Fiecare asteptam sa culegem roadele faptelor, stradaniilor nostre (uneori inainte de vreme), fiind grabiti, nerabdatori, pregatindu-ne cosurile in care sa le culegem, hambarele in care sa le punem.
Multi dintre noi credem ca suntem vrednici a avea imediat roade imbelsugate si sa fim rasplatiti de semeni cu laude pentru merite deosebite… Asa e firea omului, cu pareri prea frumoase despre sine, care sunt, adesea, zorzoane cu care ne impopotonam. Sa fim, insa, rabdatori… Ca si roadele naturii, si cele ale stradaniilor noastre au anotimpul lor, cum spun, atat de frumos, doi filosofi: Meritul oamenilor are anotimpul lui, intocmai ca fructele (La Rochefoucauld).
Si: Trebuie sa gusti din fericire ca si din roadele toamnei, in clipa potrivita (Epictet).
Si ma gandeam: Negresit, asa e! Sa asteptam, cu rabdare, anotimpul coacerii roadelor noastre si ale semenilor si sa nu gresim ca Hristos fata de smochinul din Evanghelie, care a ramas, pe nedrept, ca o pilda de neroditor. Numai unul dintre evanghelisti, Marcu, ii face dreptate smochinului, scriind aceste cuvinte: “A doua zi, pre cand porneau din Betania, a flamanzit (Iisus, n.n.). Si vazand de departe un smochin, care avea frunze, a mers acolo, doar va gasi ceva in el; si, ajungand la smochin, n-a gasit nimic, decat frunze. Caci nu era timpul smochinelor (s.n.) Si Hristos l-a blestemat, pe nedrept, dandu-l, in veac, ca pilda de neroditor, si s-a uscat smochinul in ceasul acela, desi n-avea nici o vina, caci nu era vremea smochinelor (Marcu, cap.11, versetele 11-14). Asadar, sa fim rabdatori cu noi si cu semenii nostri, si sa asteptam coacerea stradaniilor, pe care sa le culegem in anotimpul lor, intocmai ca fructele, cum asa de frumos spun Epictet si La Rochefoucauld!
