Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Serial RL. Cum au executat rușii cea mai mare deportare a românilor din Basarabia. Operațiunea s-a desfășurat între 6 și 7 iulie 1949 (II)

Zeci de mii de basarabeni au fost duși într-un echivalent modern al robiei babiloniene, fără dreptul de a mai reveni vreodată acasă.

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

Actualizat: 13.10.2016 - 23:02

Zeci de mii de basarabeni au fost duși într-un echivalent modern al robiei babiloniene, fără dreptul de a mai reveni vreodată acasă.

Una dintre tragediile majore din istoria româ-nilor basarabeni s-a produs în iulie 1949. Rușii, care ocupaseră din nou Basarabia din 1944, au organizat cea mai mare deportare a românilor basarabeni din istorie. Acest eveniment de proporții catastrofale poate fi comparat cu deportarea tătarilor din Crimeea. Atât românii din Basarabia, cât și tătarii din Crimeea au fost pedepsiți pentru faptul că s-au împotrivit sovieticilor și pentru că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au colaborat cu trupele românești și germane. De asemenea, rușii au aplicat celor două popoare o pedeapsă colectivă. 

Nici românii și nici tătarii deportați nu au avut dreptul să se întoarcă niciodată la casele lor. Au fost duși cu adevărate trenuri ale morții în Asia. Pentru românii basarabeni, acțiunea KGB-ului din iulie 1949 a reprezentat cel de-al doilea val de deportări, după cel din iunie 1941, întrerupt atunci de intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial. 

Călăul Mordoveț

Deportarea românilor basarabeni a avut două rațiuni. Prima era aceea de a-i pedepsi pe cei care au îndrăznit să se ridice împotriva invadatorilor ruși. Cea de-a doua era aceea de a dilua cât mai mult caracterul românesc al teritoriului dintre Prut și Nistru. Pregătirile pentru cel de-al doilea val de deportări au început, după cum arată arhivele KGB, din 17 martie 1949. Cel care a pus la cale deportarea românilor basarabeni a fost, de data aceasta, gene-ralul kaghebist Iosif Mordoveț. Acesta s-a născut în Ucraina, în 1899, într-o familie de fermieri. A lucrat ca miner în estul Ucrainei, iar în 1918 s-a înrolat în Armata Roșie, în care a luptat în Războiul Civil din Rusia. Iosif Mordoveț a fost lăsat la vatră în 1924 și a devenit activist al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. 

A primit diferite funcții de conducere până în 1930, când a fost înrolat în NKVD, precursorul KGB-ului. Iosif Mordoveț a fost numit șef în Basarabia, după ce sovieticii au ocupat acest pământ românesc, în iunie 1941. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a condus diferite escadroane ale morții, a căror misiune era aceea de a acționa în spatele frontului și de a exe-cuta torturi, violuri și crime împotriva celor care ”trădaseră puterea sovietică”. În anul 1945, Iosif Mordoveț a redevenit șef al NKVD-ului din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, când deja primise gradul de general-maior și a ocupat apoi postul de șef al KGB și apoi de ministru de Interne în guvernul rusesc de ocupație din Basarabia.
În 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PCUS a aprobat planul de deportare întocmit de şeful KGB-ul de la Chișinău. Acest document prevedea deportarea a 11.820 de familii, care însumau 40.850 de oameni. Iosif Mordoveț a fost trecut în rezervă în anul 1956 și a murit la Chișinău, în 1976.

KGB-ul vine întotdeauna noaptea

La fel ca în cazul primului val de deportări din Basarabia și de această dată, rușii au venit în toiul nopții. Deportarea a început pe 6 iulie 1949, la ora 02.00 dimineața, și s-a încheiat în data de 7 iulie, la ora 20.00. Un raport trimis de Iosif Mordoveț la Moscova consemnează cu exactitate dimensiunea ororii: au fost deportate 11.293 de familii, care includeau 9.745 de bărbați, 13.924 de femei și 11.381 de copii. 

Trebuie subliniat faptul că “prietenii” sovietici au condamnat peste 11.000 de minori din Basarabia la robie perpetuă doar pentru vina de a fi fost români! Șapte deportați, care au încercat să fugă de echipele KGB, au fost uciși, iar patru au fost răniți. Iosif Mordoveț consemnează în raportul său că toți deportații din Basarabia au fost trimiși în Asia, în pustietarea rusească de dincolo de Urali și în Kazahstan, cu 30 de garnituri de tren, care însumau 1.573 de vagoane de vite. 

105 familii de români au reușit să scape de deportare deoarece oamenii au fost preveniți de rude și au reușit să se ascundă. Pentru că de deportare erau scutiți colhoznicii, românii basarabeni s-au închesuit să își cedeze pământurile. Dacă în iunie 1949, doar 32% din gospodăriile basarabene fuseseră colectivizate, în noiembrie 1949, în colhozuri erau înscrise 80 la sută dintre gospodăriile din Prut și -Nistru.  

Martorul viu al calvarului

Una dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale calvarului prin care au trecut românii basarabeni a fost publicată de ziarul Timpul din Chișinău. Este vorba de Susany Tecuci, care a fost deportată din raionul Cahul. „Eram 80 de persoane ticsite pe podelele murdare ale vagonului; unii, mai tineri, se căţărau pe scândurile din capătul vagonului, pentru a scăpa de paraziţi. Nici nu mai ştiam dacă e noapte sau zi – un mic geam, sus, acoperit cu o plasă de fier, abia lăsa să pătrundă câteva raze solare. Într-un colţ de vagon, în podeaua vagonului, bărbaţii au făcut o gaură care ţinea loc de WC - nevoia te învaţă să te descurci… În drum, ne opreau în câmp pustiu şi coboram, ca vitele, laolaltă să ne uşurăm pe sub vagon - bărbaţi, flăcăi, bunei, taţi, mame, bunici, copii, nepoţi. Eram grăbiţi de santinele, înarmate cu baionete, eram supravegheaţi de cânii-lupi dresaţi, gata să facă moarte de om dacă nu te supuneai lor. Unii luau făină, sare, alte produse, căutând să aprindă un foc pe pietre şi să facă în grabă o fiertură pentru copiii flămânzi. Dar nu reuşeau - se dădea comanda să intrăm din nou în vagon şi să ascultăm în continuare tristul refren: «tuc-tuc, te duc, te duc…».

Trenul nu se grăbea. Îşi urma drumul încetişor, în ritm greoi, sub o arşiţă nemiloasă. Cei din vagon sufereau fiecare în felul său: cineva povestea că gospodăria lui le-a rămas trândavilor din sat, care acum au să se pricopsească, femeile, mai emotive, boceau după cei dragi… Gardienii vedeau că ne macină chinul, mizeria şi ne aduceau, de prin oraşele prin care treceam, ba nişte peşte sărat şi puturos, ba câte-o bucăţică de pâine, cât încăpea în palmă, lipicioasă şi necoaptă. Se mai întâmpla să avem parte şi de câte-o fiertură sură cu miros de varză murată…”, scrie Susana Tecuci. Femeia continuă relatarea calvarului și după ce trenurile morții au ajuns în Siberia. ”Într-o noapte, trenul s-a oprit în apropierea unui oraş. Cred că eram la Omsk. Ne-au spus că vom merge la un punct de dezinfectare şi la baie. Afară începuse să plouă mărunt. În jur era întuneric şi glod. Ne-am încolonat câte şase persoane. Trebuia să parcurgem un drum chinuitor ca să ajungem în acel loc. Cine nu era în stare să ţină pasul şi rămânea în urmă, se alegea cu un torent de sudălmi înjositoare sau era muşcat de cânii-lupi ai supraveghetorilor. Cu greu am ajuns la barăci, unde erau multe maşini militare - etuve şi o baie mare. Ne-am lăsat hainele la etuvă şi, dezbrăcaţi, am mers cu toţii la baie. Era unul dintre puţinele momente în care parcă ne simţeam şi noi oameni. La un moment dat, însă, s-a stins lumina. Am crezut că vom fi ucişi sau arşi în întuneric. Oamenii goi, speriaţi, au pornit spre uşă, călcându-se în picioare… Dar lumina s-a aprins din nou. S-a făcut o linişte de mormânt. Cu mare greu ne-am găsit hainele de la etuvă, apoi ne-am adunat din nou în coloană”, mai scrie Susana Tecuci. Femeia mai descrie și modul în care, în stepele Asiei, membrii familiei sale au ajuns să se regăsească unii pe alții.

Ploaie, frig, fără hrană

“Peste multe zile de drum prin locurile pustii ale Siberiei, istoviţi de foame, de mizerie şi de zilele toride de vară, aveam să ajungem la destinaţie, în oraşul Biisk, regiunea Altai. Ne-au dat jos din tren în apropierea staţiei Biisk, pe un loc viran. Ploua mărunt. Mult timp ne-au ţinut în frig, ploaie, fără hrană şi acoperiş. Cei care ne luau în primire alegeau persoane tinere, apte de muncă. O femeie cu patru copii mici, alta - cu o mamă în vârstă şi alţi cinci copii între trei şi 15 ani, Ion Botea de 85 de ani - erau trecuţi cu vederea - nu trebuiau nimănui.

Tata, care nu fusese deportat, a lucrat la construcţia Hidrocentralei de la Dubăsari, iar când au dat-o în exploatare, muncitorii au fost trimişi în URSS la construcţii. Aşa a nimerit în Kazahstan, aproape de familia sa. Cu greu ne-am transferat din Altai în Kulunda, unde am trăit un an într-un colhoz. După reabilitare, nu ne-am întors în satul Văleni - nu se dădea voie, era frontiera URSS şi trebuia să ai permis de la cei de sus. -Ne-am stabilit cu traiul la Corjova, satul lui Vladimir Voronin (liderul Partidului Comuniștilor de la Chișinău, general de miliție sovietică).


Citește și cele trei episoade despre deportarea românilor în Siberia: 

Istorie. Cum au martirizat rușii Bucovina

Noi nu am fost bogaţi, dar pentru ca să faci o gospodărie un mare rol juca dibăcia, priceperea şi străduinţa membrilor familiei. În anii 1944-1948 am plătit «postavka» la toate felurile de produse agricole, eram obligaţi. Am fost, la fel, impuşi să cumpărăm obligaţiuni de împrumut de 3%. La noi se hrăneau toţi controlorii, «upolnomocennîie», care soseau din ierarhiile de cârmuire (de jos până sus), toţi flămânzii şi «cozile de topor» din sat care-i însoţeau. Mâncau cărnos, beau «kvasok»/vin pe alese, de se tăvăleau ca porcii nopţi întregi, că tot la noi le era şi dormitorul, povara cea mai grea pentru familie…”, mai scrie Susana Tecuci.

România liberă a publicat în ediţia sa de joi, 6 octombrie, mărturii despre primul val de deportare din Basarabia, care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Puteţi citi materialul AICI!

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...