18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportAtletismCat urat poate dospi in noi!

Cat urat poate dospi in noi!

Fireste, omul se poate impodobi cu frumuseti ale spiritului, ale mintii, ce nu se trec, nu se vestejesc in toate anotimpurile vietii sale, iar cei ce devin valori ale omenirii stralucesc apoi prin veacuri, prin milenii. Cei mai multi dintre noi, insa, ne "impodobim" chipul launtric cu uraciuni, care ne spurca nu numai pe noi, ci si tot ce intalnim in cale. Cate astfel de uraciuni pot dospi inlauntrul nostru? Le poate vedea si numara cineva pe toate? Nu stiu daca "lista" e completa, dar am gasit un astfel de inventar la Voltaire (scriitor si ganditor francez, 1694-1778). Cititi-le (desi e tare greoaie o astfel de lectura!) pentru a sti ce fel de uraciuni pot sa profaneze, sa murdareasca specia noastra, regnum hominis! "Dumneata cum crezi, oare oamenii s-au ucis intotdeauna unii pe altii asa cum se ucid astazi? oare au fost intotdeauna mincinosi, misei, vicleni, ingrati, talhari, slabi de inger, usuratici, lasi, invidiosi, lacomi, betivi, zgarciti, ambitiosi, cruzi, barfitori, destrabalati, fanatici, ipocriti si prosti?" ("Candide sau Optimismul").

Doamne, cu atatea uraciuni, spurcaciuni ce ar putea dospi in om, imi vine tare greu sa cred ca ne-ai facut dupa chipul si asemanarea Ta, cum spune Scriptura! Mai bine ramaneam in copaci… ce maimute dragalase, ce maimutoi simpatici am fi fost!

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă