Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Casa Poporului nazista

Dupa primul razboi mondial, intr-o Germanie care isi lingea ranile dupa infrangere, apatia crescanda a tinerilor si deziluzia sporita fata de conducatorii care i-au tradat, tarandu-i in cel mai infiorator razboi cunoscut de omenire, au dus la ...

Share

Rl online 0 comentarii

28.01.2006 - 00:00
Dupa primul razboi mondial, intr-o Germanie care isi lingea ranile dupa infrangere, apatia crescanda a tinerilor si deziluzia sporita fata de conducatorii care i-au tradat, tarandu-i in cel mai infiorator razboi cunoscut de omenire, au dus la nasterea unor foarte progresiste miscari ale artei. Artistii tineri au initiat miscari precum cubismul, dadaismul, suprarealismul si expresionismul. Arta a fost atunci razbunarea artistului impotriva lumii care l-a inlaturat si doborat, iar "uratul" si "cruzimea" acestei arte au reprezentat oglinda care a reflectat degradarea societatii.
Dar "faptele de eroism" ale artistilor germani nu-i salvau decat, cel mult, pe ei, restul, plebea, ramanand sa se lupte cu nesiguranta zilei de maine.
Atunci cand a venit la putere, Partidul Nazist a promis (cum altfel?) ca toate problemele vor fi rezolvate si ca Germania va fi readusa la maretia de altadata. A debutat un masiv proces de propaganda pentru restaurarea elementelor patriotice si pure de sorginte germana, iar tot ce a fost considerat non-german sau inapt sa glorifice arianismul a fost demonizat, defaimat si ridiculizat.
Aproape instantaneu cu venirea la putere a nazistilor a inceput persecutia si eliminarea formelor de arta dezvoltate pana la inceputul anilor '30, chiar si spectacolele (swingul si jazzul in primul rand) fiind serios cenzurate. Toate expresiile inovatoare ale artei de pana atunci au fost considerate ca "degenerate" si, daca nu erau confiscate sau distruse pur si simplu, ele alcatuiau expozitii itinerante de "arta degenerata" unde participantii eru obligati voluntar sa arunce in ele cu pietre.
Insusi "marelui conducator" Hitler ii facea o deosebita placere sa contribuie la afirmarea noii arte naziste, slabiciunea sa fiind arhitectura. Dar nu orice fel de arhitectura, ci neaparat monumentele si cladirile mari. De aceea proiecte ca stadionul de 400.000 de locuri, o sala de intruniri de 180.000 de locuri, cladiri publice de sute de metri lungime nu puteau decat sa fie pe placul "artistului" Hitler.
Si nu putem sa nu ne gandim imediat la inteleptul nostru carmaci Ceausescu, care, asemenea predecesorului sau, a fost realmente vrajit de proiecte megalomane, pe care numai o minte bolnava le poate aprecia. Asa cum in Germania uriasa constructie Zepelinsfeldsorum a ramas ca o marturie a ambitiilor artistice ale unor declasati, Casa Poporului din Bucuresti va ramane numai in statistici ca a doua cladire ca suprafata din lume si, peste ani, poate ca un capitol de predat studentilor de la Arhitectura la cursul "Asa nu". Din pacate, traim in apropierea ei, alesii lucreaza in ea, o vedem zi si noapte, am ajuns trup din trupul ei. Cum sa ne mai vindecam? Exista o singura solutie: memoria, intoarcerea in timp pentru a vedea cum au fost aceste locuri odinioara. Iar daca marturiile ne lipsesc, putem cel putin incerca s-o ignoram. Atat ne-a ramas!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...