Sighetul Marmatiei se afla exact in centrul Europei, desi ucrainenii pretind ca acest centru s-ar afla pe malul drept al Tisei. Oricum, daca ar fi asa, tot in Maramuresul istoric s-ar afla.
La Sighet a fost una dintre cele mai cumplite inchisori politice, unde au suferit si au murit cei din elita Romaniei, printre care Gheorghe Bratianu si Iuliu Maniu, carora nu li se cunosc nici mormintele. Se stie doar ca au fost ingropati in Cimitirul Saracilor, la marginea orasului.
Un adevarat proces al comunismului nu s-a facut nicaieri in lume, iar Uniunea Europeana ezita inca sa condamne acest fenomen paranoic. Nu-i nimic. In fiecare vara, la Sighet, adultii, martori ai comunismului, si elevii, meniti sa transmita mai tarziu adevarul, se intalnesc timp de o saptamana, discutand fenomenul. Este uimitor, dar si incurajator cat de pregatiti si de seriosi sunt adolescentii veniti la Sighet.
E bine sa se stie si sa se tina minte ca Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, realizat chiar in fosta inchisoare, este, in cea mai mare parte, opera a doi prestigiosi scriitori, Ana Blandiana si Romulus Rusan. Obstacolele pe care le-au infrant cei doi pentru Memorial au fost uriase si sunt cu atat mai demni de admiratie cu cat, ca orice artist, nu prea sunt facuti pentru lupta cu birocratia, ca sa nu mai spunem cu ostilitatea unor forte politice care nici astazi nu vad cu ochi buni Scoala de Vara de la Sighet.
Mesajul domnului Stephane Courtois
Intre 10 si 17 iulie a avut loc editia a IX-a a Scolii de Vara, organizata de Fundatia Academia Civica, in colaborare si cu suportul financiar al Fundatiei Konrad Adenauer, cu sprijinul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti, moderator fiind Romulus Rusan. Neputand ajunge in acest an la Sighet, rectorul Scolii de Vara, Stephane Courtois, a transmis elevilor urmatorul mesaj:
“Dragi prieteni,
De fiecare data este o mare placere si o onoare pentru mine de a fi rectorul Scolii de Vara a Memorialului de la Sighet si a Academiei Civice. Din pacate, nenumaratele lucrari pe care trebuie sa le duc la capat ma impiedica sa fiu alaturi de voi, insa va insotesc cu gandul. Nu am uitat Marsilieza din 14 iulie a anului trecut. Aveti sansa formidabila de a participa la aceasta scoala, iar aceasta sansa nu trebuie ratata. Prin urmare, sa respectati disciplina blanda pe care o impun doamnele Ana Tutuianu si Zenovia Pavlica, si, precum spune Rabelais, sa va infruptati din maduva conferintelor si a marturiilor care va vor fi prezentate sub autoritatea intelectuala a Anei Blandiana si a lui Romulus Rusan, ca si a intregii echipe a Memorialului si a Academiei Civice. Cu totii infaptuiesc o misiune de istorie si de memorie care este fundamentala pentru Romania. O misiune cu atat mai insemnata cu cat ea are loc intr-o vreme in care, la 25 ianuarie 2006, o parte a deputatilor din Consiliul Europei a votat impotriva unei hotarari ce condamna, din punct de vedere moral, “crimele regimurilor comuniste totalitare”. In acest timp in care Romania se pregateste sa se alature celorlalte tari europene, ceea ce va fi decisiv pentru viitorul vostru este foarte important sa invatati exact, si din cele mai bune surse, cum a fost viata tarii voastre, a parintilor si a bunicilor vostri in timpul celor patruzeci si cinci de ani de comunism. Este foarte important sa invatati ca valorile fundamentale ale omului in civilizatie sunt demnitatea si libertatea, valori care sunt transmise de Europa de secole indelungate, dar pe care cativa deputati, mai ales din Europa de Vest, par a le fi uitat in aceste vremuri. In rest, va rog sa ma credeti, peste patruzeci de ani veti fi mandri sa le spuneti nepotilor vostri: “Am fost si eu la Scoala de Vara de la Sighet in anul 2006.” Ne vom revedea la anul viitor la Sighet. Va promit”.
Ana Blandiana: “O scoala a Memoriei: Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei
Crearea Memorialului de la Sighet nu a fost pentru noi un scop in sine, ci un mijloc. Nu ne-am propus sa realizam o capodopera muzeografica, unde crimele istoriei recente sa fie ordonate intr-o maniera stiintifica si artistica, pe rafturi, unde sa se depuna apoi repede praful si indiferenta contemporana. Ceea ce ne-am propus si am cautat cu disperare a fost un mijloc de a invia memoria colectiva, un instrument de reconstituire a propriei definitii pentru o generatie careia i s-a spalat creierul, nestiind nici de unde venea, nici spre ce mergea, incapabila sa transmita generatiilor viitoare ceea ce avea de transmis. De altfel, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei este alcatuit din doua parti complementare: Muzeul si Centrul International de Studii asupra Comunismului, care este realizatorul muzeului si organizatorul actiunilor care se desfasoara in muzeu, fiind vorba despre dezbateri, colocvii, conferinte si, inainte de toate, despre Scoala de Vara sau despre proiecte de cercetare, desfasurate in diferite departamente, ale istoriei orale si ale arhivelor. Memorialul este organizat la Sighetul Marmatiei, un orasel situat in nordul extrem al Romaniei, aproape de frontiera cu Ucraina, in numele vechii inchisori politice, parasita intre timp. Dupa razboi, penitenciarul a fost administrat un timp de sovietici, apoi a servit drept depozit pentru tinerii anchetati de catre serviciile secrete romanesti. Intre 1950 si 1955 au fost inchisi aici peste 200 de demnitari, academicieni si prelati (cea mai mare parte fara a fi fost condamnati), ascunsi aici, la 2 km de frontiera sovietica, pentru a nu putea sa scape in urma unei rebeliuni. De altfel, pentru a justifica prezenta atator oameni fara a fi fost judecati, aceasta inchisoare, de cea mai mare siguranta, de la Sighet, a fost considerata oficial “colonie de munca”. Pe parcursul celor 5 ani de detentie, 53 din cei 230 de detinuti au murit, fiind supusi unui regim de exterminare lenta (varsta detinutilor era avansata, cel mai varstnic avand 91 de ani).
Una din intrebarile care revin adesea referitoare la Memorial este: “De ce Sighet, cand au existat inchisori mult mai mari, mai cunoscute si, poate, chiar mai ingrozitoare?” Raspunsul, simplu, pe care l-am dat intotdeauna, este: pentru ca Sighet este locul unde, cu o limpezime aproape teoretica, au fost puse in practica si dezvaluite procedeele si etapele represiunii, care, pentru a putea deveni cu adevarat eficienta, trebuia, inainte de toate, sa distruga elitele. Sighetul a fost locul unde, din prima clipa, a inceput exterminarea elitelor politice, culturale, religioase, dar si sociale, profesionale, morale. La Sighet, s-au retezat, profilactic, varfurile societatii, indiferent de natura lor, eliminand in acest fel orice posibilitate de reconstituire a societatii civile”.
Priscila Banu, Fundatia Konrad Adenauer
“Particip pentru a opta oara la Scoala de Vara de la Sighet. La inceput, veneam numai la sfarsit, doua-trei zile, si ma ocupam in special de decont. Cam de patru ani am inceput sa ma implic si in organizarea efectiva, si mai ales in mentinerea disciplinei in sala de curs. La primele editii, elevii se comportau ca si cum venisera intr-o tabara de vara, iar prezenta era deficitara. Inca de anul trecut au inceput sa se obisnuiasca cu statutul de scoala. Anul acesta mi s-a parut editia cea mai reusita. Frecventa a fost satisfacatoare, participarea, pasiva si activa, chiar si pentru mine, a fost peste asteptari. Nivelul de cunostinte al unei parti a elevilor a fost destul de ridicat. Am fost placut surprinsa de nivelul cunostintelor de limba engleza, partial franceza. Sunt placut impresionata de elevii din Republica Moldova. De anul viitor sper sa ma pot implica mai mult in organizarea administrativa, dar si in cea a pregatirii programului, pentru a asigura elevilor o cadenta cat mai suportabila a alternantei cursurilor si a pauzelor. Una peste alta, eu ma declar multumita de desfasurarea cursurilor Scolii de Vara din acest an”.
Prof. Zenovia Pavlica, Colegiul National “Mihai Viteazul”, Bucuresti
“Particip pentru a opta oara la Scoala de Vara de la Sighet. Pentru mine a fost cea mai valoroasa perfectionare profesionala la care am participat ca profesor de istorie. Am avut posibilitatea sa inteleg mai profund si pe viu istoria celor 45 de ani de comunism, sa cunosc personalitati din domeniul cercetarii istoriei recente din Romania, Republica Moldova, Polonia, Cehia, Rusia, Germania, Franta, Anglia, SUA, Ungaria, scriitori, detinuti politici, actori, regizori, autentice repere morale si intelectuale pentru noi toti. Fiind “diriginta” celor cate 100 de elevi care s-au succedat in fiecare an la Sighet, imi place sa cred ca mi-am facut prieteni printre adolescentii din judetele tarii, din Republica Moldova, Ucraina, Franta, cu care am impartasit si impartasim aceleasi idealuri. Poate ca nu i-am impacat pe toti; Scoala de Vara de la Sighet are rigorile ei si chiar cu “blandete” a trebuit sa ne integram regulamentului propus de organizatori. Nu pot sa fiu decat recunoscatoare doamnei Ana Blandiana si domnului Romulus Rusan, si Fundatiei Konrad Adenauer, pentru ca au avut incredere in mine, incredintandu-mi raspunderea pentru elevii prezenti la Scoala, in acest demers de recuperare a memoriei istoriei celor 50 de ani de comunism si tinerilor care mi-au dat posibilitatea sa-i cunosc, sa le inteleg preocuparile si sa-i ajut sa cunoasca nu numai istoria recenta, ci si o parte din frumusetile inegalabile ale Maramuresului. In incheiere, vreau sa ma adresez colegilor mei, profesori de istorie din invatamantul preuniversitar, si nu numai lor, cu indemnul “Mergeti cu elevii la Sighet!”, pentru a intelege mai profund si obiectiv istoria anilor comunismului. Eu pot spune: “Et in Arcadia ego””.
Ana Tutuianu, Franta
“Cu fiecare noua editie a Scolii de Vara – si aceasta este a IX-a – imi spun, cu o bucurie care este, de la an la an, proportionala cu numarul participantilor. Iata, incet, foarte incet, adevarul pe care trebuie sa-l cunoasca mai ales tinerii isi face drum spre lumina. Incet, foarte incet, dar in mod sigur, o temelie solida a viitorului se construieste in prezent, reconsiderand trecutul in datele lui reale. Iar noi, prin Scoala de Vara de la Sighet, contribuim cu speranta la cladirea acestui viitor. E, oare, putin?”
Conf. univ. Gheorghe Mihai Barlea, directorul Muzeului Memorial
“Curiozitatea, curajul de a pune intrebari si de a spune nu cliseelor si gandirii redundante sunt atribute ale tineretii si semne ale maturitatii. Le-am regasit si la participantii de la actuala editie a Scolii de Vara; poate si de aceea cei mai multi nu s-au simtit inhibati (in sens pozitiv) de autoritatea morala si intelectuala a celor care au conferentiat, nici de temele supuse dezbaterii. Au acumulat ei insisi informatii consistente din domeniul istoriei recente, dovedind totodata remarcabile disponibilitati analitice, uneori frapant de rafinate si profunde. Acest stil incitant si benefic dialogului interactiv a convenit inclusiv conferentiarilor. Asadar, inca o promotie valoroasa de absolventi ai Scolii de Vara. As putea paria ca nu peste mult timp unii dintre ei vor deveni lideri de opinie, analisti si, de ce nu, actori si decidenti sociali sau chiar politici, capabili sa gandeasca si sa actioneze din orizontul altor paradigme intelectuale, mai profitabile in analiza istoriei traite de parintii si bunicii lor”.
“Straini” si romani
Pana acum le-am dat cuvantul “celor de-ai casei”, cum ar veni, prezenti de multi ani la Scoala de Vara de la Sighet. Dar si prezenta celorlalti a fost impresionanta, toti fiind personalitati, fie din Romania, fie din strainatate. Nici reporterul nu a reusit sa consemneze tot, nici spatiul “aldinelor” nu este nelimitat. Merita, evident, facut apelul “strainilor” care au fost la a IX-a editie a Scolii de Vara de la Sighet: Gunter W. Dill, director al reprezentantei Fundatiei “Konrad Adenauer” la Bucuresti; Cicerone Ionitoiu (Paris); Boris Movila (Chisinau); Anatol Petrencu (Chisinau); Dennis Deletant (Londra); Ioan Holender, directorul Operei din Viena; Luiza Palanciuc (Paris); Anneli Ute Gabany (Berlin); Christian F. Ostermann (Washington); Sorin Antohi (Budapesta); Harald Welzer (Budapesta); Peter Apor (Budapesta); Helmut Muller-Enbergs (Berlin); Libuse Valentova (Praga); Thierry Wolten (Paris); Bogdan Lis (Gdansk); Tadeusz Fiszbach (Varsovia); Frantisek Zahradka (Pribram – Cehia), Pal Germuska (Budapesta); Jonas Tischler (Budapesta).
Se cuvine, desigur, sa-i amintim si pe romanii care au onorat cu prezenta lor Scoala de Vara de la Sighet: Constantin Ticu Dumitrescu, Dan C. Mihailescu, Dana Taranu si Cornel Taranu, Virgiliu Tarau, Nicolae Noica, Andreea Carstea, Corina Cimpoieru, Dorin Dobrincu, Mircea Martin, Alexandru Zub, Ioana Boca, Mihalache Brudiu, Eusebiu Munteanu, Alexandru Mihalcea, Teodor Stanca, Domnita Stefanescu, Mihai Dancus, Traian Orban, Andrei Oisteanu si Mihai Sora.
Dan C. Mihailescu: “O lectie de smerenie”
“Sighetul a insemnat pentru mine o lectie de smerenie. Venisem inarmat cu orgoliul suferintei noastre din ceausism, pe care o consideram mai perfida, mai perversa prin ingineriile ei mai umane decat represiunea fizica si exterminarea elitelor romanesti din epoca dejista. Ei bine, e de ajuns un ceas prin celule, subsoluri si coridoare, pe la Neagra si in curtea interioara a inchisorii, o privire la fotografiile detinutilor Maniu, Argetoianu, Ilie Lazar sau Coposu pentru ca micutele noastre malformari sufletesti si deturnari de destin sa se simta – din fericire – umilite. A doua prejudecata ingenunchiata: aceasta suta de tineri admirabili, sobri, deja intelepti, prin asimilarea unor lectii de istorie, sunt la antipodul spaimelor noastre, departe de mizerabilismul alcoolic, decerebrat si degenerat al unor congeneri. Ne-am infruptat din vitalismul, chibzuinta si hotararea lor autoformativa. In fine, surpriza pe care ne-a oferit-o Fundatia Konrad Adenauer, straina de ispitele corectitudinii politice, intelegand nuantat (si in esenta) romanitatea de ieri si de azi. Adaug si eu – a mia oara – calificativul “extraordinar” pe langa isprava Anei Blandiana si a lui Romulus Rusan”,
Alexandru Mihalcea: fragment din volumul “Uranus – Gherla, via Salcia”
“Lagarul de la Salcia pare tot mai mult o varianta a iadului. E limpede ca ticalosii ne supun unui regim de exterminare. Incep ploile putrede de toamna, pe la intai noiembrie vine o lapovita nenorocita care ne ingheata sangele in vene. Toate necazurile cad pe capul nostru; se bate pe rupte, cautandu-se detinutilor vina cu lumanarea, un pat prost facut, o boneta nesmulsa precipitat de pe cap la trecerea unui caraliu, dar, mai ales, neexecutarea normei, despre care si ei stiu, si noi stim ca a fost calculata ca sa nu poata fi facuta. Programul e infernal: desteptarea se fluiera la patru, mai sunt inca trei ceasuri bune pana sa se lumineze cum trebuie, dar noi sarim de sub paturile zdrentaroase, cu slinul de doua degete, reforma MApN, putind a sudoare, sub care am dormit cate doi in pat, si ne asezam la coada de la tineta. Daca mai e loc in recipient. Afara inca nu putem iesi, caraliii n-au descuiat baraca. Dupa care asteptam “ceaiul”. Nu-i trece nimanui prin gand sa se spele, gestul n-ar fi numai extravagant ci de-a dreptul imposibil. Apa ne aduce doar pentru bucatarie si pentru baut, dramuita cu zgarcenie. La Salcia nu m-am spalat decat pe maini, de cateva ori din noiembrie pana la sfarsitul lui martie, iar pe corp – niciodata. In primavara am naparlit ca un sarpe, pielea moarta s-a luat sofile, sofile de pe mine. Tinetarii umfla recipientul de indata ce se deschide usa si-l duc la hazna. In toate cele trei baraci de la Salcia unde am dormit in sapte-opt luni cat am stat in acel lagar, nu-mi amintesc de o singura noapte fara coada la tineta. Observam oamenii cand eram planton, dupa ce suflarea din suprapopulata baraca se pravalea intr-un somn adanc, din care razbateau sforaituri, crampeie de vorbe bolborosite, iesite din cine stie ce vis ori cosmar, firestile reactii ale unor stomacuri agresate de “mancarea” de muraturi ori de fiertura de ceapa putreda, aruncata in cazane cu foi cu tot. Detinutul se dadea jos din pat, chiar si de la craca a treia, inca adormit, ca somnambulii, cu siguranta in miscari pe care ti-o da deprinderea intrata in sange, si se aseza la coada de la recipient. (…)
Senzatia de foame e coplesitoare si, daca am avea apa din belsug, ne-am umple burtile, numai sa ne simtim satui. Unii au chiar halucinatii. Altii ar fi in stare, daca le-ar cadea pe mana hardaul golit, sa-l rada cu lingura pana-l lustruiesc luna, nici n-ar mai trebui spalat. Satanail a pus o data mana pe un hardau, si-a bagat inauntru capul care aminteste, bizar, de “Evreul cu gasca” al lui Grigorescu, si nu s-a lasat pana nu l-a curatat, cu toata ofensiva pe care o dezlantuise cizma unui caraliu contra posteriorului lui in timpul operatiunii. Cum sa faci “trei-doua sute” cu doua ciorbe de muraturi si-o feliuta de paine? Oamenii s-au descarnat, au ajuns stravezii. Se fura pe rupte din alimentele detinutilor; raptul se adauga ordinului dat de Draghici, si acestuia de Dej si de consilierii lui, de a ne infometa. Or sa crape unii? Ei si? Cotet, fostul cofetar, ajuns aici bucatar, il cheama intr-o zi, cu mare fereala, pe avocatul Ciota, sa-i arate ce s-a scos de la magazie. Nu stii – e de plans, e de ras nebuneste? Suntem 1200 de detinuti in baracile suprapopulate, iar “materiile prime de baza” din care se face ceea ce ingurgitam sunt apa murdara din Dunarea moarta si muraturile. Zecile, sutele de butoaie de gogonele pregatie, inca inainte de venirea noastra acolo, de grosul dreptului comun, din care au mai ramas o mana de hoti, pentru munci in semilibertate. Ingrijesc de atelaje, taie lemne cucoanelor caraliilor, pasc oile. Fara escorta sau paziti simbolic. In ei “organele” au incredere, ei n-au curvit, ca noi, cu imperialismul anglo-american. Au gresit, ii iertam. Voi, banditilor, ati complotat impotriva cuceririlor poporului…”
Dennis Deletant: fragment din volumul “Romania sub regimul comunist”
“Desi nu s-a bizuit pe metodele extreme de teroare din anii de inceput ai stapanirii comuniste in Romania, regimul Ceausescu a dovedit ca era capabil sa recurga la practicile trecutului pentru a-si mentine dominatia asupra societatii romanesti. Institutiile si coercitia legalizata au ramas neschimbate. Unele prevederi ale Codului Penal n-au fost aplicate pana cand lui Ceausescu nu i-a convenit sa le reactiveze; asa a fost cazul cu decretul privind inregistrarea masinilor de scris la Militie, reactualizat prin alt decret intrat in vigoare in aprilie 1983, si cu prevederea, de pe vremea lui Gheorghiu-Dej (introdusa in 1958), conform careia neraportarea unei convorbiri cu un strain constituie un delict penal (decretul nr. 408 din decembrie 1985). Aparatele de fotocopiere erau o raritate si putinele care se gaseau in bibliotecile nationale erau supravegheate indeaproape, fiind nevoie de o aprobare speciala pentru folosirea lor. Materialele utilizate si numarul de exemplare erau inregistrate cu grija de catre un bibliotecar. Gradul de amestec al lui Ceausescu in viata cetatenilor era cel mai bine ilustrat de masurile de planificare familiala. Cand, in 1966, rata natalitatii a scazut la 14 la mia de locuitori (cam aceeasi ca in Anglia), prevestind un declin al fortei de munca si o amenintare la adresa ritmului de industrializare a tarii, legea a fost modificata in sensul ca avortul era permis doar femeilor peste 40 de ani, mamelor a patru sau mai multi copii, victimelor violului sau incestului si in cazurile de anomalie a foetusului. Dupa intrarea in vigoare a legii din 1966, rata mortalitatii la femei, pusa in legatura cu avorturile, a crescut cu de zece ori mai mult decat in orice alta tara europeana. Intrucat contraceptivele, desi legale, erau practic de negasit, multe femei recurgeau la avort ca principala metoda de control a nasterilor si erau nevoite sa il faca ilegal. (…) Pentru a-si sustine campania de crestere a natalitatii, Ceausescu a impus o serie de masuri fiscale punitive, printre care un impozit suplimentar pentru toate cuplurile fara copii, avand varsta de la 25 de ani in sus. In 1986, a ridicat varsta minima a femeilor carora li se permitea sa faca avort de la 40 la 45 de ani si a micsorat-o pe cea la care puteau sa se casatoreasca, de la 16 la 15 ani. Cu toate ca a crescut intre 1986 si 1988, rata natalitatii a inregistrat un nou declin in 1989, si anume de 16 nasteri la mia de locuitori. Aceste masuri au avut urmari tragice. A crescut spectaculos numarul avorturilor empirice si autoprovocate, mai ales printre muncitoarele tinere, in ciuda sanctiunilor severe ce se aplicau celor implicati. Medicii riscau nu numai amenzi, dar si inchisoarea daca acordau ajutor medical fara autorizare legala, atunci cand avorturile autoprovocate erau urmate de complicatii, iar intarzierile in acordarea unor astfel de aprobari duceau adesea la deces. In fiecare maternitate erau trimisi ofiteri de securitate, care sa asigure respectarea cu strictete a legii privitoare la avorturi. In anumite cazuri, acestia aveau o atitudine binevoitoare, facandu-se ca nu observa ce se petrecea. Numarul de decese printre femeile din Romania, provocate de aplicarea legii impotriva avorturilor constituie cea mai puternica acuzatie ce poate fi adusa lipsei de umanism a regimului Ceausescu. In cei 23 de ani in care aceasta lege a fost in vigoare, ea a provocat moartea unui numar de peste 10.000 de femei, decedate din cauza unor avorturi efectuate in conditii improprii. In marea lor majoritate, femeile mureau din cauza unei hemoragii post-avortum sau a septicemiei. Ironia amara a acestei tragedii o constituie faptul ca a avut loc intr-o tara a carei “Prima Doamna”, Elena Ceausescu, era laudata in presa ca “Femeia-Mama”.”
Extemporal la istorie
Andrea Garrec, Paris
“Scoala de Vara 2006 a fost exceptionala, ca in toti anii, cu discutii interesante, seara de poezie si muzica, filme si oameni interesanti, care ma inconjoara si ma inspira prin vorbele lor, prin informatiile pe care le transmit si, nu in ultimul rand, prin experienta lor de viata. Lectorii Scolii de Vara au facut din aceasta editie o experienta unica”.
Alina Neatu, Scoala Superioara Comerciala “Nicolae Kretzulescu”, Bucuresti
“La Scoala de Vara de la Sighet istoria pluteste in aer, o poti atinge, o poti respira… Mirosul crud al istoriei te imbata. Adesea e ca un drog… odata ce l-ai simtit, devii dependent si in acelasi timp te implici, iti daruiesti sufletul care nu va uita istoria si care, cu siguranta, va ramane la Sighet. Organizatori, profesori, elevi ai Scolii de Vara de la Sighet, cu totii vrem sa cunoastem si sa indreptam finalul istoriei. Pentru cei mai multi dintre noi a fost prima intalnire cu istoria palpabila si sunt convinsa de faptul ca am invatat, am facut cunostinta cu intreaga nedreptate ce a fost candva. Sper sa revin si anul viitor, deoarece ma pasioneaza intreaga noastra istorie, iar timpul zboara repede… As fi dorit sa nu se mai termine aceasta saptamana”.
Cristina-Gabriela Mihalache, Liceul romano-catolic “Sfantul Iosif”, Bucuresti
“Pentru prima data sunt la Sighet, pentru prima data la Scoala de Vara de la Sighet. Tinand cont de cate se intampla in jurul nostru, aceasta saptamana a fost una fericita. Fericita pentru ca mai exista oameni. Oameni care iubesc si se sacrifica dezinteresat. Desigur, unii au fost sacrificati. Aici am avut ocazia sa invat sau sa cred ceea ce auzisem. Nu credeam ca au suferit atat de mult. Am fost si sunt impresionata ca acest Memorial implica de acum responsabilitatea noastra. Ei au inceput, iar noi trebuie sa vestim mai departe dreptatea. Sunt multumita pentru ca m-am putut intoarce sau mi-am putut imagina trairile victimelor comunismului. As fi dorit sa ma pot pune in locul lor, dar durerea lor este mult prea mare… M-au impresionat discursurile si oamenii care isi dedica timpul spre a ne invata ceea ce altii uita sau au uitat deja. “Viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza cat o viata”, a scris Jerome K. Jerome”.
George Speian, licean, orasul Grigoriopol, Transnistria, Republica Moldova
“M-a impresionat foarte mult Scoala de Vara de la Sighet. E prima mea experienta de acest fel. Am facut cunostinta cu multe persoane si cu conceptia lor despre unele lucruri si situatii. Conferintele, lectiile de istorie au fost foarte interesante. Marturiile unor persoane despre acea perioada sinistra a neamului nostru m-au miscat profund. A fost interesant sa aflu despre viata acelor persoane si greutatile prin care au trecut, mai ales ca strabunii mei, la fel, au avut de suferit in timpul regimului comunist. In opinia mea, teroarea si atrocitatile regimului comunist nu trebuie uitate. Memorialul de la Sighet este o dovada ca aceste fapte nu vor fi uitate si nu se va permite repetarea lor in viitor. Sunt bucuros ca am participat la Scoala de Vara in anul acesta si sper ca voi participa si in viitor”.
Ruxandra Neacsu, Liceul “George Enescu”, Bucuresti
“Cultura, Cunoastere, Adevar…. cuvinte ce predomina aici, in Memorialul de la Sighet. Au trecut aproape doua luni de cand am auzit pentru prima oara de Scoala de Vara. Am fost cuprinsa de un entuziasm cutremurator atunci cand mi-a “atins” auzul vestea ca voi participa la aceste cursuri. Ne-a fost deschisa o poarta, am pasit inauntru si am descoperit cu uimire raspunsuri la intrebarile legate de represiunea comunista; dainuiau de mult timp fara rezolvare, dar si-au gasit linistea odata cu abundenta de noi informatii, descoperita aici, “in spatele portii”. Se mai simte si acum durerea adanca si de nestramutat a celor care au fost inchisi si au murit la Sighet, in temnitele nedreptatii comuniste; nelinistea lor a strabatut timpul, dar acum, odata cu expunerea fara retinere a adevarului, aceasta va reusi sa dispara. Ii multumesc doamnei Ana Blandiana pentru grandioasa idee de a infiinta aceste cursuri; sunt de o mare importanta si marcheaza pasirea noastra in viitor; avem o baza ideala, impregnata de adevarul trecutului, iar asta se datoreaza in mare masura Memorialului de la Sighet”.
Radu Alexandru Simionescu, Colegiul National “Mihai Viteazul”, Ploiesti
“Am invatat de la Ana Blandiana ca “atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate fi o forma de justitie. Prin Scoala de Vara de la Sighet eu unul am resimtit anamnetic ca istoria devine inca o data un mod de a fi firesc. Experienta bunicului meu, departe de a fi un caz izolat, a stimulat in mine fara echivoc participarea la actul de memorie colectiva, reprezentata de Scoala de Vara de la Sighet. Am intalnit adevarati oameni, cu o adevarata experienta de viata, care mi-au stimulat increderea in viitor si sunt convins ca trebuie sa lupt pentru el”.
Sorana-Mihaela Serban, Piatra-Neamt
“Odata trecut pragul Memorialului, am depasit limita impusa de lecturi, care, oricat de complexe si de bine documentate ar fi, nu se compara cu experienta unica de a pasi in celula unde a murit Iuliu Maniu sau de a privi imaginea crucii reflectata in apa din spatiul de reculegere. De altfel, cred ca intre aceste idei, emotii si sentimente de neuitat se afla succesul Scolii de Vara. Pe de o parte este “historia magistra vitae”, cu tot ce presupune ea, iar pe de alta parte este dimensiunea spirituala, plina de sensibilitate, fara de care totul nu ar fi decat ceva steril si repede uitat”.
Alexandra Martin, Colegiul National Banatean, Timisoara
“Este pentru prima data cand vin aici, in acest loc plin de istorie si durere, pe care acesti oameni incantatori l-au reinviat si au adus speranta ca istoria recenta se poate afla. Ei merita intreaga recunostinta si admiratie pentru ca ne ajuta pe noi, tanara generatie, care a crescut pe o scena confuza din acest punct de vedere, sa patrundem dincolo de niste vorbe simple spuse de profesorii sau parintii nostri, sa ne afundam intr-un trecut memorabil pentru prezentul pe care il traim si pentru consolidarea viitorului de maine”.
Andrei Iordache, Colegiul “Cantemir-Voda”, Bucuresti
“Despre Scoala de Vara de la Sighet si despre tot ce presupune Memorialul Victimelor Comunismului am aflat de la profesorul de istorie. Era comunista m-a interesat si fascinat de cand pot sa-mi aduc aminte povestile bunicilor si ale parintilor. Ajuns la Sighet, intrebarile mele au gasit raspuns, mai mult, Memorialul de la Sighet este un loc unde istoria se schimba in memorie, unde obiectivul devine emotie si te patrunde. Aici, intr-o seara minunata, am putut auzi sunetul pianului reverberand in celule: locul de tortura devenit sala de concerte. Am simtit atunci, in culoarea acelei muzici divine, intreg dramatismul unui spatiu unde oameni ca si noi disparusera in mod absurd. Mi s-a parut ca, de la etaj, sprijinite de fierul rece, spectrele celor care au suferit ascultau concertul. Zambeau”.
Maria Diacon, Straseni, Republica Moldova
“Scoala de Vara de la Sighet ramane a fi o capitala a sufletului, centru cultural, politic, istoric, ce ofera contur si directie viziunilor. Cred ca e cea mai frumoasa si mai sincera experienta de pana acum”.
Andreea Ichim Oana, Liceul “George Calinescu”, Constanta
“E o lectie de viata care iti confera incredere, iti dezvolta simtul critic si iti dirijeaza analiza asupra trecutului cu scopul de a-l intelege, a-l valoriza. Pana la urma trebuie sa intelegi trecutul pentru a remedia prezentul si a schimba viitorul. Intregul proiect al acestei scoli, dincolo de a reabilita adevarul si a face dreptate posteritatii, e, cred eu, un apel la trezirea constiintei nationale, ceea ce e poate singurul element de care Romania are cea mai mare nevoie pentru a se putea reechilibra situatia politica, sociala, economica actuala. Iar Academia Civica si Scoala de Vara isi rezerva meritul de a oferi garantia ca macar 100 de tineri sunt capabili de a raspunde acestui apel”.
Cristina Mincu, Timisoara
“Memorialul de la Sighet… Loc sfant, loc de inchinaciune, sanctuar. Templu inchinat martirilor din perioada comunista, perioada care a dorit sa zdrobeasca ganduri, idealuri si dorinte. Ca unul din trecatorii acestui loc sacralizat, nu pot decat sa imi plec fruntea si sa imi deschid sufletul pentru a pastra vie amintirea unei suferinte comune. Cine trece prin Memorialul de la Sighet si nu aude plansetul si suspinul plin de daruire al detinutilor, nu aude pasii si racnetele tortionarilor nu este om, nu este roman. Caci un roman nu poate trece, nu poate pasi in acest templu al memoriei fara a se inchina celor care si-au frant trupul pe altarul dreptatii si al libertatii”.
