28.8 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăAldineGrecia rămâne fără lichidităţi din 9 aprilie

Grecia rămâne fără lichidităţi din 9 aprilie

Guvernul de la Atena a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi pentru plata obligaţiilor începând cu data de 9 aprilie şi a cerut deblocarea necondiţionată a ultimei tranşe din împrumutul contractat de la UE, FMI şi BCE, relateză Mediafax

Solicitarea Guvernului elen a fost respinsă de partenerii internaţionali, relatează CNBC.

Secretarii de stat din ministerele de Finanţe din zona euro au participat miercuri la o teleconferinţă pe tema situaţiei din Grecia, în care au analizat propunerile de măsuri pentru redresarea economiei prezentate de guvernul elen.

Grecia mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în sumă totală de 240 de miliarde de euro încheiat cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2010, însă creditorii au condiţionat acordarea acestei tranşe de adoptarea unor reforme de austeritate.

Citește și: Grecia: Tsipras nu mai vrea asistenţă financiară de la UE

Potrivit unor participanţi la teleconferinţă, reprezentantul Greciei a anunţat că ţara sa nu se va mai putea susţine financiar după 9 aprilie, caracterizând ca nerealist planul creditorilor de a nu debloca noi fonduri din împrumut în absenţa unui acord privind reformele.

În replică, oficialii din zona euro au declarat că nu sunt şanse ca Grecia să primească noi fonduri din împrumut până pe 9 aprilie, reiterând că Atena va trebui să ajungă la o înţelegere cu creditorii în privinţa reformelor.

Potrivit acestora, Grecia ar putea între timp să îşi suplimenteze lichidităţile accesând fondurile diferitelor instituţii ale statului, inclusiv ale companiilor cu capital de stat, chiar cu preţul emiterii de noi legi.

Însă reprezentantul Greciei a declarat că asemenea măsuri vor fi insuficiente pentru a efectua la timp următoarea plată către FMI şi pentru a plăti salariile şi pensiile în sectorul public.

Citește și: Germania respinge cererea Greciei de extindere a asistenţei financiare

Grecia trebuie să ramburseze FMI o datorie de 450 de milioane de euro până pe 9 aprilie.

Ministrul de Interne elen, Nikos Voutsis, a declarat miercuri că dacă Grecia va fi pusă în situaţia de a alege între plata datoriilor către FMI şi plata salariilor, va alege a doua variantă.

Comentariul lui Voutsis a fost ulterior contrazis de un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena, care a afirmat că Grecia nu va depăşi termenul limită pentru plata datoriei către FMI.

Tot miercuri, Grecia a trimis oficialilor din zona euro o nouă listă de reforme, după ce propunerile anterioare au fost catalogate ca fiind prea vagi, reforme care în opinia guvernului elen vor aduce 6 miliarde euro la bugetul de stat în acest an.

Măsurile trebuie analizate de creditori, însă mai mulţi oficiali UE au declarat că nu se aşteaptă să încheie o nouă înţelegere cu guvernul elen înainte de 24 aprilie, când are loc următoarea întâlnire a miniştrilor de Finanţe ai statelor din blocul comunitar.

Cele mai citite

Criza carburanților se adâncește în Rusia. Prețurile la benzină au explodat în Crimeea

Rusia se confruntă cu o criză tot mai accentuată pe piața carburanților, iar peninsula Crimeea pare să fie una dintre cele mai afectate regiuni....

Djokovic a făcut spectacol la Wimbledon! Verdict sincer despre Tsitsipas după victoria fără emoții

Novak Djokovic s-a calificat în turul al treilea de la Wimbledon după o victorie clară în fața lui Stefanos Tsitsipas și a explicat de...

Nicușor Dan: Parteneriatul dintre România și SUA trebuie consolidat

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj privind relația dintre România și Statele Unite cu câteva zile înainte de marcarea a 250 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă