Foto: Arhivă

Un biciclist este cercetat pentru fugă de la locul accidentului. A lovit o fetiță de doi ani

Un biciclist care a lovit o fetiță de doi ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și pentru fugă de la locul accidentului.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 09.05.2021 - 10:19

Un tânăr biciclist care a lovit o fetiță de doi ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și pentru fugă de la locul accidentului.

Accidentul s-a produs sâmbătă în centrul orașului Sibiu, într-o zonă pietonală. Biciclistul a lovit fetița dar a plecat de la locul accidentului. Părinții care însoțeau fetița au anunțat Poliția, iar polițiștii au postat un anunț pe internet, cu următorul text:

"Vă solicităm sprijinul în vederea identificării şi depistării persoanei din imagine, un biciclist care, azi, 8 mai, în jurul orei 18,11, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, zonă pietonală, spre Piaţa Mare, a acroşat o fetiţă în vârstă de 2 ani, continuându-şi deplasarea fără să oprească la locul accidentului. Fetiţa, însoţită de părinţi, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale".

În urma postării acestui anunț, biciclistul s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu.

Comentarii