Dupa Blaga si Arghezi, trebuie sa urmeze Bacovia. Citim poezia Amurg: Pe seara la geamuri, un nour violet si de arama/ pe drum la aceeasi ora se taraia un lant de fier/ si coincidente aranjate pe trista gama/ azi iar mi-e frica si cred, si sper// o zi fara anotimp si ordine militara/ si prin vecini s-aud mici pregatiri de masa/ insa produsele au inceput sa dispara/ si multi au plecat, si noaptea se lasa// cu toti spun ca bine le-a facut/ sau ca un geniu se va naste/ iar studiul creste cu tactul tacut/ o fiinta suprema, dintre noi, ne cunoaste…
Sincer sa fiu, nu stiu cand a scris Bacovia aceasta poezie si nici cand a aparut. Dar daca ar fi aparut in anii puterii populare, atunci autorul ar fi fost in mare primejdie. Chiar daca ar fi fost doar turnat, si primejdia ar fi fost la fel de mare. Rar putem intalni in cateva versuri un mesaj mai subversiv si in acelasi timp mai lipsit de incrancenare ca acesta din poezia bacoviana. Ne referim mereu la celebrul “Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane al lui Radu Gyr, poem incendiar pentru care autorul a fost condamnat la moarte, pedeapsa comutata ulterior. Ne mai gandim, fireste, la ce a scris Osia Mandelstan in poemul pamflet anti- Stalin Bucatareasa si canibalul din cauza caruia autorul a ajuns in Siberia si nu s-a mai intors, ne mai gandim la “Cruciada copiilor” a Blandianei, care a facut atatea valuri la sfarsitul lui 1984. Dar iata ca acest poem Bacovia parca le bate pe toate fiind de fapt o concentrare formidabila ca o gaura neagra, sigiliu entropic si a pecete fara speranta. “Pe drum la aceeasi ora se taraie un lant de fier….Ce poate sa sugereze mai bine captivitatea, detentia, Gulagul de la Aiud la Vorkuta… azi iar mi-e frica… teroarea maxima si totusi poetul mai crede, mai spera. Ziua e fara anotimp. Cum sa mai receptam mesajele cosmosului cand traim in dictatura, intr-o ordine militara? In schimb, in spatiul familial ascuns se fac mici pregatiri de masa. Dar produsele incep sa dispara. Saracia, rationalizarea alimentelor, cartelele, criza generala. Multi au plecat, in sensul in care, fireste, au reusit sa fuga din lagar, iar, logic noaptea se lasa fara speranta de-a mai se ridica vreodata. In ultima strofa poetul insa se depaseste. Daca pana acum registrul era cumva previzibil, de data aceasta el propune o alta dimensiune pe care cei mai multi risca sa nu o inteleaga. Toti spun ca bine le-a facut. Cu alte cuvinte, ceea ce ni se intampla nu e doar rezultatul unei politici antiumane, ci si un fel de sanctiune scrisa in Inalt pentru tot ce am gresit. Numai ca o asemenea sanctiune, ca o ispasire, devine absolut necesara deoarece un geniu se va naste. Asadar, suferinta e o perioada a gestatiei. Se stie, in orice dictatura se coc semintele viitoarelor revolte si marilor revelatii. Studiul creste cu tactul tacut. Dincolo de ordinea militara si de micile pregatiri de masa, exista o elita ascunsa care studiaza, invata, se roaga si se pregateste. Mai mult de atat: o fiinta suprema, ascunsa (monarhul ascuns), ocultata, dar treaza se afla printre noi si astfel ne cunoaste. Ma intreb: Cine a spus ca poezia e doar un tipat subiectiv sau un rasfat intimist?
