9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZeci de tone de echipamente de protecție sunt aduse în țară cu...

Zeci de tone de echipamente de protecție sunt aduse în țară cu aeronave ale Forțelor Aeriene

Aproximativ 45 de tone de echipamente, constând în 100.000 de combinezoane de protecţie, vor fi aduse în ţară, de luni până vineri, cu aeronave de transport aparţinând Forţelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta Bucureşti – Frankfurt şi retur, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Echipamentele au fost achiziţionate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, arată MApN, potrivit Agerpres.

Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren, precizează sursa citată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă