul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica
Am asistat in cele 10 luni de activitate a ex-ministrului Miclea la un proces – teoretic – de reforma a cercetarii care se dorea a conduce la europenizarea Romaniei. Trebuie sa recunoastem ca practic aceasta demarare (spre deosebire de cum a inceput in invatamant!) a fost realizata la un nivel superficial. Cu alte cuvinte, au fost doar bune intentii, atatea cate au fost pana astazi, si acestea au aparut evidente: mai multa transparenta, un dialog sustinut cu mediul universitar si academic in cadrul unor dezbateri publice pline de iluzii, in comparatie cu clientelismul si promisiunile demagogice ale echipelor ministeriale anterioare. Concret: in domeniul cercetarii stiintifice ideea de reforma trebuia sa inceapa cu schimbarea mentalitatii, altfel spus, a modului cum aceasta a fost conceputa si este aplicata in prezent. Conceptia de astazi, care prevaleaza in structurile Autoritatii pentru cercetare (ANCS), subordonata MEdC, realizata la inceputul anului 2005, continua sa ramana retrograda si anacronica; stiinta trebuie sa fie o marfa. De aici si hemoragia din putinele fonduri ale ANCS catre SRL-uri, carora li s-a acordat un statut egal cu acela al unui Institut national de cercetare sau o Universitate. Ce au cercetat si cerceteaza aceste SRL-uri? Temele de cercetare ale unora au ajuns deja subiecte de folclor in Romania.
Se pastreaza si astazi (de ce?) organizarea socialista a structurilor organizatorice din ANCS. Structuri care irosesc putinii banii ai cercetarii (0,2% din PIB in 2004) si pe care ANCS le finanteaza sa supravietuiasca cheltuind cu acestea o groaza de bani. Sa ne amintim ca aceste structuri isi au originea in anul 1968, cand, pentru a se mari numeric comunitatea de cercetare, au fost scoase laboratoarele uzinale si transformate in institute de cercetari, care mai exista si astazi. Acestea cheltuiesc multi bani, produc mult, dar produc rebuturi, pentru ca tehnologiile elaborate si aparatele construite de acestea nu sunt cumparate de nimeni.
Lansarea proiectelor de excelenta pe anul 2005 a fost un inceput bun care trebuie salutat, mai ales ca pentru prima data au fost alocate fonduri mai rasarite, numai fiindca UE a presat Guvernul sa aloce o finantare care sa se alinieze standardelor si politicii europene. Aceste fonduri sunt mai mari in 2006 (circa 0,4% din PIB). Din pacate imobilismul ANEC nu a fost capabil sa anuleze legi care sa evite, de exemplu, birocratia ingrozitoare care insoteste aceste proiecte si nu numai.
In 2005 au fost declarate castigatoare si finantate un numar de 488 Centre de Excelenta. Banii au fost risipiti, in loc sa se dea mai multi bani in mai putine locuri pentru a putea fi facute si investitii. Numarul starneste ilaritate si demonstreaza superficialitatea evaluarilor. Sincer, in toata Europa nu exista un atat de mare numar de laboratoare care sa corespunda acestui standard. Notiunea de excelenta, la noi, a fost aruncata din pacate in derizoriu.
Dar sa vedem ce s-a intamplat in alte parti in 2005, ca sa comparam cu situatia de la noi din tara.
Une petite revolution
Sub acest titlu, (cf. revistei Science-SUA, vol 309, nr. 5739 din 26 august 2005), mai multe ziare din Franta au descris nou-creata Agentie Nationala pentru Cercetare (ANC) care, in octombrie 2005, urma sa inceapa distribuirea fondurilor din bugetul pe 2005 proiectelor de cercetare. Tehnica de lucru – modus operandi – a fost selectarea proiectelor de cercetare bazate numai pe excelenta stiintifica, aceasta fiind un standard banal in SUA, Japonia, Anglia etc. Dar in Franta unde granturile cercetarii sunt traditional acordate, din oficiu, in bloc, unor institutii si laboratoare, fiind apoi distribuite unor persoane, si, unde a fi un scientist (cercetator in terminologia romaneasca), adeseori inseamna a avea acest job pe viata, indiferent de rezultate, notiunea de excelenta este revolutionara. ANC din Franta a fost infiintat in locul a doua fonduri acum desfiintate: Fondul National pentru Stiinta si Fondul pentru Cercetare Tehnologica, suspectate de a fi fost subordonate factorului politic.
ANC are ca model National Science Foundation (SUA), British si German Science Foundation.
Noul director, Gilles Bloch, 44 ani, biofizician, isi propune sa promoveze excelenta si sa promoveze tinerii, care trebuie sa poata lucra si in Franta ca in alte tari anglo-saxone, dupa modelul carora acest modus operandi este conceput acum si pentru Franta.
Ce este interesant, ANC va fi autonom, in a selecta granturile, avand un buget de 350 milioane euro in 2005, si peste un miliard euro in 2006! Presedintele Academiei de Stiinte a Frantei, Edouard Brezin, desi nu s-a impotrivit principiului excelentei, nu a fost de acord “sa se copieze modele din strainatate”, dar se pare ca Guvernul francez intentioneaza sa foloseasca noua Agentie ca un mijloc de atac impotriva vechilor structuri existente, bine cunoscutele CNRS si INSERM. Claude Allegre, care a fost pana de curand ministru al cercetarii in Franta, a numit institutele de cercetare din reteaua CNRS si INSERM institute Soviet-style. ANC isi propune sa sugereze schimbarea multor legi din Franta care se opun modernizarii stiintei franceze (pe cand si in Romania? – nota mea, P.T.F.), iar Bloch care a lucrat la Yale University din SUA si admira dinamismul stiintei americane, isi propune dezvoltarea creativitatii tinerilor francezi, pentru a-i invata sa intre in competitie in Franta pentru a ramane competitivi international.
Si sa nu uitam: Franta este a cincea putere stiintifica mondiala a momentului, care a primit un premiu Nobel pentru Chimie in 2005 (Yves Chauvin, pentru o lucrare publicata in 1971 deschizatoare de drumuri noi).
Deci Franta, constienta de ramanerile sale in urma in cercetarea stiintifica, vrea sa dezvolte poli de excelenta capabili sa concentreze cei mai buni oameni de stiinta, pentru a dinamiza cercetarea nationala.
Cercetare de Divizia B
Aceasta este caracterizarea lui Daniel David, fost consilier pe probleme de cercetare al ex-ministrului Miclea intr-un interviu aparut in Ziarul Clujeanul din 21 noiembrie 2005, din care redam mai multe idei, ce merita a fi cunoscute si de cititorii aldinelor:
Cercetarea romaneasca este ca o echipa de fotbal de Divizia B care vrea sa joace in Liga Campionilor. In cele mai recente clasamente ale UE suntem pe ultimele locuri. Sunt si oameni valorosi, insa putini, ei exista ca niste insule de valoare intr-un ocean de oameni mediocri care au parghiile puterii, iar cei mai tineri, scoliti afara, nu sunt promovati.
Matematica, fizica, chimia stau cel mai bine din punctul de vedere al vizibilitatii internationale, pe ultimul loc sunt stiintele socio-umane, dintre care psihologia are cea mai buna situatie.
Am incercat sa cream Registrul National al Expertilor si am invitat oamenii sa-si trimita cv-urile. Au fost trimise 3.000, dintre care abia am ales 1.000 dupa ce am relaxat criteriile de selectie. Am primit foarte multe telefoane cu injuraturi. Mi se spunea “Eu sunt profesorul cutare, rector acolo, cum este posibil sa nu fiu admis ca expert?”
Se pot aloca si 8% din PIB educatiei. Daca vor ramane aceleasi criterii de promovare, nimic nu se va rezolva.
Fara comentarii.
Laboratorul National IFA Magurele
Criteriile de evaluare si de performanta care se doreau a fi promovate de ex-ministrul Miclea la nivelul intregii tari, in urmatorii ani, se regasesc regrupate intr-unul din cei trei poli de excelenta ai cercetarii stiintifice romanesti din 2006: Institutul de fizica atomica (IFA) de la Magurele. Ceilalti doi poli sunt Universitatile si Academia Romana.
IFA este astazi un brand, un nume in lumea stiintifica nationala si internationala, care participa efectiv la activitatea a numeroase mega-proiecte europene si colaboreaza cu zeci de Universitati si laboratoare din toate colturile lumii, datorita specialistilor ei de inalta calificare profesionala (P.T. Frangopol, Laboratorul National IFA-Magurele. Centru inter si multidisciplinar al cercetarii stiintifice romanesti. A 14-a Conferinta Nationala de Fizica, Bucuresti, 13-17 septembrie 2005; Program, pg.19). Creatorul IFA, Horia Hulubei, si apoi continuatorii ideilor sale de dezvoltare a institutului, Ioan Ursu si Marin Ivascu, au acordat, toti trei, un rol PRIMORDIAL dezvoltarii cercetarii fundamentale, ansamblului de cercetari necesare unei natiuni, care sa corespunda interesului national si care sa conduca la dezvoltarea tehnologica si prosperitatea natiunii. La inceputul acestei luni, Guvernul s-a grabit sa reactualizeze urgenta dezvoltarii energeticii nucleare in contextul crizei gazului metan declansat de disputa dintre Rusia si Ucraina, prin necesitatea construirii, in paralel, a centrelor nucleare nr. 4 si 5 la Cernavoda. Putini isi mai aduc aminte ca meritele existentei centralelor CANDU de la Cernavoda s-au datorat IFA si directorului ei de atunci Ioan Ursu, care prin sacrificii, munca si pricepere si-a pus tot prestigiul stiintific in joc, pentru a impune o filiera care era importanta pentru independenta energetica a Romaniei si a destelenit astfel inca din anii '70 ai secolului trecut drumul pe care energetica nucleara romaneasca se dezvolta si in secolul 21 (v. IFA – Destinul unui centru de excelenta (V), in Petre T. Frangopol, Mediocritate si Excelenta – o radiografie a stiintei si invatamantului din Romania, vol.2, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2005, pg. 262).
Romania nu are resurse economice ca sa sprijine un sistem de cercetare asa cum s-a dezvoltat in Europa. In Germania exista trei retele de institute nationale: Max Planck (cercetari fundamentale), Helmholz (cercetari stiintifico-tehnice) si Fraunhofer (cercetari industriale), dar si Institute specializate nationale tip Karlsruhe, Julich sau Hamburg. In Franta exista reteaua Centrelor Nucleare de la Saclay, Cadarache, a CNRS INSERM s.a. In aceste tari exista zeci de laboratoare universitare care asigura si componenta educationala, iar cercetarea industriala a marilor companii industriale asigura progresul tehnic.
SUA este singura tara care a dezvoltat in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial din secolul trecut, in sistemul DOE (Departament of Energy), Laboratoare Nationale al caror scop a fost si este cercetarea inter si multidisciplinara, cu orientare economica si militara, care se bazeaza in principal pe dezvoltarile rezultate din laboratoarele de fizica si ale domeniilor ei conexe. Cercetarile lor au un scop precis: interesul public si interesul national.
IFA a reunit prin rezultatele sale obtinute in cei 56 de ani de la infiintarea sa TOATE caracteristicile unui Laborator National din SUA, Romania din trecut investind in cercetarea sa nationala si culegand AZI roadele in dezvoltarea sa tehnologica. In prezent Romania nu investeste in educatie si stiinta, iar noua ei clasa politica de dupa 1989, imatura, nu intelege nici pana acum ca, nerespectand trecutul, traditia, valorile care inca exista, tara noastra nu poate avea un viitor la nivelul cerintelor UE.
In loc de concluzii
Astazi, in ianuarie 2006, daca MEdC si ANCS pretind ca doresc sa continue reformele incepute de ex-ministrul Mircea Miclea, deci promovarea valorii, a performantei si excelentei, participarea la marile programe internationale (nu neaparat programele-cadru, faimoasele FP-6, FP-7 care nu se bucura de atentie in marile tari vest-europene, care aloca numai circa 5% din bugetul cercetarii lor anuale acestei activitati marginale), atunci, pentru a obtine rezultate in cercetare, comparabile cu cele din Vest, au obligatia sa creeze structuri noi, ca in Franta, de exemplu, o Fundatie Nationala pentru Stiinta dupa modelul SUA, sa isi asume innoirea structurilor organizatorice, prin legi ale cercetarii adaptate secolului 21 si interesului national al Romaniei, un exemplu concret fiind acela ca sa intareasca si sa transforme IFA intr-un Laborator National, realizand astfel conditiile in vederea stoparii exodului creierelor, prin asigurarea unor investitii in aparatura si salarii, pentru un trai decent al tinerilor specialisti care nu se nasc peste noapte.
