16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRomânul declarat mort după tragedia din Italia este de fapt în viață

Românul declarat mort după tragedia din Italia este de fapt în viață

“Este în spital, în comă indusă, au revenit şi autorităţile cu precizările că de fapt a fost o eroare, nu el a fost cel decedat, ci colegul lui şi într-adevăr se află în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme. Familia se bucură, eu am vorbit cu sora lui ieri, înainte de a veni vestea asta, era la cimitir să-i caute loc de veci, era disperată, mai ales că mamei sale nici nu îi spuseseră că a murit. Acum se agaţă de o speranţă, să dea Dumnezeu să fie bine. Probabil autorităţile au găsit documente prin maşină, Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat de a fost anunţat decesul. Normal că este o gafă, să dai o veste unei familii că este mort aparţinătorul şi de fapt să nu fie aşa, este o gafă, dar sunt şi circumstanţe atenuante în acest caz. Fratele lui este acolo, el a fost la morgă şi a văzut că nu este el, l-a găsit în spital”, a declarat, pentru Mediafax, Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.

Vestea că Marian Roşca trăieşte a fost anunţată în ziua în care ar fi trebuit să îşi sărbătorească onomastica de Sfânta Maria.

Bărbatul de 35 de ani lucra în Franţa, ca şofer, iar anul acesta plănuia să se căsătorească.

Miercuri, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, declara pentru Mediafax, că Marian Roşca avea o singură cursă lunară din Franţa spre Italia, iar întâmplarea a fost ca să aibă loc marţi, când s-a prăbuşit segmentul suspendat al Autostrăzii A10.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, că unul dintre românii declaraţi morţi în urma prăbuşirii podului din apropierea oraşului Genova, Italia, este de fapt în viaţă, însă este internat în comă profundă de gradul IV.

“În continuarea informaţiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Având în vedere dificultăţile majore întâmpinate de autorităţile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident şi ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetăţenilor afectaţi, s-a constatat faptul că primul dintre cetăţenii români declarat ca decedat de către autorităţile italiene, la data de 14 august 2018, este în viaţă şi este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova”, informa MAE, într-un comunicat de presă remis miercuri de Mediafax.

Reprezentanţii ministerului arătau că “eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile (miercuri – n.r.), odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsufletit prezentat de autorităţile italiene pentru identificare nu era cel al cetăţeanului român în cauză”.

“Autorităţile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii şi a deciziei prin care a fost constatat şi declarat decesul cetăţeanului român. În acest scop, reprezentanţii echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autorităţile locale. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului general al României la Torino acordă asistenţă familiilor celor doi cetăţeni români. Reprezentanţii oficiului consular aflaţi la faţa locului îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţin în permanenţă legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele”, informa sursa citată.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 777: Șoigu cere suplimentarea livrărilor de arme

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării.Într-o întrunire...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...
Ultima oră
Pe aceeași temă