In noaptea de 17-18 iunie 1951 de Ziua Rusaliilor au fost arestate din judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti din 258 sate un numar de 40.320 persoane din care grupurile cele mai numeroase au fost: 19.034 chiaburi, 8477 refugiati din Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herta, 3557 macedoneni, 2601 germani, 1054 sarbi si alte categorii cu un numar mai mic de persoane.
Operatiunea de arestare a inceput dupa ora 24 cand in fiecare casa s-au prezentat militieni, armata si civili care au ridicat actele si au lasat in urma lor cate o santinela inarmata pentru ca arestatii sa nu fuga. Dupa ce am fost imbarcati in carute, am fost dusi la gara cu santinele in jurul nostru.
Am fost imbarcati in vagoane de vite si, sub escorta, timp de circa doua saptamani am mers cu trenul. Nu ni s-a spus unde vom merge, ci numai ca nu mai avem voie sa locuim in vechile judete. Cand am ajuns in gara Lunca Dunarii (gara care nu mai exista), am fost preluati de alti militieni si cu carutele am fost dusi la 6 km de gara langa fostul IAS Luciu-Giurgeni unde familia mea a primit parcela cu nr. 41 si ni s-a spus ca aici trebuie sa ne construim casa.
Au fost infiintate un numar de 18 sate in Baragan, printre care: Frumusita, Latesti, Mazareni, Movila Galdaului, Olaru, Perieti, Pelicanu, Rubla, Rachitoasa, Salcami, Viisoara, Valea Viilor si Zagna.
In comuna Rachitoasa (Giurgenii Noi) fiecare deportat a incercat sa-si faca un adapost improvizat constand din dulapuri acoperite cu diverse covoare sau unii si-au facut bordeie in pamant. Cand ploua trebuia sa punem pe pat ligheane si oale pentru ca patul sa nu se ude. Apa se aducea cu o saca trasa de boi direct din Dunare. Dimineata cand ne sculam, in galeata gaseam mal depus peste noapte de circa doua degete. Mancarea se putea cumpara numai pe baza de bonuri care atestau ca lucrezi la IAS, la constructia primariei, a postului de militie, la scoala etc. Concomitent trebuia sa construim si case pentru a avea adapost la iarna.
Casele au fost construite direct pe pamant, fara fundatie, si au fost gata in octombrie. Erau tencuite atat in interior, cat si in exterior cu pamant galben si pleava. Iarna, cand am inceput sa facem focul, pe pereti a prins sa creasca graul, orzul. Pentru iluminat foloseam lampi cu petrol.
In jurul satului patrula militia calare, asa ca nu puteam parasi asezarea. In aceste conditii s-au nascut copiii in corturi improvizate sau bordeie deoarece nu aveam voie sa parasim localitatea pentru a merge la spitalul aflat la 30 km departare, iar de la noi pana la sosea nu era drum pietruit. In vara lui '55 la o parte din noi ni s-a dat drumul ca sa ne intoarcem in Banat. Eu cu familia mea am ramas acolo pana la desfiintarea completa a satului, in '68, cand ne-am mutat la Braila. La casatorie, in anul '58, secretarul de partid Ionescu, “cap de mort”, nu mi-a dat voie sa fac nunta in cadrul IAS-ului pentru ca eram deportat. Le-a interzis colegilor care locuiau in IAS sa vina la nunta si am fost nevoit sa cumpar de la oale pana la pahare si tacamuri pe care le pastrez si acum.
Sotia lucra ca invatatoare atat in comuna Giurgeni, cat si in scoala din cadrul IAS-ului. De cate ori o prindea la o sedinta cu invatatorii secretarul de partid din Giurgeni-Copacea, o indemna sa divorteze fiindca in curand voi fi din nou arestat. As vrea sa mai spun ca din cei 8477 refugiati din teritoriile ocupate de fosta URSS o parte am lasat agoniseala in anii 1940 si 1944 deci am pierdut totul de trei ori.
Este greu de inteles faptul ca suntem considerati stramutati cand in iunie 51' in judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti nu a fost nici un fel de calamitate (inundatii, furtuni). Noi am fost deportati asa cum este specificat in toate editiile Dictionarului Limbii Romane Moderne.
In cele de mai sus am prezentat numai o parte din suferintele noastre in Baragan in '51.
