Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marturii

"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic" NICHITA STANESCU Am vazut un film suspectat de-a fi melodramatic, ceea ce fireste ii poate face pe criticii cu sute de ore de vizionare la activ sa strambe din ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

08.07.2005 - 00:00
"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic"
NICHITA STANESCU
Am vazut un film suspectat de-a fi melodramatic, ceea ce fireste ii poate face pe criticii cu sute de ore de vizionare la activ sa strambe din nas.
Este vorba de Marea dinlauntru a unui regizor spaniol Alejandro Amanebar, despre care am auzit din anumite surse ca in unele privinte il bate pe Pedro Almodovar, vedeta cinematografiei hispanice.
Este un film puternic si emotionant, chiar daca asemenea atribute nu prea fac cinste acum, fie ca se refera la un fapt existential ori la un fapt artistic. Este un film despre maxima suferinta si despre putinta celui care e martor de-a se emotiona, daca nu chiar de-a plange. Din pacate am uitat ca darul lacrimilor este totusi un dar divin...
Un barbat condamnat timp de 28 de ani unei paralizii generalizate, nu-si mai poate folosi decat gura pentru a apuca ceva si a transmite astfel anumite semnale. El doreste sa moara, dar nimeni nu-i intelege dorinta. Familia, societatea, autoritatile, toti i se impotrivesc. El este astfel condamnat la viata, desi pentru el marea iubire este moartea.
Se stie ca impotriva euthanasiei a pledat si Papa Ioan Paul al doilea si in general toata Biserica Catolica. Accentele anticatolice din film sunt de altminteri destul de vizibile, dar nu neaparat negatoare intr-un sens prostesc. Si totusi cand te afli intr-o situatie limita, ce dar mai poate fi viata? Lupta eroului inseamna in primul rand afirmarea libertatii ca o posibilitate a dezmarginirii, cel mai bine simbolizata de catre mare.
Din aceasta cauza marea si revine in film obsedant, aici personajul a suferit accidentul sinistru si tot spre mare aspira pentru a se libera definitiv. Marea dinlauntru este chiar moartea care in viziunea lui aduce fericirea si linistea. De cealalta parte avocata care-l sustine se imbolnaveste de Alzheimer si astfel pierde cel mai de pret lucru din noi insine, memoria, mai de pret decat muschii si decat oasele...
Evident, un asemenea film trebuie lucrat cu o respiratie larga, romantica, accentuand ideea de suferinta si de jertfa. Un asemenea film nu avea cum sa fie inchis in coduri minimaliste, nici excesiv intelectualizat. Ceea ce conteaza aici este in primul rand poezia ca aureola a unor vieti mutilate. Astfel, tot ceea ce la prima vedere lasa impresia ca ar fi banal, enervant de banal, pe parcursul filmului se transfigureaza si intra intr-o dimensiune a gratiei. Nu e nimic explicit religios si cu toate acestea relatia cu Dumnezeu mediata prin moarte este fantastic de intensa.
La urma urmei, fiecare dintre noi ne putem pune in situatia celui imobilizat care, fara voia lui, a invins iluzia si nu se mai poate minti. Ce e viata? Aparat locomotor sau duh sfant? Bineinteles, duh, dar si o lectie dura a asteptarii, exact ceea ce i se rezerva eroului. El e menit asteptarii si in acest fel, in fata aceluiasi orizont care periodic se intuneca si se lumineaza, el vrea sa se elibereze fiindca pentru el stropii de cianura sunt de fapt particule din marele flux al duhului care sufla unde vrea si cand vrea. Un film care musca adanc in inima noastra.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...