23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiUrşi, la Băile Tuşnad. Localnicii au fost avertizaţi cu mesaje Ro-Alert

Urşi, la Băile Tuşnad. Localnicii au fost avertizaţi cu mesaje Ro-Alert

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, primul mesaj a fost trimis după ce cineva a sunat la 112 şi a anunţat că un urs se află în zona gării din Băile Tuşnad, iar al doilea mesaj a avertizat localnicii şi turiştii după ce s-a anunţat că un urs se află pe strada Carpaţi din oraş.

În ambele cazuri, s-a deplasat un echipaj de jandarmi, pentru îndepărtarea animalului, dar când aceştia au ajuns la faţa locului, ursul plecase în pădure. De asemenea, zonele au fost asigurate de echipaje de la Ambulanţă sau de la SMURD. Agerpres aminteşte că şi în noaptea de joi spre vineri, jandarmii au intervenit pentru alungarea unei ursoaice cu pui din Băile Tuşnad, a cărei prezenţă a fost anunţată la numărul de urgenţă 112.

Cele mai citite

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii fostei coaliții s-a încheiat fără un consens privind formarea Guvernului

Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare s-a desfășurat într-o atmosferă mai calmă decât la reuniunile anterioare, însă...

Radu Miruță: USR propune o rotativă guvernamentală pentru deblocarea crizei, iar PSD complică negocierile

Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că România are nevoie de un guvern și a susținut că USR este...

Avertisment privind ratingul României: un statut „junk” ar putea scumpi investițiile, energia și creditele

Analistul subliniază că modificarea ratingului de țară ar însemna o creștere a costului capitalului pentru toate proiectele majoreO eventuală retrogradare a României în categoria...
Ultima oră
Pe aceeași temă