17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiȘcolile cu secții de votare nu mai primesc elevi timp de trei...

Școlile cu secții de votare nu mai primesc elevi timp de trei zile

Ministerul Educației și Cercetării a hotărât să închidă școlile în care vor fi amenajate spații pentru secțiile de vot la alegerile locale din 27 septembrie cu două zile înainte de ziua votului. Elevii și cadrele didactice din aceste unități școlare în care se studiază conform scenariului verde (sută la sută în sălile de curs) sau scenariului galben (o parte în școli, o parte on-line) vor trece vineri, 25 septembrie, luni, 28 septembrie, și marți, 29 septembrie, pe cursuri specifice scenariului roșu, eminamente online.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.”, a anunțat miercuri la prânz Ministerul Educației și Cercetării.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.

Decizia de trimitere a tuturor elevilor spre învățământul online s-a luat în urma discuțiilor pe care Monica Anisie le-a avut cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Cum majoritatea unităților școlare din mediul rural sunt folosite de fiecare dată când românii sunt chemați la urne, în perioada 25 – 29 septembrie în puține școli din țară se vor mai organiza cursuri cu elevi în săli. Problema este că în sute de unități de învățământ nici acum nu au ajuns tabletele promise elevilor pentru folosirea în învățarea de la distanță.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă