12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUrmărit internațional pentru infracțiuni informatice, prins în Vâlcea

Urmărit internațional pentru infracțiuni informatice, prins în Vâlcea

Un bărbat de 38 de ani, urmărit internaţional de autorităţile din SUA pentru infracţiuni informatice, respectiv accesarea ilegală a unor conturi bancare şi vânzări de bunuri fictive pe internet, a fost depistat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, se arată într-un comunicat de presă.

Bărbatul în cauză era urmărit internaţional în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul SUA pentru Districtul de Nord al statului Ohio, el fiind cercetat, conform legii penale americane, pentru conspiraţie la fraudă prin cablu, conspiraţie la spălare de bani şi conspiraţie la trafic de servicii contrafăcute.

“În fapt, în perioada 2005-2010, persoana bănuită, în complicitate cu alte persoane, ar fi desfăşurat o schemă frauduloasă complexă, pe internet, prin postarea unor anunţuri de vânzare fictivă, pe platforme de comerţ electronic, a unor bunuri cu valoare ridicată. Astfel, cumpărătorii ar fi fost direcţionaţi să transfere banii, fără a intra efectiv în posesia bunurilor. De asemenea, persoana ar fi accesat, împreună cu alţii, în mod ilegal, conturi bancare din Statele Unite ale Americii şi ar fi efectuat transferuri bancare neautorizate”, se precizează în comunicatul IPJ Vâlcea.

Conform sursei citate, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, urmând a fi demarate procedurile în vederea extrădării.

Cele mai citite

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă