16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn călugăr a agresat sexual un tânăr bărbat aflat în carantină

Un călugăr a agresat sexual un tânăr bărbat aflat în carantină

Sesizarea a fost făcută la 112 în după-amiaza zilei de sâmbătă, atunci când un tânăr a declarat că un călugăr al mănăstirii a venit în mod repetat în camera unde este carantinat, se întinde în pat lângă el şi îl agresează sexual, potrivit Agerpres.

În sprijinul celor spuns, tânărul a prezentat şi o filmare făcută cu telefonul mobil în care se vede cum călugărul se întinde în pat lângă el şi îl ia în braţe.

“Poliţiştii de la secţia Târgu Neamţ au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 16,00, de către un tânăr de 26 ani aflat în carantină la Centrul Social “Sf Paisie” de la Mănăstirea Neamţ, cu privire la faptul că ar fi fost agresat sexual de un călugăr din cadrul aceleiaşi mănăstiri. Ancheta este în curs de desfăşurare în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. 
Călugărul a fost transferat în carantină pentru că a intrat în contact cu o persoană carantinată, dar nu a fost amendat pentru că nu există o prevedere în acest sens.

Pe de altă parte, şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început o anchetă internă care îl vizează pe călugărul acuzat de agresiune sexuală.

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...
Ultima oră
Pe aceeași temă