Uniunea Europeană a adoptat în noaptea de luni spre marţi o serie de măsuri destinate combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale, a anunţat Comisia Europeană, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Miniştrii europeni de finanţe au ajuns vineri la o soluţie de compromis, însă au dat răgaz statelor membre până luni, la ora 11,00 GMT, să ridice eventuale obiecţii, după ce Belgia şi Cehia au spus că trebuie să se consulte pe plan intern înainte de a le valida.
Măsurile, propuse de Comisia Europeană în luna ianuarie şi adoptate în noaptea de luni spre marţi, fac parte dintr-o campanie împotriva multinaţionalelor care utilizează diverse portiţe legislative pentru a plăti taxe mai mici. Printre măsurile adoptate de statele UE se numără acordarea de puteri guvernelor pentru a taxa profiturile mutate de companiile cu sediul în UE în ţările cu taxe reduse, unde nu au nicio activitate reală de afaceri, precum şi de a taxa activele dezvoltate în UE şi ulterior transferate în afara blocului comunitar, o soluţie utilizată deseori de multinaţionale pentru a evita plata taxelor pentru drepturile de proprietate intelectuală.
„Acordul încheiat astăzi dă o lovitură serioasă celor implicaţi în evaziunea fiscală a companiilor. O perioadă îndelungată, unele companii au putut să profite de diferenţele între sistemele fiscale ale diferitelor state membre pentru a evita plata unor taxe în valoare de miliarde de euro’, a declarat comisarul european pentru afaceri economice, taxe şi vămi, Pierre Moscovici.
Însă, la această soluţie de compromis, care a trebuit să fie acceptată în unanimitate de cele 28 de state membre, s-a ajuns după eliminarea sau amânarea unor prevederi, ceea ce ridică unele semne de întrebare cu privire la eficacitatea noilor măsuri.
„Nu putem avansa o cifră precisă cu privire la taxele ce vor fi recuperate”, a declarat un oficial din Comisia Europeană, referindu-se la o estimare anterioară a Parlamentului European, care arată că practicile de optimizare fiscală ale multinaţionalelor costă statele UE aproximativ 70 de miliarde de euro pe an.
În schimb, organizaţia non-guvernamentală Oxfam şi-a exprimat regretul vizavi de faptul că prevederile au fost atenuate în cursul negocierilor, adăugând că UE a ratat şansa de adopta măsuri care să descurajeze companiile să-şi transfere profiturile în diverse paradisuri fiscale.
Elaborarea de reguli în domeniul fiscalităţii la scara Uniunii Europene este foarte dificilă, deoarece este nevoie de unanimitate în rândul celor 28 de state membre UE, iar unele ţări mai mici, care au politici fiscale destinate să atragă multinaţionalele, se tem că aceste companii vor pleca în altă parte, dacă vor fi prea severe.