Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Rudel Obreja: Nu am nevoie de amnistie, ci de un proces corect

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a declarat, la ÎCCJ, că a fost condamnat în dosarul Gala Bute de un complet nelegal constituit, subliniind că este nevinovat şi că nu are nevoie de amistie, ci de un proces corect.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 21.01.2019 - 10:41

„În România (...) ai convingerea (...) ca sunt în faţa completului de execuţie şi nu a unui complet de judecată. Toată epopeea asta, cine ne judecă, alimentează şi mai mult toate dezvăluirile pe care presa le-a făcut în ultima perioadă în care arată imixtiunile serviciilor secrete, sistemului de forţă care conduce. (...) Pe noi toţi ar trebui să ne judece judecători corecţi, oneşti (...) ceea ce nu se mai întâmplă în ţara asta”, a declarat Rudel Obreja, la sediul instanţei supreme.

Potrivit lui Obreja, el a fost condamnat definitiv în dosarul Gala Bute de un complet al instanţei supreme nelegal constituit, deoarece ar fi fost introduşi „securişti”. Obreja s-a prezentat la sediul instanţei supreme pentru a fi judecată contestaţia condamnării în dosarul Gala Bute.

„Şi asta (amnistie şi graţiere, n.r.) dacă e nevoie, dacă este singura soluţie. Ce atâta se dau după fuste? Nu e clar că au fost 1.000 de nenorociri? Nu am nevoie de amnistie, am nevoie de un proces corect. Asta vreau. (...) Eu vă spun de ani de zile că sunt nevinovat”, a spus Rudel Obreja.

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat în iunie 2018, de instanţa supremă, la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Obreja a făcut contestaţie în anulare, fiind invocată decizia CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, iar magistraţii au dispus ca el să fie eliberat din detenţie, până la soluţionarea cauzei.

Pe 2 octombrie 2018, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Controversele au început după ce a intrat în vigoare Legea 304/2004 de modificare a legii privind organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.

După dezbateri, Curtea Constituţională a României a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorţi, toţi membrii completurilor de 5 judecători, ca urmare a constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţionnală între Parlament şi ÎCCJ.

 

Comentarii

loading...