CNSAS se afla cu adevarat intr-un moment crucial al existentei sale. Daca si de data aceasta nu face nimic, atunci se compromite pe vecie. Poate aceasta si este dorinta multora dintre noi. Nu intamplator de catva timp flutura pe buzele unor cetateni simpatici un slogan revoltator: paine, nu dosare! PSD si-a adus din plin contributia la aceasta campanie de discreditare a celor care au luptat si nu s-au lasat batuti pentru a deconspira Securitatea ca politie politica. Expresia mizerabila folosita de “baronul” Adrian Nastase, “a linge dosare”, a facut, din pacate, cariera si astfel toti care lucreaza intr-o institutie serioasa a statului, asa cum este CNSAS, au ajuns considerati “lingatori de dosare”. Nu e de altminteri de mirare intr-o societate care s-a despartit de propriul trecut cu prea multa usurinta, care e dispusa sa uite mult prea usor si pentru care suferinta reala de cele mai multe ori este privita ca un simplu moft.
Constantin Ticu Dumitrescu a facut din aceasta chestiune a deconspirarii Securitatii o adevarata misiune existentiala. Patosul sau ironizat de unii este de buna calitate si nu are nimic teatral. Calomniat, atacat, minimalizat, el a continuat sa-si apere legea, asa cum parintele bun isi apara copilul pana la moarte.
Publicam in acest numar din “aldine” o serie de texte ale sale privind actuala situatie din CNSAS. Pe drept cuvant, se poate spune ca aceasta institutie se afla la rascruce. Ticu Dumitrescu ne spune ferm ca CNSAS nu va reusi sa deconspire fosta Securitate daca “nu i se vor preda urgent cartotecile intocmite de Securitate, pana astazi nefiind predata nici o cartoteca, daca nu vor fi predate microfilmele arhivei Securitatii, daca nu va fi suplimentat numarul angajatilor cu cel putin 70-80 de oameni”. Pana acum, arata domnia sa, nu s-au predat decat dosarele care se refera la “plevusca”, datele despre “pestii mari” se afla in sutele de mii de dosare pe care le tin ascunse sau le-au clasificat fictiv d-nii Timofte si Onisoru. Se impune de aceea declasificarea imediata a acestora intrucat reverificarea lor in comisii mixte nu s-ar putea realiza decat in 10-20 ani.
Acuzat ca i-a fost decernat in anii '80 Ordinul muncii clasa a lll-a, Constantin Ticu Dumitrescu afirma ca nu ii e rusine de aceasta si chiar se mandreste cu realizarea sa. Nu a fost singurul detinut politic care a primit un asemenea ordin. Cei care au primit nu au construit socialismul, asa cum se insinueaza, ci drumuri forestiere, mii de baraje si de constructii. In sprijinul afirmatiilor sale, il citeaza pe dl. Viorel Popovici, director general al santierului unde a lucrat, care i-a trimis o scrisoare in care se spune clar “Nu Securitatea (care stiu ca nu v-a scapat din ochi, nu organele de partid, ci pur si simplu eu personal am fost autorul nemijlocit al decorarii de care in definitiv nu aveti de ce sa va fie rusine, pentru ca s-a datorat exclusiv muncii dvs., neobosite si cinstite, si nu unor criterii politice sau de alta natura”.
Toti cei care-i scot pe nas aceasta distinctie, mergand chiar pana la presedintele tarii, ar trebui sa tina cont de aceste asa-zise detalii. E usor sa-i faci pe altii comunisti ca in felul acesta sa te disculpi.
Ne-a mai parvenit de asemenea si un alt text trimis de catre colonelul in rezerva Ioan Corondan, text supus atentiei si actualului presedinte al Colegiului, Claudiu Secasiu, in care domnia sa deplange o anumite stare de lucruri din prezent, care-l lezeaza profund. In calitate de fost sef al arhivelor, i-a inmanat lui Ticu Dumitrescu o adresa oficiala a institutiei (SRI) care contine date privind situatia numerica a documentelor de arhiva, preluate de la fostele organe de Securitate. In perioada respectiva, cand directorul SRI nu era altul decat eminenta Virgil Magureanu, dl. Ticu Dumitrescu, senator si presedinte de comisie din Senat, a cerut SRI printr-o adresa oficiala sa i se comunice situatia numerica a arhivei, gest absolut firesc pentru a purcede intr-o operatie atat de delicata ca aceea a deconspirarii fostei Securitati.
Din cauza acestei adrese, colonelul Corondan are o serie intreaga de neplaceri, ceea ce-l face sa scrie: “Constat cu amaraciune ca blestemul acelei adrese ma urmareste pana in zilele noastre, cand se fac afirmatii grave, cum ca Ticu Dumitrescu e controlat de generalul Corondan, care intentioneaza sa afle dosare pentru a le vinde rusilor… In viata mea nu am fost contactat in nici o imprejurare de organe de informatii straine si, prin urmare, nu sunt nici agent KGB si nici agent al vreunei puteri straine. De la varsta de 14 ani, sunt militar si consider ca organele de contrainformatii romane abilitate si-au facut cu profesionalism datoria in ceea ce priveste integritatea mea, cu atat mai mult cu cat am fost in interes de serviciu nu numai in fosta URSS, ci si in alte tari din Europa si SUA”.
Nu incape indoiala ca toate aceste “perdele de fum” aruncate nu urmaresc decat sa abata atentia de la scopul principal al institutiei CNSAS. Astfel cu buna stiinta sunt viciate raporturile dintre anumite persoane bine intentionate care lucreaza in SRI si CNSAS. Se urmareste ascunderea adevaratelor dosare, distrugerea lor sau topirea intr-un trecut insondabil.
CNSAS se afla la rascruce, deoarece incearca sa opreasca din drum o societate tot mai superficiala, indiferenta si decerebrata, facuta sa asculte de noi comandamente si sa nu mai priveasca inapoi.
Secretizare si transparenta
Tara trece de cateva zile prin noi incercari provocate de inundatiile catastrofale ale Dunarii. Cum este si firesc, suntem si noi, fostii detinuti politici, afectati sufleteste de aceste dezastre. Aceasta problema grava nu o exclude insa pe cea pe care ne-am propus sa o dezbatem.
Asa cum era si firesc, am urmarit cu toata atentia evolutia CNSAS, intrucat aceasta institutie era de fapt singura mea realizare in lupta pe care am dus-o dupa decembrie '89, pentru deconspirarea Securitatii si a uneltelor sale. Deconspirare fara de care eram convins ca nu vom putea reconstitui in Romania democratia si un stat de drept de tip occidental.
Interesant, dar nu surprinzator a fost faptul ca, fara sa le caut, mi-au parvenit pe cai diferite (inclusiv prin unele oficiale), anumite date despre ceea ce se intampla in aceasta institutie, pe care eu o gandisem (si ma luptasem pentru asta) ca sa fie cea mai curata si cea mai transparenta institutie.
Unii dintre cei care mi le aduceau sau mi se plangeau ma considerau raspunzator de tot ce se intampla rau la CNSAS. Zilnic: telefoane, audiente si scrisori (am colectionat cateva sute). Unii imi reprosau si faptul ca nu au acces la propriile dosare, altii ca nu stiu ce rude ale unor securisti ar fi ajuns in CNSAS, sau ca unele angajari nu s-au facut decat pe pile, relatii, daruri etc. Exista de asemenea semne de intrebare privind unele tranzactii, la care nu se poate raspunde decat in urma unui control financiar. Reclamatiile si informatiile cele mai insistente erau insa legate de faptul ca Onisoru si Pricu au venit in sprijinul SRI-ului, semnand in mod fictiv documente prin care clasificau zeci de mii de dosare.
Astazi, ajuns in interiorul CNSAS, am putut constata ca numai unele reclamatii se confirma si in special cea privind secretizarea fictiva a circa 140.000 dosare.
Colegiul CNSAS se gaseste insa acum, ca menire si eficienta, in fata unor mari confruntari si probleme, carora, daca nu le poate face fata, trebuie sa le denunte fara nici o retinere opiniei publice.
Problema de baza ramane predarea cartotecilor intocmite de Securitate, odata cu microfilmele si sutele de mii de dosare pe care “Serviciile” le mai detin, fie prin “clasificari fictive”, fie ascunzandu-le si refuzand – in pofida legii – sa le predea.
Nepredarea acestora si inlocuirea cu improvizatiile lucrate acum de SRI (cu scopul de a substitui cartotecile originale) dovedesc in continuare intentia de a ascunde adevarul si chiar de a bloca si compromite activitatea CNSAS.
Totul depinde acum de presedintele Basescu. Daca va intelege in sfarsit aceasta situatie sau va ramane pe mai departe prizonierul Serviciilor, care-l imping la dezinformarea opiniei publice si totodata spre acuzatii si etichetari grave, nedrepte si nedemne de presedintele unui stat care asteapta sa intre in Europa.
Nu s-au predat cartotecile!
Am gandit aceasta institutie inca din camerele de tortura ale Securitatii si m-am dedicat acestei idei incepand din februarie 1990, cand in CPUN am denuntat actiunea de distrugere a arhivelor Securitatii, cerand o lege de protejare a acestora.
Nu m-am luptat pentru constituirea acestei institutii spre a ma razbuna, ci pentru ca semenii mei sa stie ce a insemnat acel odios aparat de opresiune al Securitatii si astfel sa cunoasca adevarata fata a comunismului.
Inainte de a initia proiectul de lege care imi poarta numele, am prezentat Parlamentului o motiune cu aceeasi tema, acceptata prin vot masiv, atat in Senat, cat si in Camera Deputatilor. Am crezut atunci (1992-1993) ca si proiectul de lege va trece tot asa de usor. M-am inselat! Erau prea multi si prea puternici cei care nu doreau sau care se temeau de aceasta lege, infiltrati peste tot in institutii sau in partidele politice. Ei sunt tot atat de puternici si astazi.
Am acceptat in martie 2006, dupa o lunga chibzuinta, sa raspund invitatiilor partidelor politice de a prelua conducerea CNSAS, fiind desemnat pentru aceasta de Guvernul Romaniei. Insa printr-o scrisoare deschisa (10 martie a.c.), aratam ca aceasta “institutie nascuta din nevoia de adevar si dreptate trebuie sa fie slujita de oameni drepti, morali, obiectivi si in afara culorilor politice”. Greseala mea a fost ca am crezut in bunele intentii ale liderilor PD si PSD. Am fost hotarat sa-mi pun la dispozitie experienta, energia cu care Dumnezeu ma binecuvanteaza din plin, ca si prestigiul si credibilitatea de care ma bucur, spre a face ca aceasta institutie sa-si atinga menirea.
Spre dezamagirea mea, totul a fost un scenariu incalificabil, sanctionat insa de tinerii din CNSAS, ca si de societatea civila din tara si inclusiv de o mare parte a mass-media.
A fost un moment al adevarului de care ar fi trebuit sa tina seama toate institutiile statului. Oamenii nu mai pot fi mintiti! De aceea, pentru ca deconspirarea Securitatii sa fie in sfarsit reala, este nevoie in primul rand ca Serviciile, incepand cu SRI, sa predea intreaga informatie si toate dosarele intocmite de politia politica a regimului comunist.
Or, pana astazi, NU s-au predat cartotecile si celelalte evidente informatizate sau manuale intocmite de Securitate, dupa cum nu s-au predat nici microfilmele si nici restul arhivei (dupa documentele si datele pe care le detin, circa 800.000 de dosare, asa cum reiese din situatia anexata).
Trebuie sa reamintim ca votul privind alegerea conducerii Colegiului a fost grav viciat. Asupra lui Dan Lazea s-au efectuat presiuni atat de grele, incat l-au afectat profund, distrugandu-i echilibrul moral si psihic pe care l-a dovedit pana in ziua votului. De altfel, mi-a si declarat atunci, intr-o stare de maxima surescitare si frica: “E un joc politic, domnule Ticu, sunteti lucrat chiar dumneavoastra!” Din convorbirea telefonica pe care am avut-o recent cu Dan, am constatat ca se afla in continuare intr-o stare depresiva grava. Am desprins inteligibil doar atat: “Hotararea mea e irevocabila! Nu voi mai calca niciodata in Bucuresti! Mi-e sila de tot!”
Cine si ce i-au facut acestui om? Ca unul care a cunoscut din plin metodele si mijloacele Securitatii, sunt mai mult decat alarmat. In ce vom fi transformati? In teroristi, in agenti KGB? Pentru ca asa ar reiesi daca ar fi sa dam crezare celor rostite de presedintele tarii in avion, la intoarcerea de la Roma.
Oricare ar fi adevarul, vreau sa se stie ca actiunea inceputa cu Dan Lazea continua. A doua tinta fiind colonelul Corondan, pe care o parte dintre membrii Colegiului l-au cunoscut, fiind invitat de mine pe 17 martie a.c. la sediul CNSAS spre a ne da lamuriri in legatura cu arhivele si sistemul de evidente al Securitatii. Ei bine, au reusit in 24 de ore ca dintr-un munte de om sa faca o epava psihica. Presiunile exercitate asupra acestui tehnician corect continua si dovedesc teama fata de adevar a “Serviciilor”. O alta tinta a devenit nimeni altul decat omul cel mai important din CNSAS, directorul Departamentului de Investigatii, doamna Germina Nagat.
Tinta cea mai importanta se pare insa ca sunt eu. N-au fost suficiente scenariile oribile la care am fost supus in Parlament sau in unele emisiuni TV de la OTV sau B1. In afara amenintarilor cu moartea pe care le primesc, sunt informat ca in tara si in special in Vrancea, invadata de tot felul de personaje ciudate, se cauta cu disperare declaratii impotriva mea. Ma astept la orice scenariu! Sigur, este preferabil ca un om ca mine, decat sa fie ucis, sa se incerce a fi compromis. Este o practica pe care au folosit-o securistii si in inchisorile comuniste.
Pot face insa orice, eu nu ma las intimidat!
In ceea ce priveste culoarea mea politica, eu nu am aderat circumstantial la un partid sau altul. Nu m-am plimbat prin partide dupa functii si privilegii. Dl Valeriu Stoica stie foarte bine ca in anul 2000 mi-a propus sa candidez pe locul intai la Senat, in Bucuresti, dar n-am facut acest pas.
Fac parte, este adevarat, din PNT-ul istoric, al carui membru deveneam de la varsta de 17 ani si care a fost pentru mine o scoala a democratiei si a moralei. Am fost educat in cultul pentru Iuliu Maniu. Pentru asta am facut puscarie si mi-am sacrificat o parte din viata, eu si familia mea. De aceea, vreau sa se stie ca eu nu veneam ca presedinte al CNSAS decat in primul rand pentru a depolitiza si nu spre a politiza aceasta institutie.
Dupa sase ani…
Cand am initiat proiectul de lege care a stat la baza Legii 187/1999, n-am facut-o ca un parlamentar obisnuit, care nu stia decat deformat sau prea putin despre ce a insemnat aparatul opresiv al PCR, in special Securitatea, pentru viata si destinul catorva milioane de cetateni romani.
Initierea acestui proiect pleca de la o datorie de constiinta si ca o obligatie morala de a scoate la lumina adevarul despre ce a insemnat comunismul.
Pentru ca, in timpul celor trei ani de anchete bestiale, cunoscusem din plin pe propria piele mijloacele si metodele odiosului aparat de opresiune al Securitatii, ca de altfel si in ceilalti opt ani pe care i-am indurat in aresturile, temnitele si lagarele de exterminare comuniste, unde mana Securitatii a fost permanent implicata.
In afara de toate acestea, eu am studiat si m-am documentat, incepand din februarie 1990, cand, ca membru al CPUN si vicepresedinte al unei comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie '89, am audiat zeci de ofiteri de Securitate. Pentru ca din 1992, sa vizitez o serie de depozite de arhive aflate in gestiunea SRI-urilor judetene si, nu in ultimul rand, Arhiva Centrala a Securitatii de pe Bujoreni si chiar Centrul de Informatica si Documentare, aflat in blocul Bisericii Cretulescu (etaj I-IV), de fapt punctul nevralgic al Securitatii.
Astfel ca proiectul meu de lege s-a bazat pe informatii si date concrete.
De aceea eu am stiut ce anume sa prevad in proiectul legislativ respectiv, pentru ca viitoarea lege sa opereze imediat si eficient.
As da numai un exemplu: acel text in care prevedeam ca predarea arhivelor sa se faca cu spatiile si cu toata logistica din dotare.
Or, daca analizam astazi obiectiv si responsabil unde s-a ajuns prin neincluderea in Legea 187/1999 a acestui punct esential pentru deconspirarea Securitatii, vom constata cele ce urmeaza:
Pentru organizarea si computerizarea arhivelor si datelor privind Securitatea, statul a investit in contractele incheiate cu IBM in 1969, peste 200 milioane de dolari, in afara cheltuielilor intinse pe 10-15 ani de zile, aferente unui volum imens de munca si dotare.
Or, prin nepredarea acestor arhive, in stadiul modernizat in care se gaseau, inclusiv dotarile, cartotecile, microfilmele si a tuturor evidentelor, ceea ce insemna cheia arhivelor respective, s-a dovedit si se dovedeste ca nu s-a dorit deconspirarea reala a Securitatii. Astfel ca nu are rost sa vorbim de predarea lor cu buna intentie. Dimpotriva, s-a preferat sa se distruga si sa se dezorganizeze absolut tot si mai ales sa nu se predea absolut nimic din tot ce apartinea Centrului de Informatica si Documentare. Astfel iata ca astazi putem constata ca, de unde din 2000 pana in martie 2005, SRI n-a predat decat la sacosa 9000 de dosare, dupa interventia presedintelui Basescu, care i-a adus in fata CSAT, obligandu-i sa respecte legea, a fost posibil sa se descarce la gramada 1.340.000 de dosare. Lasand de-o parte faptul ca nu s-a predat decat 60% din arhiva pe care o au in gestiune, pentru a reorganiza aceasta arhiva va trebui ca tot statul roman sa cheltuiasca din nou alti bani. Nu mai vorbim ca este nevoie iar de timp, adica 2-3 ani, si asta numai in masura in care se va suplimenta schema CNSAS cu 70-80 oameni. Altfel, cine stie cat timp va mai dura.
Ne intalnim deci cu aceeasi strategie a tergiversarii, cu care a fost atat de bine “lucrata” timp de noua ani aceasta lege. Si, pentru ca SRI-ul dezinformeaza spunand ca ar fi predat nu stiu ce evidente, iata despre ce este vorba:
Dosarele predate in “Operatiunea Pescarusul” au fost insotite de o evidenta electronica, realizata de SRI pe judete, in care fiecare judet a completat datele cum a dorit. Mai bine zis in bataie de joc. Astfel:
– fondul de retea are datele incomplete (lipsesc numele parintilor si locul nasterii, iar data nasterii e nesigura etc.);
– Fondul informativ este inutilizabil: lipsesc datele de stare civila (locul nasterii, numele parintilor), numele sunt scrise gresit etc. (exemplu: o verificare pe numele Popescu Vasile presupune cel putin rasfoirea la raft a sute de dosare, pana cand e identificat dosarul persoanei cautate. In conditiile acestea, nici un termen din ordonanta nu va putea fi respectat!);
– fondul documentar este plin de inregistrari pe numele conspirative ale obiectivelor, nerezultand nimic despre numele real al titularului. Deci nu se poate sti cui apartine dosarul.
Este limpede ca un astfel de instrument nu poate tine loc de cartoteca, chiar daca ar fi corect intocmit, nu ne asigura ca n-au fost ascunse sau omise anumite informatii si date care privesc persoana in cauza.
Vorbind despre celelalte detinatoare de arhive, mentionam ca, in cei sase ani de functionare, CNSAS-ul nu a primit decat 109 dosare de la SIE, iar de la M.Ap.N. (DIM) – nici unul. Aceasta inseamna nu numai nerespectarea pana la sfidare a Legii 187/1999, ci si dovada clara a faptului ca aceste institutii nu doresc deconspirarea Securitatii.
