15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânul rănit în tragedia podului prăbușit la Genova a murit

Românul rănit în tragedia podului prăbușit la Genova a murit

„Cetăţeanul român rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a încetat din viaţă în cursul acestei zile. Decesul a fost notificat de către medici atât familiei, cât şi reprezentanţilor Consulatului General al României la Torino aflaţi la spital. Reprezentanţii echipei consulare sunt în contact cu familia cetăţeanului român şi acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi a certificatului de deces. Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate în aceste momente extrem de dificile”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Românul fusese internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Agenţia de presă italiană ANSA a transmis sâmbătă că bilanţul de peste 40 de morţi este încă neoficial.

Autorităţile italiene au declarat sâmbătă zi de doliu naţional în Italia, în timp ce la Genova au loc funeralii oficiale ale multora dintre victimele tragediei, întrucât multe familii au decis să boicoteze evenimentul şi să-şi îngroape morţii în mod privat.

Podul Morandi s-a prăbuşit marţi în timpul unei furtuni, mai mult de 30 de maşini căzând în gol de la o înălţime de 45 de metri.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă