9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO. 45 tone de echipament medical au ajuns pe Otopeni

VIDEO. 45 tone de echipament medical au ajuns pe Otopeni

Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, informează MApN, pe pagina sa de Facebook.

Echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră, arată un comunicat al MApN transmis vineri AGERPRES.

Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naţionale cu aeronave C-17 Globemaster III reprezintă prima utilizare a orelor de zbor alocate ca stat membru al Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic pentru misiuni de urgenţă în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

Echipamentele de protecţie vor fi distribuite, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Coordonarea celor două zboruri s-a realizat, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.

România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, alături alte nouă ţări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria, şi două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă