16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUE deschide o procedură de infringement contra României pe motiv de noxe...

UE deschide o procedură de infringement contra României pe motiv de noxe industriale

Comisia Europeană a anunțat, joi, 18 februarie 2021, că a trimis României o scrisoare de “punere în întârziere”, ceea ce reprezintă deschiderea oficială a unei noi proceduri de infringement.

Procedura se referă la emisiile de noxe ale activităților industriale din România.

“Autorităţile române nu reuşesc să implementeze actuala legislaţie într-o manieră coerentă la nivel administrativ (de exemplu prin suspendarea funcţionării instalaţiilor fără autorizaţie), în timp ce justiţia din România nu reuşeşte să pună în aplicare sancţiunile”, consideră Comisia Europeană.

Din acest moment, România are la dispoziţie două luni pentru a corecta deficienţele consemnate de autoritățile de la Bruxelles.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O femeie şi-a înjunghiat fiul în vârstă de 34 de ani

O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă...

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt,...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. România, trimisă în judecată de UE în scandalul deșeurilor. Tánczos Barna: „O lecție dură” - Mediamon.ro România, trimisă în judecată de UE în scandalul deșeurilor. Tánczos Barna: „O lecție dură” - Mediamon.ro

    […] Europeană a hotărât să trimită din nou România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018, care […]