Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum a încercat Ceauşescu să remixeze Proclamaţia Unirii. Extrase din dosarul de Securitate al Cardinalului Iuliu Hossu

Dacă am fi o societate mai recunoscătoare eroilor noştri, Cardinalul Iuliu Hossu s-ar bucura azi de prestigiul de care se bucură Charles de Gaulle printre francezi sau George Washington printre americani. Cu greu ne putem ...

Share

Marius Cosmeanu 0 comentarii

Actualizat: 11.09.2014 - 00:03

Dacă am fi o societate mai recunoscătoare eroilor noştri, Cardinalul Iuliu Hossu s-ar bucura azi de prestigiul de care se bucură Charles de Gaulle printre francezi sau George Washington printre americani. Cu greu ne putem imagina unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat al României fără contribuţia sa: a mers prin aşezările Ardealului pentru a-i strânge pe români şi a pregătit Marea Adunare de la Alba Iulia, a citit în faţa celor prezenţi, alături de alţi fruntaşi ai vremii, Rezoluţia Unirii şi a fost împuternicit, ca membru al delegaţiei ardelene care a mers al Bucureşti, să înmâneze Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand. Dar nu a fost numai momentul de graţie al Unirii. Puterea de model a Cardinalului Iuliu Hossu este dată şi de ţinuta sa morală şi profesională de-a lungul întregii sale vieţi.

2013/12/07//331033-1.jpg 

Foto: Iuliu Hossu citind Proclamaţia Unirii. Sursă: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

 

Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în Milaş, un sat din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. Clasele primare le-a urmat la Şcoala poporală confesională greco-catolică din sat. Apoi, primele trei clase gimnaziale, la Gimnaziul luteran german din Reghin, iar clasa a IV-a, la Gimnaziul Romano-Catolic maghiar din Târgu-Mureş.

VEZI galeria foto cu documentele din arhiva Securităţii

Liceul - clasele V-VIII (azi IX-XII) - l-a făcut la Gimnaziul Superior Român Unit din Blaj, unde l-a avut coleg de clasă pe distinsul profesor universitar clujean de mai târziu, medicul Iuliu Haţieganu, între cei doi legându-se o prietenie de-o viaţă.

 

2013/12/07//331034-2.jpg

După promovarea examenului de maturitate, în 1904, a fost primit în clerul Episcopiei Lugojului, care, în toamna anului aceluiaşi an, l-a trimis la studii teologice la Roma. Acolo, după doi ani, a obţinut doctoratul în Filosofie, iar după alţi patru ani, doctoratul în Teologie.

 

În ultimul an de studii, în martie 1910, a fost hirotonit preot şi numit Primo Prefetto, adică prim-doctorand al doctoranzilor în Teologie de la Colegiul De Propaganda Fide din Roma, unde învaţă studenţi adunaţi din întreaga lume.

Revine în ţară, la Lugoj. Între anii 1910-1912, este, pe rând, protocolist, arhivar şi bibliotecar, fiind promovat în cele din urmă director de cancelarie. În 1913 este numit profesor la Catedra de Studii Biblice a Academiei de Teologie Română Unită din Lugoj.

În vara anului 1914, aflat într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, participă ca delegat la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes.

În aceeaşi perioadă se declanşează şi Primul Război Mondial. Întors din nou la Lugoj, este trimis pe front ca preot militar, în spitale militare ale Imperiului, în Austria, Boemia şi Moravia.

Foto: Samoilă Mârza, fotograful Unirii. Sursă: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. (Sus)

Aparatul cu care a fotografiat Samoilă Mârza la Alba Iulia. Sursă: Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. (Jos)

2013/12/07/331005-.jpg

La 3 martie 1917 este numit, prin Decret Imperial, Episcop al Diecezei Gherla. În această calitate citeşte, pe Platoul Romanilor (Câmpul lui Horea) din Alba-Iulia, Declaraţia Unirii de la 1 decembrie 1918. În Preambulul Rezoluţiei rosteşte discursul său memorabil:

„Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam că „va învinge dreptatea”, vă arătam că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. (...)

Cuvintele Domnului se împlinesc şi aici, întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti. Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd, şi urechile voastre fericite că aud! Văd ziua întregirii neamului şi aud buna vestire a dreptăţii lui Dumnezeu. Ascultaţi, români fericiţi, buna vestirea unirii noastre pe veci cu Ţara-Mamă, România.”

Discursul integral, recitit de Iuliu Hossu în ultimii săi ani de viaţă, îl puţi asculta aici.

Între 1920 şi 1926, episcopul are o activitate intensă, vizitează peste 700 de comunităţi religioase, ţine discursuri, participă la pelerinaje şi celebrează servicii divine. Este perioada pentru care a fost supranumit „episcopul vizitaţiilor canonice”. Tot atunci, ca senator de drept, participă la toate dezbaterile care priveau problemele bisericii.

În 1930 Eparhia de Gherla devine Eparhia de Cluj-Gherla şi îşi mută centrul la Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici prinde ocupaţia maghiară (1940-1944), perioadă grea, în care scapă din două atentate: unul la Cutiş, prin dezafectarea unui pod, în august 1943, şi altul la Budac, două luni mai târziu, cu focuri de armă.

2013/12/07/331012-.jpg

Foto: Episcopul Iuliu Hossu în vizită la o şcoală catolică din eparhia de Cluj-Gherla. Sursă: pr. Victor Pop.

Viaţa îi este în pericol şi apropiaţii îl sfătuiesc să se refugieze. Iuliu Hossu refuză să îşi părăsescă credincioşii şi luptă pentru apărarea drepturilor lor. În martie 1944, Academia de Teologie din Cluj este devastată, iar episcopul insultat de studenţii maghiari. Peste câteva zilele, Iuliu Hossu este printre evreii din ghetou şi le asigură alimente.

2013/12/07/331014-.jpg

Foto: P.S. Iuliu Hossu la mănăstirea greco-catolică de la Nicula: serbarea Sfintei Marii, 15 August 1942. Sursă: pr. Victor Pop.

După 23 august 1944, până la eliberarea Clujului, episcopul stă mai mult ascuns prin Palatul de Reşedinţă sau la familii din oraş. După eliberare îşi reia activitatea.

Eliberarea, însă, a adus în ţară comunismul. Stalin declara că singura armată de care se teme este armata neagră a Papei. Şi începe prigoana. În 1946, Biserica Greco-Catolică din Ucraina este înghiţită de Biserica Ortodoxă Rusă, precedent „fericit” pentru ierarhia pro-comunistă a ortodoxiei româneşti. În mai 1947, Patriarhul Alexei al Moscovei, face o vizită de două săptămâni în România.

La Cluj sunt invitaţi să-l întâmpine toţi conducătorii confesiunilor, mai puţin Episcopul Iuliu Hossu, chiar dacă era prelatul cu cel mai mare număr de credincioşi. Anul următor, în martie 1948, la Moscova are loc Congresul Pan-Ortodox, care avea să decidă şi desfiinţarea Bisericii Române Unite.

2013/12/07/331009-.jpg

Foto: Patriarhului Justinian alături de protipendada comunistă a vremii. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc, cota 50 (52)/1953.

Patriarhul Justinian Marina, în 1948, la Caransebeş: „Dacă acei păstori mincinoşi şi români trădători mai caută să ţină oile sub amăgire, ne vom duce noi să ne aducem oile”.

Campania ierarhiei ortodoxe din România este secondată de una şi mai dură, cea a presei oficiale, care atacă cu vehemenţă Vaticanul şi Papa. Pe acest fond, în iunie 1948, Episcopul Iuliu Hossu ţine o predică la Oradea în care le vorbeşte credincioşilor greco-catolici despre rezistenţă: „De dragul nimănui nu vom deveni trădători. De dragul nimănui de pe Pământ, noi nu vom părăsi credinţa Maicii noastre Roma. (...) Şi dacă vi se va cere viaţa, trebuie să vi-o daţi pentru credinţa voastră”. Peste o lună, Guvernul României denunţă Concordatul cu Sfântul Scaun iar în august se publică noua Lege a Cultelor, care interzice orice legătură cu instituţii sau persoane din afara ţării cu cultele din România.

Între 24 septembrie şi 4 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu este izolat în reşedinţa sa. Oricine intra sau ieşea de la el era arestat. Biserica Română Unită nu s-a putut apăra, fiindu-i suspendate toate publicaţiile de presă. La 27 octombrie 1948, Iuliu Hossu, împreună cu Episcopul romano-catolic Márton Áron, prezintă Ministerului Cultelor Statutul Bisericii Catolice din România, pentru toate riturile: latin, bizantin, armean şi rutean.

Statutul este respins, iar la 28 octombrie 1948 Iuliu Hossu este ridicat şi arestat de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, inginerul Traian Hossu, unde era găzduit. În scurt timp, la exact 30 de ani de la ziua în care s-a citit Rezoluţia Unirii la Alba Iulia, Biserica Greco-Catolică, prin decretul 358, era desfiinţată iar bunurile ei treceau în posesia Bisericii Ortodoxe Române.

După arestare, Iuliu Hossu este dus la Dragoslavele, la Palatul de vară al Patriarhiei, păzită şi împrejmuită cu sârmă ghimpată. Tot aici sunt aduşi şi ceilalţi episcopi greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Ioan Suciu. În februarie 1949, sunt transferaţi cu toţii la Mănăstirea Căldăruşani, transformată şi ea în lagăr. În mai 1950, vor fi transferaţi la Penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de exterminare. La Sighet, Securitatea îi oferă episcopului un scaun mitropolitan ortodox, pe care acesta îl refuză.

În 1955, trei dintre episcopii supravieţuitori de la Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, sunt transferaţi cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. Are loc întâlnirea în care Petru Groza îi oferă lui Iuliu Hossu scaunul de Mitropolit al Moldovei. Episcopul refuză din nou. În 1956, Iuliu Hosu este mutat la Mănăstirea de maici de la Ciorogârla, de lângă Bucureşti, de unde, după scurt timp, este readus la Mănăstirea Căldăruşani.

Va rămâne aici izolat până la sfârşitul vieţii. Tot aici află, prin trimisul Vaticanului, că la 28 aprilie 1969 a fost promovat Cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea, devenind astfel primul cardinal român provenit dintr-o biserică românească. Este invitat să meargă la Roma, dar refuză să îşi părăsească ţara fără posibilitatea de a putea reveni. Moare la 28 mai 1970, în Spitalul Colentina din Bucureşti.

2013/12/07/331016-.jpg

Povestea tragică a lui Iuliu Hossu nu este una solitară. Graţie comuniştilor, traiectorii dramatice au avut mulţi lideri ai generaţiei sale. Remarcabile sunt, însă, consecvenţa şi sacrificiul cardinalului pentru principiile şi credinţa sa.

Dacă specialiştii ar face un Top 5 al celor mai importante figuri istorice româneşti din ultimul secol, Iuliu Hossu ar fi printre ei. Dar s-ar putea să fie îndeajuns şi un Top 3. Cu toate acestea, eroul al cărui portret ar putea figura pe coperta oricărui manual de istorie a României, nu are încă o pagină de internet dedicată. Iar în cunoscutul top de popularitate Mari Români, realizat de TVR în 2006, cardinalul figurează la poziţia 33, depăşit fiind de Nicolae Ceauşescu (11), Gigi Becali (13) sau Gregorian Bivolaru (20). D’ale tranziţiei.

Comunismul autohton, fondat pe conştiinţa de clasă, nu a dat doi bani pe părinţii fondatori ai României Mari. Iuliu Hossu a fost închis, a fost făcut trădător şi umilit ca un ultim borfaş.Trecutul său a fost pus la index. Nu era, spuneau tovarăşii, suficient de bun român. O bizară discreţie faţă de tragica sa viaţă se mai păstrează, inerţial, şi astăzi, românii ştiind despre Iuliu Hossu puţine lucruri spre deloc. Recuperarea trecutului acestui martir, în faţa căruia nu poţi decât să te înclini, e proba maturităţii istoriografiei româneşti.

*
Publicăm atasat, într-o galerie foto, pe ani, extrase din dosarul de Securitate al cardinalului, multe dintre ele în premieră, preluate din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS). Un banc din epocă spunea că, spre deosebire de Hitler, dictator ce nu suporta străinii, Stalin avea boală doar pe compatrioţi.

*

2013/12/07/331018-.jpg

Acest articol apare cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Echipa care a realizat documentarea în arhiva CNSAS este formată din Cristina Anisescu, Liviu Burlacu şi Cipriana Moisa de la Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală din cadrul instituţiei.

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...