Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marturii

"Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu cine sunt, nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul straina. Acest personagiu ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

04.02.2006 - 00:00
"Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu cine sunt, nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul straina. Acest personagiu abstract si persoana mea reala imi disputa convingerea cu forte egale. In clipa urmatoare identitatea mea se regaseste, ca in acele vederi stereoscopice unde cele doua imagini se separa uneori din eroare si numai cand operatorul le pune la punct, suprapunandu-le, dau deodata iluzia reliefului. Odaia imi apare atunci de o prospetime ce n-a avut-o inainte. Ea revine la consistenta ei anterioara, iar obiectele din ea se depun la locurile lor, asa cum intr-o sticla cu apa un bulgare de pamant sfaramat se asaza in straturi de elemente diferite, bine definite in propriul lor contur si in coloritul vechii amintiri ce o am despre ele."
Ale cui or fi aceste randuri ? Poate unii s-au si gandit la Mircea Cartarescu si intr-adevar, ceva din lentoarea si minutia prozei cartaresciene e de gasit aici. Nu este insa vorba de un autor care s-a nascut dupa cel de-al doilea razboi mondial si care este in plina putere creatoare, ci de un alt autor care s-a nascut tot in spatiul limbii romane, dar pe la inceputul secolului XX si care s-a stins tanar. Spunand acestea, cred ca am facut necesara deconspirare. Autorul din care am citat nu este altul decat M. Blecher, iar randurile citate sunt chiar deschiderea celebrei sale carti "Intamplari din irealitatea imediata".
Blecher a fost si probabil va fi autorul care va avea mereu nevoie sa fie descoperit, redescoperit, reredescoperit. Din ce cauza ? Fiindca el va fi mereu alaturi fata de traseul principal parcurs intr-o epoca sau in alta. Fata de autorii oficiali, Blecher a fost mereu neoficialul, marginalul, cel care orice ar fi facut, oricat de bine ar fi scris, oricat de original ar fi fost, nu ar fi avut cum sa-si depaseasca o asemenea conditie. De aceea, intotdeauna cand ne e bine, cand avem succes, cand suntem mandri ca ne-a iesit o fraza sau un scenariu, am face bine sa iesim oleaca din confortul nostru si sa ne intoarcem privirile spre el, cel care fizic a suferit enorm si a carui literatura este de o intensitate insuportabila, transpunand ceea ce de fapt a fost incomunicabil
Dupa '90 numele sau a revenit in atentie, dupa cum si prin anii '70 am indraznit sa ne uitam spre el dand la o parte colosul lui Sadoveanu si alti colosi contemporani lui. Alaturi de H. Bonciu a fost reevaluat, i s-au adus onoruri, dar aceasta probabil va dura putin fiindca - banuiala proprie -, cand iarasi se vor betona canoanele, cand iarasi vom avea clasicizari batute in cuie, un asemenea autor se va intoarce acolo unde s-a aflat in timpul vietii sale, in acea margine trista si lucida prin care a vazut toate amanuntele dezgustatoare ale fapturilor noastre. Blecher ar trebui sa-i vorbeasca fiecarui scriitor, amintindu-ne sa nu ne incredem prea mult in noi insine si sa nu uitam ca patria noastra nu este a celor care castiga, ci a acelora care pierd. Pierdere ca pret pentru ce am vazut... Si am scris.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...